Anonimul X ep.2,5

Frunză verde matostat/Cînd butucul s-a stricat/
M-am speriat atunci, rău,tare!/
Că n-am să mai plec la mare.../
Frunzuliță de mărar/M-albăstrii ca-n Avatar!

    Involuntar, iată că aduc un tribut d-lui LESLIE NIELSEN, acest munte al parodiilor, cu piscul veșnic alb. Și cu părul, deasemenea, alb. Sigur îl știți, tipul ăla, un pic trecut de 50 de ani (de serviciu), cu moacă de bancher sau de politician, afișînd o mină respectabilă, pînă la proba contrarie. Are la activ, printre multe altele și seria The Naked Gun, care include The The Naked Gun 2(1/2) și The Naked Gun 33(1/2). Titluri, pe care le voi folosi atît ca model, cît și drept scuze pentru faptul că nu am desăvîrșit episodul 2 dintr-o singură postare ci l-am publicat doar pe jumătate. Pe scurt, voi parodia parodiile. 
  Motivul e paradoxal: deși timpul e, teroretic, infinit și gratuit, practic, am tot mai puțin  și mă costă tot mai scump! 


Rezumatul episoadelor precedente:

Ne-am hotărît să facem concediul în Delto-Mare, la Sfîntul Gheorghe, în perioada festivalului de film independent Anonimul, ediția a 10-a. Ne-am pregătit timp de 3-4 luni, am depășit obstacole, am mutat munți, am despicat oceane. Eu și Toma ne-am cumpărat pantaloni scurți, roșii, pentru plajă.În seara dinaintea plecării, la o spălătorie auto, mi s-a blocat butucul de contact al mașinii. Am cunoscut, cu această ocazie, un grup de oameni binevoitori, care ne-au ajutat fie cu fapta fie cu vorba, fie pentru că s-au dat la o parte și nu ne-au încurcat mai tare. Acest grup va ajunge în Rai pentru dreaptă și bună făptuire. Dar mai întîi, trebuie să treacă pe la Judecata de Apoi, judecător fiind nimeni Altul, decît Sfîntul Gheorghe. De ce el? Logic, repet, pentru că ne hotărîsem să mergem la Sfîntul Gheorghe.
Episoadele precedente le găsiți aici: Episodul Pilot, Episodul 1 și Episodul 2. 

JUDECATA DE APOI (continuare)

Motto
Atît vă spun: să vă ferească Dumnezeu să existe cu adevărat un Dumnezeu!
  
    Razele Infinitului pătrundeau în sala de judecată filtrate într-un mod ciudat. Lumina se transforma în umbre, iar umbrele căpătau chipuri omeneşti cînd intrau în lumină. Ciudat era şi faptul că, atunci cînd intrau în lumină, umbrele cu chipuri umane nu aveau umbră, iar în întuneric lăsau o umbră uşor luminoasă! Mişto, nu? N-ați înțeles nimic. Nu contează, e pentru atmosferă. 
     Acest sistem de iluminat este ultima fiţă Sus, Acolo. BreakingLight. Tot Dumnezeu a creat-o și pe asta. Cum s-a întîmplat. Simplu, cum se întîmplă lucrurile astea. Invențiile geniale. 

    Îți cade un măr în cap, de exemplu. Și descoperi legea gravitației. Bun, problema ta, dar de ce trebuie să pice odată cu mărul ăla și generații întregi de copii nevinovați bacul, doar pentru că nu au auzit de Newton?! Pentru că a fost atît de prost încît să-i cadă un măr în cap? Eu n-am mai auzit așa ceva în viața mea. Pe bune! Da ce căutai acolo frățioare? Fura mere, vă spun eu, pe ce am mai scump.Că nu era livada lu tac-su, clar. Și ca s-o dea cotită cu gaborii, pac! a inventat o lege. Că sticleții au țipat la jmecher: în numele legii, lasă mărul jos! De după copac, Isaac a strigat la ei: care lege? Legea gravitației universale? Și ei s-au blocat. Atunci a ieșit de după copac ditamai fizicanul, matematicianul, cu mîinile sus, amenințător, în slow-motion. În dreapta ținea mărul. A mușcat un pic din el și l-a arătat mulțimii. Văzînd din profil mărul mușcat, gustat am putea spune, mulțimea scanda: ”We want more / Free stuff on Apple Store!”. Sticleții răcneau, la rîndul lor, transpirați: dacă mai faci un pas, you, sickfuck!...”Hi, sicktear!”, a mai făcut un pas și a îndreptat apple-ul către ei. Curcanii s-au adăpostit după zebrele lor. Paranteză: pînă nu demult avuseseră cai vopsiți alb-negru pentru a respecta culorile poliției americane de mai tîrziu (mașinile americane de poliție au purtat alb-negru datorită memoriei colective a coloniștilor englezi), dar niște iubitori de animale au protestat împotriva vopsirii cailor. Așa că au vîndut caii unor franțuji de treabă, oameni veseli, tres jolie. Rîdeau într-una și tot repetau ce grijă vor avea ei de bietele patrupede. La scurt timp au apărut pe piață niște preparate de carne deosebite! Dacă îți plăceau, erau din Franța. Dacă descopereai ceva bucățele de potcoave printre dinți, erau made in Țara Românească, no problem.  Apoi, statul, pentru a înlocui caii albi-negri, a cumpărat zebre din bani publici, o afacere de milioane, au dat pe o zebră cam cît a dat Poliția Română în zilele noastre pe un Logan (cam cît un Lamborghini second hand). Credeați că noi am inventat corupția? Iar ca să încheiem această scurtă paranteză istorică despre invenții și descoperiri, după ce a apărut automobilul, zebrele au fost eutanasiate iar din pieile lor s-au făcut primele treceri de pietoni. Încheiem paranteza. Și deschidem alta: cum ar fi fost ca, în loc de zebre, să se recurgă la măgari? În loc să se numească ”zebre”, astăzi trecerile de pietoni s-ar fi numit ”măgării”. Cică l-a călcat pe măgărie. Sau în orașul cutare nu sunt suficiente măgării. Nici să nu mai pomenim de reprezentarea grafică ce ar fi înlocuit simpaticele dungi caracteristice zebrelor. Ca în bancul ăla, la așa grosolănie, de lungime nu mai comentăm. Ia gîndiți-vă: ce caracteristică fizică ieșită uneori... din comun, prezintă măgarul? Înafară de urechi sau coadă, că nu urechile și coada s-au folosit de la zebre pentru a simboliza trecerea de pietoni, da? Copiii ar fi avut voie să traverseze regulamentar doar după 18 ani, vă spun eu. Și închidem paranteza.
  Adăpostiți după viitoarele treceri de pietoni, gaborii au vrut să cheme prin stație întăriri, dar nu au reușit. Nu au avut cum, deoarece în secolul 17 nu existau stații de emisie-recepție. Ca să nu mai aștepte invenția și fabricarea primei stații de emisie-recepție, Newton a răcnit: I AM THE LAW! Și a lăsat mărul să cadă. După care le-a spus legea gravitației universale și au mers cu toții la o bere să sărbătorească noua descoperire. Respectînd nu chiar ad literam legea gravitației universale. ci mai curînd spiritul ei, petrecăreții au decartat pe jos în crîșmă, s-au pișat pe dumnealor și au căzut ca merele lui Isaac pe marginea drumului unde, gravitația și nu altceva, i-a reținut pînă a doua zi la prînz.

  Dar ne-am îndepărtat un pic de la subiect. Să revenim în sala Judecății de Apoi, luminată prin sistemul BeakingLight. Tocmai ne pregăteam să vă dezvăluim originile acestei denumiri. Nu că ar interesa pe cineva, dar vorba aia, dacă tot am dat drumul la porumbel, măcar să curățăm găinațul.
 Pe cînd crea o nouă lume (a cîta oare?), în speranța că odată și odată îi va reuși, Dumnezeu, tînjea ca tot omu` la weekend. Tot gîndindu-se cum să-Și petreacă cea de-a şaptea zi a Creaţiei, şi-a adus aminte că duminica viitoare e ultimul episod din Breaking Bad. Întîmplarea face că, în acel moment, Divina Lucrare, Noua Lume, tocmai ajunsese la faza în care trebuia creată lumina. Dumnezeu se pregătea să spună ”Let there be light!”. Nu vă mirați, nu vă supărați, da, Dumnezeu vorbește în engleză cînd lucrează, așa e politicos, să-L înțeleagă toată lumea. Și să crape de ciudă Angela Merkel!
  A încercat Satan de mai multe ori să-I strice surpriza și i-a spus cum se termină serialul, dar bunul Dumnezeu a intervenit pe lîngă cine trebuie și a modificat scenariul. Așa că, dragi producători, scenariști etc ai show-ului Breaking Bad, dacă v-ați certat, dacă v-ați răzgîndit, nu e vina voastră, stați liniștiți! 
 Pînă la urmă au dat-o la pace: Satan i-a promis lui Dumnezeu că nu-i mai spune cum se termină Breaking Bad dacă nici Dumnezeu nu-i mai spune poante din emisiunea lui Bendeac-cap-de-cremvuști-belit, Icomedy. Așa se face că Ai!Ai!Ai!Comedy a lui Cremvușteac ăsta de pe Antena 1, e fără nici un Dumnezeu și urîtă ca Dracu! De tot muștarul, ca să nu spunem pur și simplu de căcat.
  Dar pînă duminică, mai e un pic de trebă. Trebuie creată lumina. Cu gîndul la serial, la El Grande Finale Breaking Bad, Dumnzeu decretă:
   ”Let there be Breaking...Light!” . Ooops!  Printre primele instituții cerești care au beneficiat de breakinglight a fost Judecătoria de Apoi, unde mergem acum.

   Judecătoria de Apoi, sala 5 Z. Adică etajul 5, ultima sală pe stînga. Suflete, îngerași, heruvimi, drăcușori de avocați, rumoare, puf, pene de la aripi, aureole de ultimă generație cu căști, tablete de spovedanie iPăcate, icoane cu touchscreen full HD.
  Un heruvim intră în sală grăbit, cu un dosar sub braț și anunță : ”Liniște în sală! Toată lumea în picioare! Ba nu...scuze...deformație profesională din viața anterioară...Toată lumea în genunchi și capetele plecate! Doamnelor și domnilor, suflete păcătoase și creaturi eterne, Preafericitul, Sfinția-Sa, Sfîntul Gheorghe!” 
  În sală se făcu relativ liniște. Brusc, ușa se dădu de perete cu un zgomot puternic. Toți încremeniră, așteptînd să-L vadă intrînd pe Sfîntul Gheorghe. Heruvimul-ajutor se repezi la ușă: ”Doamne, ce curent e aici!” Și închise ușa. În sală reîncepu gălăgia, dar se topi imediat, ca untul pe pîinea prăjită, cînd niște raze luminoase coborîră din tavan și la biroul masiv care domina sala de judecată, se pogorî Sfîntul Gheorghe.
  Urmară cîteva momente de liniște absolută, lungi cît o eternitate fiecare.
Sfîntul Gheorghe ținea capul plecat, privirea sa se oprise într-un punct fix de pe Biroul de Apoi. Liniște totală.
Auzeai timpul trecînd, atît de liniște era. BOOOM! Sfîntul Gheorghe izbi cu pumnul în masă atît de puternic, încît aproape instantaneu, pe geamuri pătrunse în sala de judecată un imperceptibil damf de alcool sanitar și de băutură contrafăcută: în județul Vaslui se răsturnaseră toate paharele de pe mese. Sfîntul ridică apoi mîna, privi pe deasupra sălii și rosti cu o voce joasă, parcă îl auzeai pe Cotimanis la ProTV anunțînd un film: ”Am omorît balaurul”. Sala aplaudă. ”Știm Preasfinte, cunoaștem...sigur...”.Sf.Gheorghe se încruntă imperceptibil: ”Nu, păcătoșilor, nu la Balaurul ăla mă refeream! Am omorît un gîndac aici, pe masă, o gînganie cît un balaur! M-a enervat de cînd am intrat în sală!”
Iarăși liniște, toți plecară capul rușinați, dînd vina pe colegul de alături, din priviri cu subînțeles și clătinări dojenitoare ale capului.
  Începură audierile. Fiecare suflet era însoțit de îngerul său păzitor, un fel de apărător din oficiu, care prezenta Sfinției-Sale, CV-ul celui judecat. Apoi, Sf.Gheorghe punea cîteva întrebări păcătosului cu pricina și dădea verdictul.
 Primul fu șoferul de taxi. ”Ce meserie ai avut, păcătosule?” începu Sf.Gheorghe. ”Șofer de taxi eram la vremea faptei respective, Sfinția Ta”, înghiți sec taximetristul. Sf. Gheorghe se încruntă un pic și privi intrigat spre heruvimul asistent. Acesta ridică din umeri și dădu ochii peste cap, a neputință. ”În fine, ia zi, cu ce ai ajutat la fapta asta bună?”, continuă Sf.Gheorghe, condescendent. Șoferul de taxi începu să recite textul așa cum îl învățase îngerul său păzitor. Discursul său aducea puțin cu cel al unui mare actor, genul latino, dintr-o trilogie celebră, cu eroi în afara legii. Nu, nu e vorba de Al Pacino în Nașul. Mai degrabă Jean Constantin în BD. ”Noi, cînd avem un client cu probleme, care ne solicită la telefon 22.22.22, îl ajutăm cu transportul , deci eu am dus-o pe soția posesorului de autoturism defect pînă acasă la dumnealor ca să ia cheia de rezervă și am și adus-o înapoi la spălătoria auto, parcurgînd practic orașul întreg de 2 ori...”. ”Și care e fapta bună? Doar erai în timpul serviciului!” îl luă oleacă mai tare Sfîntul Gheorghe. Taximetristul nu se pierdu și răspunse prompt: ”Șefu, nu i-am luat decît zece lei, să mor io! Cum s-ar zice...că deja...”. ”Bun. Raiul te mănîncă!”, concluzionă Sfîntul Gheorghe, ” Următorul!”
  Pe rînd, luară interviul băiatul care a spălat mașina, colegul care l-a ajutat, d-șoara încasatoare sau ce o fi fost ea acolo, în acel moment. Totul mergea bine, cînd deodată.
  Culmea penibilului, sună un telefon. Nu numai că sună, dar nenorocitul avea ca sonerie setată o manea. Siderat, cu ochii mari, de culoarea oțelului, Sf.Gheorghe ascultă vocea lui Guță: 
”S-a rupt ața, s-au dus anii,
 Plînge prietenii,plînge dușmanii
Tu ești mortu cel mai tare,
Ceilalți morți de ciudă moare
Că la groapă te-am adus
C-un dric marca Lexus (se pune accentul pe ”u”, ca să rimeze cu ”adus”)
Ș-un săcriu de la Dubai
Să fii barosan în Rai!
Că nu ți-e mormîntu gol,
L-am umplut ca pe un mall
Dedicația lui Guță 
O s-o vezi și la Măruță!...”
  V-am povestit că în acele momente nesemnificative pentru țară și omenire, dar foarte tensionate pentru mine, au mai trecut pe la spălătorie și cîțiva clienți, care m-au ajutat pentru că nu s-au băgat. Ăsta cu telefonul trebuie să fi fost unul dintre aceștia. După cum se va dovedi ulterior, nevastă-sa îl va îngropa cu mai multe accesorii pentru a-i ușura tranziția spre eternitate, printre care și un mobil, la care, atunci cînd o va mai apuca jalea și dorul, să-l sune și să-i asculte mesageria vocală. Exact ca atunci cînd trăia. Ea îl suna iar el nu-i răspundea, din diverse motive, ori era beat mort, ori era la curve, ori pur și simplu nu avea chef. Cu soneria era altă poveste, cheltuise o grămadă de bani pe această manea personalizată, compusă și interpretată de însuși Guță, special pentru acest eveniment cu adevărat unic în viața fiecăruia, și anume, moartea.
  Una dintre primele reacții post-șoc ale Sfîntului Gheorghe a fost să se ridice și să plece.Murmura ceva despre demisie. A doua reacție a fost să utilizeze sulița cu care omorîse Balaurul. A optat însă pentru a treia variantă: s-a ridicat de la prezidiu, a coborît în sală și s-a apropiat de păcătosul al cărui telefon își continua maneaua cu o parte instrumentală de mare virtuozitate interpretată la pian dă piept, acordeon, cum se mai zice.
  ”Vă sună telefonul” rosti cu fălcile încleștate Sfîntul Gheorghe. Păcătosul, chit că era doar un spirit, se albise, se înverzise, vorba aia, arăta mai mult mort decît viu, lucru normal dacă stai și te gîndești. Dacă stai și te gîndești ești tare,înseamnă că poți face două lucruri deodată. Performanță de care, cocalarul în culpă,nu era în stare, el doar își căuta febril telefonul fără să gîndească, nu știa că anumite lucruri de care ai fost foarte atașat și foarte îngropat cu ele, o vreme te însoțesc în Viața de Apoi. ”Iertare,...iertare...” murmura el. În sfîrșit, găsi telefonul. Sfîntul Gheorghe se aplecă către urechea rătăcitului și-i șopti apăsat: ”Dacă insistă așa mult, nu ar fi frumos, ca măcar o dată-n viață, vorba vine, să-i răspunzi? RĂSPUNDE!”.  
N-aș putea spune că individul cu pricina a fost foarte afectat de porunca Sfîntului, ba chiar îl amuză ideea. Fără să mai stea pe gînduri, luă telefonul și apăsă butonul verde: ”Alo, da, pisi, eu sînt, am ajuns cu bine ! Tu ce faci, cum a ieșit praznicul?”. Atît s-a auzit din telefon: o gîfîitură, un țipăt și o bufnitură. Mortul cel mai tare închise telefonul zîmbind satisfăcut: ”Tare, fraiere! Dacă suliță-bleagă ăsta de Sfîntu Ghiță ar pune faza pe Youtube...cîte vizualizări aș avea!...”, gîndi el, fără să știe că, în VDA (viața de apoi) gîndurile nu-ți mai aparțin, ci se aud ca și cum ai vorbi tare. ”Și acum?...” îl întrebă, cu un zîmbet complice, pe Sfîntul Gheorghe. Senin, Sf.Gheorghe îi puse mîna părintește, pe creștet: ”Acum? Acum ne despărțim. Eu mă întorc la sulița mea bleagă iar tu te vei reîncarna. Pleci înapoi în viață!...”.
Manelistul jubila. Sfîntul Gheorghe continuă: ”...și pentru că iubești maneliștii, corect ar fi să le dăm și lor o șansă să te iubească, la rîndul lor. Așa că te vei reîncarna în Daniela Crudu. Îl vei cunoaște pe Guță muuult mai bine decît ți-ai fi dorit vreodată! Și pe mulți alții...”
”NUUUU!!!....” doar un norișor rămase în urma lui. Toate sufletele, îngerașii, toți cei prezenți aplaudară sincer. Toți, înafară de unul. Un individ în halat roz, de spital, cu privirea tulbure rău de tot. Se împiedica de toți și de toate și bolborosea ceva despre un ban, acolo. Cerșea. Sfîntul Gheorghe se aplecă spre heruvim. ”Cu ăsta ce mai e?”. Heruvimul, spășit, cu ochii în pămînt, se scuză: ”o greșeală de selecție, PreaSfinte, ăsta e un bolnav de la Spitalul Socola, care se afla prin curtea spălătoriei atunci cînd s-a stricat mașina păcătosului Nicu.” 
”- Și cum a ajuns aici?...” se enervă Sf.Gheorghe. Se uită mai atent la nebun, după care se întoarse consternat spre heruvim, continuînd să arate cu sulița înspre intrus: ”...măcar e mort?!”
”- E mort de beat, Presifinția Ta...” recunoscu heruvimul.
  Sfîntul Gheorghe ridică ochii spre cer, într-o rugă supremă. Apoi concluzionă: ”Avem credincioșii pe care îi merităm!”
  Ca să evite și alte incidente, expedie repede pe toți cei din sala de judecată în Rai și acordă cîteva iertări de păcate-bonus pentru familiile celor 2 oameni de bine, a căror implicare a fost decisivă pentru rezolvarea problemei:  patronul spălătoriei și Liviu-chei. Dar despre ei, în episodul următor. Episod, care va fi mult mai scurt și mai la obiect. Nădăjduiesc.
  Tot ca bonus, Sfîntul Gheorghe a iertat și 50% din păcatele celor care au citit și au dat LIKE acestei povești și pînă la 70% celor care au dat și SHARE. Cum se spune la noi, în Moldova, ”SHARE-ii și ți se va da!” Se consideră că au fost și aceștia oarecum implicați în eveniment, chiar dacă post-factum.
   Apropos, chiar înainte de a părăsi paginile prezentei povestiri, Sf.Gheorghe făcu un semn înspre grupul cititorilor acestui blog, mai exact, o invitație. Dar nu din cea de care vă temeți d-voastră. O invitație undeva, la mijloc, între Tărîmuri. Invitația, totuși, nu era adresată tuturor, avea  o destinație individuală.
  Din grup se desprinse Marius Bob. Avea mimica unei capre lovite pe trecerea de pietoni de către un Lăstun. Nedumerit de ce tocmai dînsul, pășea șovăielnic (stil Dan Șova). Sfîntul Gheorghe îl luă protector, pe după umeri și avu o discuție de taină cu bunul meu prieten și coleg de Seringa.

ultima continuare