Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

miercuri, 19 decembrie 2012

LUMEA E TOT MAI SCUMPĂ.CICĂ E PE SFÎRȘITE.

   Cu cît ne apropiem mai mult de sfîrșitul lumii, intrăm într-o atmosferă hollywoodiană.
Devenit de foarte mult timp un brand de succes al industriei de film americane, sfîrșitul lumii este în sfîrșit exportat sub licență, francizat, pe întreg mapamondul. Ambalată exotic într-o piramidă mayașă, această nouă sărbătoare comercială, alături de Halloween, Valentine`s Day, și chiar Moș Crăciun, realizează încasări record datorită caracteristicilor de noutate și unicitate. Cel puțin așa ni se pare nouă.
    În America se sărbătorește happy-endul lumii încă din 1938, cînd vocea lui Orson Wells tuna la radio Războiul Lumilor adaptat după tizul său, H.G.Wells, iar americanii își admirau reciproc desuurile în timp ce fugeau cu poalele-n cap de frica marțienilor. Un fel de mineriadă extraterestră.
   Așadar, cum nu-i putem contrazice pe mayașii lor, din simplul motiv că nu mai există, iar pe ai noștri din și mai simplul motiv că să hexiztă tot mai mulți, mo!, trebuie să ne resemnăm cu gîndul că poimâine vedem ultimul răsărit, facem ultimul pipi de dimineață, ne spălăm ultima dată pe dinți, ne bîrfim ultima dată prietenii și vecinii, ne enervăm în trafic ultima dată și nu în ultimul rînd, ascultăm în supermarket ultimul ler cheltuind, evident, ultimul leu.
  Nu vă lăsați păcăliți de aparența de normalitate din jur. Am văzut asta în sutele de filme despre sfîrșitul lumii. E un truc pentru a mări contrastul cu ceea ce va urma, violența cu care se va sfîrși lumea, foc, apă, pămînt dezghiocat de cutremure, Oana Zăvoranu, Bianca Drăgușanu siliconînd Pămîntul într-o explozie, USL-ul contopindu-se cu ARD-ul și PPDD-ul și toate scufundîndu-se în PCR-ul ieșit apocaliptic din pămînt.
  De parcă sfîrșitul lumii n-ar putea veni și el calm, tăcut, gri, liniștit, așa, ca un Dan Diaconescu.Vă mulțumim pentru atenție, urmează sfîrșitul lumii.Au mai participat...și sufletele noastre să dispară în neant, pe rînd, formînd un generic de ăla de final, pe care nici nu mai stai să-l urmărești.
  Totuși, acum, cînd suntem așa de aproape de vorba mayașilor, acalmia hollywoodiană lasă tot mai mult loc unei stări de încordare românească. Te întrebi cum va începe sfîrșitul. De unde te va lovi.
  Te uiți pe cer și vezi un punct negru căzînd. Asta e. Gata, ăsta e asteroidul, ăsta e sfîrșitul. Noroc cu vecinul care te liniștește repede, nu e nici un asteroid, e Vasile, s-a aruncat de pe bloc, nu mai are servici. Ce ușurare! Nici nu te-ai liniștit bine, că deodată vezi grupuri de oameni dezarticulați, descompuși, cu ochii dați peste cap și albul ochilor injectat, cu mîinile întinse, tîrîindu-se spre tine. Gata, asta e, zombindemia, ăsta e sfîrșitul, ne prefacem toți în zombi. Iarăși se dovedește a fi o alarmă falsă, așa-zișii zombii nu erau decît bețivii și aurolacii din gară, plus cîțiva cerșetori județeni veniți la oraș cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun pentru a fura din buzunare cîntînd steaua sus răsare. Rima e involuntară.La fel ca și panica ce m-a cuprins la scurt timp, cînd, în spatele școlii văd un grup de extratereștrii. Capete mari, corpuri mici. În spate purtau echipamente de distrugere, cred. Picioare scurte, mîini lungi. Verzi la față. Ochii mari, sticloși, privindu-mă ciudat. Și eu blondă! Cum ar putea niște extratereștrii să ma privească normal?! Mă liniștesc în momentul în care îl recunosc pe unul dintre omuleții verzi, e vecinul meu, Andrei, de la patru. E prin clasa a 5-a, cred. Iar fumurile din jurul lui și al găștii sigur nu sunt gaze de la eșapamentul vreunui OZN. Oricum, la cîte etnoboto executaseră, erau în altă galaxie la ora aia. Echipamentele de distrugere erau ghiozdanele, iar mîinile sigur că erau mai lungi în comparație cu picioarele, băieții meditau în genunchi, de oboseală. Culoarea verde a meclelor nu mai era un mister. Încă un sfîrșit ratat. Și încă niște ratați sfîrșiți.
   Nu mai intru în amănunte, dar pe fondul ăsta de panică apocaliptică, am trăit o serie de șocuri, pe care în condiții ne-mayașe, le-aș fi considerat lucruri normale: am crezut că suntem invadați de vampiri, dar nu erau decît niște tineri emo proaspăt tăiați pe față, am crezut că oamenii și-au abandonat mașinile și au fugit din cauza vreunei amenințări cumplite, dar nu era decît un simplu ambuteiaj la nivelul de județ. Ca să nu mai spun ce m-am speriat cînd am auzit la tv anunțîndu-se deschiderea oficială a sfîrșitului lumii, violuri, crime, tîlhării, dar nu erau decît știrile pe scurt.
  După atîtea șocuri, m-am oprit o clipă să mă bucur că lumea nu s-a sfîrșit. Ce lume minunată ! N-ar fi păcat să se sfîrșească toate astea pe 21?
  Poate că totuși sfîrșitul lumii e o mare farsă, ca lumea însăși, de fapt.
  Apoi am avut o revelație: și chiar de-ar veni sfîrșitul lumii, ce stress avem noi, moldovenii? Cum să ajungă la noi?!  Cît o fi el de Sfîrșitul Lumii, tot rămîne înzăpezit pe undeva, prin județul Vaslui, Iași sau Botoșani. Și atunci, așa, hîtri cum suntem noi și cam atît, o să-i spunem bancul cu mayașii: Mai ia și tu o țeapă !!!
Sfîrșitul e aproape, fraților! Pe bune. Un rînd mai jos.
SFÎRȘIT

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu