Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 15 mai 2011

Dacă citeşti asta, înseamnă că am scris-o


Mă numesc Nicu.
Nicu Gabriel Ciobotenco."Ci" de la Ciobotenco, lipit de Nicu, a ieşit Cinicu.Precum şi din dorinţa mai mult sau mai puţin românească de a ieşi în evidenţă neapărat, dar pe cît posibil, cu ceva facil.Ce am cîştigat numind blogul Cinicu?M-au citit mai mulţi?A căzut cineva pe spate?Ce era dacă-i ziceam simplu, Nicu Ciobotenco?Nu era nimic,eram doar mai uşor de găsit pe Google.Am vrut să mă ascund în spatele unui pseudonim şi la adăpostul acestuia să arunc săgeţi otrăvite pe net?De obicei îmi asum acţiunile mele, chiar dacă îmi dăunează.Atenţie! N-am spus că regret acţiunile mele, că mi-e ruşine cu ele, doar că mi le asum.Nu vreau să fac rău nimănui, dimpotrivă.Ca o dovadă a bunei mele credinţe, iată, mi-am dezvăluit identitatea, lucru pe care, din cîte ştiu, nici un supererou n-a fost în stare să facă vreodată, nici Batman, nici Spiderman, nici ăla cu chiloţii traşi peste izmene, Superman.Gata, îmi ştiţi numele.
E un nume fără prea mare renume.Altfel sună Gabriel Garcia Marquez, de exemplu.Pentru unii.Să nu mă înţelegeţi greşit, nu renumele e ceea ce-mi lipseşte, nu e ceva ce-mi doresc în mod deosebit.Poate undeva, pe parcursul vieţii mele mi-am dorit şi acest lucru, dar nu mai e demult cazul.Mi-am dorit multe lucruri, multe s-au şi îndeplinit pentru că am avut norocul să-mi doresc şi lucruri tangibile.
 Am aproape 40 de ani, mulţi înainte, mulţumesc.Am avut o viaţă bună.Am trăit experienţe intense, interesante, am cunoscut oameni deosebiţi, o paletă largă de individualităţi.Odată, pe stradă, aşa, din senin, sora mea mi-a spus: "parcă eşti un creator de modă"."Ce vrei să spui", am întrebat-o, moda e un domeniu care mi-a fost întotdeauna paralel."Nu ştiu", mi-a răspuns sora mea, nu mai reţin cîţi ani avea atunci, nu prea mulţi, căuta să-şi clarifice şi ei ceea ce voia să spună, să traducă avînd la dispoziţie prea puţine cuvinte pentru o senzaţie un pic peste experienţa ei, "eşti aşa, excentric..." .Ce a însemnat asta?Poate a însemnat faptul că făceam lucruri pe care părinţii mei nu le-ar fi făcut niciodată, multe dintre aceste lucruri le-ar fi dezaprobat, nu erau incluse pe lista pentru educaţia soră-mii, iar ceea ce făceam eu, alegerile mele reprezentau pentru ea o alternativă.Cei mici, sînge din sîngele nostru, fraţi mai mici sau copii, ne vor imita întotdeauna pe noi, cei mai mari ai lor, oricît de tîmpiţi am fi.Pînă la o vîrstă, bineînţeles.Chiar dacă în preajmă sunt oameni mult mai deştepţi, ăştia mici imită prostiile celor de-un sînge cu ei.Norocul a fost că băutura şi ţigările nu s-au potrivit cu organismul sorellei mele, i-au făcut rău şi răul i-a făcut bine.Am avut o oarecare influenţă asupra ei, dar nu vă îngrijoraţi, a scăpat, s-a vindecat, e om normal, cu doi copii, soţ şi tot ce mai au oamenii normali.
 Felul meu libertin de abordare a vieţii s-a potrivit cu anii adolescenţei şi tinereţii, am avut cum am mai spus, o perioadă plină.Însă toate astea vin cu un preţ.Şi a venit timpul să plătesc acest preţ.Încă nu am idee cît de mare e acest preţ, îmi plătesc aurul tinereţii în rate de suferinţă sufletească şi psihică zilnic.De vreo patru ani.
 Scriu asta deoarece sunt într-un rahat, ca să zic aşa, fără fund.
 N-am vrut să scriu despre viaţa mea pe acest blog, dar acum simt că am nevoie ca aceste rînduri să ajungă la cineva, la sufletul cuiva, la interesul cuiva, simt nevoia ca viaţa mea să conteze ceva acolo, chiar şi pentru un singur om, înainte de a înceta să fie viaţă şi a se transforma complet în supravieţuire, sau chiar a înceta cu totul.Ca un mesaj într-o sticlă lansat de un naufragiat de pe o insulă plină de canibali.
 La urma urmei şi Gabriel Garcia Marquez a scris pentru a-şi povesti viaţa şi el e laureat al premiului Nobel, nu-i aşa?
 va urma
sper

Un comentariu :

  1. E destul de veche, deci presupun ca are o continuare? Putin ajutor! Nu o gasesc.

    RăspundețiȘtergere