Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

Pînă cînd viaţa ne va despărţi

     Au existat şi probabil încă mai există prin unele părţi ale globului apos (nu înţeleg de ce i se zice "glob pămîntesc" în condiţiile în care cea mai mare suprafaţă e acoperită de apă) oameni care nu cunosc formula matrimonială "pînă cînd moartea ne va despărţi".Această mică lacună are ca efect secundar incinerarea sau îngropăciunea de vii a soţiilor împreună cu răposaţii lor soţi, contractul nupţial devenind astfel unul pe viaţă şi pe moarte.Nu ştiu dacă există şi varianta "lady`s first", adică în cazul în care crapă doamna prima, să-l trimită pe ultimul drum la pachet "2 în 1" şi pe beţîvanul de bărbat`su.Probabil o fi existînd, mai bine să nu ştiu.Ideea ar fi următoarea : "Dacă mă mai f...mult la cap, mor.Şi dacă mor eu primul, te-ai ars! Acum, că ai prins ideea, taci naibii din gură, adu berea aia din fîntînă şi nu mă mai întreba unde lipsesc în nopţile cînd îţi spun că am avut o şedinţă".
  Mi se părea stupidă formula asta, "pînă cînd moartea ne va despărţi", dar constat că e o victorie a curentului feminist, ca dreptul la vot al femeilor.Adică şi-au cîştigat dreptul de a băga în mormînt mai mulţi bărbaţi pe timpul vieţii lor.Dragi faraoni, roata istoriei s-a învîrtit.Înainte, voi îngropaţi de vii mai multe femei atunci cînd parcaţi definitiv în piramidă, azi femeia îngroapă de vii mai mulţi bărbaţi datorită formulei magice "pînă cînd moartea ne va despărţi".Adică odată fraierul băgat la 2 m sub pămînt, e liberă să înceapă un nou proiect.
  Problema e că, logic, moartea n-are cum să despartă doi oameni.Pentru ca doi oameni să fie despărţiţi, ei trebuie să existe, să fie vii.N-ai cum să fii despărţit de cineva care nu există, indiferent dacă e mort sau nenăscut.Şi, aşa cum nu te poţi despărţi de cineva care nu s-a născut, nu te poţi despărţi nici de cineva care a murit.Despărţirea e o chestiune de opţiune personală, de alegere.Moartea nu-ţi dă de ales.Nu mai e alegerea ta.Nu poţi spune "Am hotărît să mă despart de el, era dezordonat, lăsa capacul ridicat la toaletă şi mai avea un mic defect, era mort".E ca şi cum ai spune "m-am hotărît ca Himalaya să aibă peste 8mii de metri".
  Se impune, în consecinţă, modificarea schimbării, prin adoptarea formulei "pînă cînd viaţa ne va despărţi".Aceasta e realitatea.Viaţa te aduce împreună cu cineva, viaţa te desparte.Gata cu divorţurile traumatizante, gata cu relaţiile artificiale.E vremea căsătoriilor bio, naturale.Astfel, nu se va mai ajunge în următoarea situaţie: mergeam înt-o zi oarecare, pe o stradă oarecare şi treceam pe lîngă un cuplu oarecine.Doi cetăţeni seniori, da seniori bine, adică o băbăciune şi un moşneag stafidiţi grav, mi-au captat atenţia. Mergeau aparent liniştiţi, de la distanţă ai fi spus uite încă un exemplu că dragostea adevărată rezistă timpului.Interesant era însă monologul moşneagului care înjura cu toată dicţia permisă de proteza din dotare.Era supărat că baba, se pare, îi propusese să meargă undeva, dar pe jos, cu titlul de plimbare, argumentînd că e bine să faci mişcare.Să-l fi auzit pe moşneag, "...toată viaţa m-am plimbat, s-o ia dracu de plimbare, nu merg naibii la nici o mişcare, de plimbare am eu nevoie?!..." şi multe altele.Baba tăcea.Respecta procedura.
I-am depăşit, lăsîndu-i în căsnicia lor.De fapt, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi, dar conform celor auzite, erau.
La un moment dat m-am oprit să-mi aprind o ţigară, prilej cu care cei doi au intrat din nou în raza mea auditivă.Tonul moşneagului era acelaşi, înjurăturile îşi păstraseră frecvenţa apariţiei în monolog, ceva însă se schimbase.Atunci am înţeles procedura şi de ce tăcea baba.Monologul moşneagului suna acum aşa:"La dracu, merg, la naiba, iaca am să merg!Am mai fost... toată viaţa mea m-am plimbat dracu să mă ia, am să merg şi acum la naiba...".Baba tăcea în continuare.Conform contract, moşneagul nu avea de ales.Fiind, oarecum viu, se supunea clauzei care reglementează despărţirea.
  Am auzit la o înmormîntare, un funcţionar al statului ( popă, cum i se mai spune) zicînd "Odată cu certificatul de naştere primim şi certificatul de deces".Ar fi corect ca la căsătorie, odată cu certificatul de rigoare să li se înfingă în cioc porumbeilor şi hotărîrea de divorţ, cu data în alb, ca rochia miresei.Să ţină minte că nimic nu e pentru totdeauna dacă nu faci permanent ceva pentru a menţine asta, sau dacă la un moment dat viaţa hotărăşte pur şi simplu altfel.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu