Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

sâmbătă, 17 decembrie 2011

You can call me AL

  Un loc plin de viaţă,cu tot felul de oameni şi de ţigani, dar fără prea multe manele, mici şi bere, un loc unde se mai respectă cît de cît o etichetă, deci un loc bun de refugiu, plimbare şi relaxare e cimitirul.Cimitirul are viaţa lui, pînă va ajunge şi el într-un cimitir de cimitire, fiindcă nimic nu veşnic.
  Deci, mă plimb prin cimitir fără un scop anume, mă încarc cu energie. Aici,majoritatea celor prezenţi au un scop precis,majoritatea sunt satisfăcuţi şi bucuroşi.Ciorile şi cerşetorii pîndesc pomenile, groparii sapă şi se îmbată, oamenii plîng ca să-i vadă ceilalţi că-şi fac datoria faţă de răposat, sau întreţin morminte, popii fac bani, babele şi moşnegii se bucură că nu-s ei în rolurile principale,în general oamenii se bucură omeneşte deoarece, mai mult decît capra, a murit însuşi vecinul, iar morţii se bucură că scapă de o lume de tot căcatul.
  Si mai sunt meseriasii.Cei care fac cruci, pietre de mormînt.E în regulă să-i invidiaţi, crucea mamii lor, ei nu rămîn fără clienţi niciodată!
   Tocmai se descarcă o cruce masivă dint-un break obosit.Cîteva rude sau apropiaţi supraveghează operaţiunea.Ce nasol e să fii în postura de "apropiat" al unui decedat! Apropiat cum? Fizic? Ca destin?
  Din discuţii înţeleg că e vorba de o femeie în vîrstă, care tocmai a lăsat liber un loc la rînd în piaţă, un loc gol pe banca din faţa blocului, un loc liber la rînd la bancomatul CEC-ului, un loc la vizorul uşii şi care a permis şoferilor,în sfîrşit, să plece de la semafor exact atunci cînd apare culoarea verde la maşini, fără să mai trebuiască să aştepte tîrîitul sacoşei cu viteza gîndirii ei pe trecerea de pietoni, gîndire care a împins-o să traverseze pe ultimele 2 secunde de verde la pietoni.
  Colegele dumneaei de trupă, din momentul în care s-a pronunţat decesul, au readus la viaţă bîrfa începută acum cîţiva ani (mai exact, atunci cînd doctorul decedatei i-a pus primul diagnostic), remixînd-o mai ceva ca David Guetta.E vorba de acelaşi doctor care,ieri, după atîtea veşti proaste din ultima vreme, scumpiri, pensii recalculate, le-a dat în sfîrşit vestea decesului prietenei lor dragi.Acum doamnele stau cernite lîngă maşina inscripţionată "Monumente Funerare, Vile: marmură,granit,travertin, Tel.0752..." şi mor de grija moartei.Bîrfa remixată sună exact ca cea veche, doar că acum se foloseşte timpul trecut. La timpul viitor a rămas grija sinceră şi dezinteresată pentru văduv, soţul doamnei decedate, care ce se va face el de acum singur, că e şi grav bolnav...cît a iubit-o...uite, crucea asta el a comandat-o, el a scris textul pe ea...Unul dintre cei care montau crucea, scuturîndu-se de praful de marmură şi tuşind din greu,  le întreabă pe doamne de ce boală suferă proaspătul văduv."Al...cum? " se întoarce una dintre dudui spre grup. "Da, domnul AL, de ce suferă" insistă muncitorul. "Alzhaimăr !", dă din cap cu gravitate una dintre doamne.
  Mă uit la crucea acum fixată şi citesc inscripţia comandată de soţ:
"NU TE VOI UITA NICIODATĂ".
 

2 comentarii :

  1. se pare ca nu ai fost "apropiat" decedatului, altfel ai fi superit mai mult si nu te-ai fi umplut de energie. eu tocmai ce am fost la un praznic, a murit cel mai bun prieten al fiului meu :( avea 5 ani :(. nu ma umple de energie ci doar de ganduri, oare cum as putea sa ii explic fiului meu ca prietenul lui a murit? cu vreo 3 zile inainte vorbisem sa se vada. abia asteptau sa se intalneasca. stiu ca un copil poate intelege multe insa daca privim mai adanc cu siguranta l-ar afecta. au doar 5 ani

    RăspundețiȘtergere
  2. Dragă Viaţaînroz, despre morţi numai de bine.Înafara cîtorva.Nu ai cum să explici fiului tău moartea prietenului său.Nu ai cum să explici nimănui, în general, moartea.Deşi un lucru aparent evident de simplu, cel puţin pentru mine, moartea rămîne Inexplicabilul absolut şi suprema nedreptate.De aceea, în mod dacic, îi rîd în faţa ei osoasă.M-a apucat Don Quijoteismul, îmi descopăr mori de vînt şi mă lupt cu ele.Ceea ce se poate schimba, se va schimba şi fără mine.Ceea ce pare de neschimbat ca fond, poate fi schimbat ca percepţie.Cel mai rău lucru e să nu faci nimic.După război nu există învingători şi învinşi, dar dacă nu lupţi, te autoanulezi.Şi asta e de fapt, adevărata moarte.Moartea pe care vei fi silit s-o trăieşti zi de zi,clipă de clipă.

    RăspundețiȘtergere