Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 1 decembrie 2013

De ce românii consideră patriotismul o mare flatulare

        Cred că e o chestiune ce ține de liberul arbitru. Deși marea majoritate o neagă și o reneagă din cauza situației economice, ea există. România. Așa s-a scris istoria. Acest spațiu geografic poartă această denumire. Sunt țări -mult mai puține decît ne-am fi dorit, dar mai multe decît ne-ar da dreptul să ne considerăm în mod excepțional nenorociți ai sorții - dar sunt țări ai căror cetățeni o duc mai rău decît noi. Mult mai rău. Și sunt și negri. Bine, pe ei uneori îi viziteaza Angelina Jolie, nu mumia lui Brijit Bardot.        
       Desigur, nu există nici un studiu științific serios care să ateste că oamenii născuți într-o anumită țară, au undeva, la baza ADN-ului, culorile drapelului național. Nu suntem români, nemți sau americani din naștere. ”M-am născut în România. Ce țară de căcat! Lasă că plec eu de la țăranii ăștia cu care nu am nimic în comun, la civilizații ăia, care mă înțeleg și mă apreciază la justa mea valoare„... În două săptămîni uit și limba. Asta auzi foarte des. E și asta o opțiune individuală, e o chestiune ce ține de liberul arbitru. Ba, de foarte multe ori, românul, chiar nu are de ales.
     Însă, cei plecați, recunosc la un moment dat că nici asta nu e soluția. Da, ziua de mâine e mai sigură. Coșul de cumpărături e mai plin. Dar în ochi...în ochi e un gol, un vid ce se vede pînă în suflet. Am reîntîlnit de curînd 2 prieteni dragi stabiliți de mulți ani în State. Bine și f. bine situați material, absolut de neconceput de bine pt noi. Elementul comun care m-a izbit a fost cel de...nu știu cum să-i spun, de animal de zoo. Sătul, dar fără viață. Privirea aceea goală, moartă, o nesiguranță, o grabă în gesturi, un ”ceva” lipsă în permanență, o stare de veșnică așteptare a ceva pierdut pentru totdeauna. Ei nu aparțin acelui loc și nu vor aparține niciodată cu adevărat. Poate copii lor, dacă nu chiar nepoții. Dar nici nu mai au o legătură suficient de bine vascularizată cu țara în care s-au născut.
    Am fost plecat 2 săptămîni în străinătate acum cîțiva ani. Mi-a rămas, ca experiență de viață, undeva în top 5, ca să zic așa. Printre experiențele plăcute, bineînțeles. Totuși, în acele zile, într-una dintre nopți, am visat că eram la o nuntă românească, cu muzică populară și cu toți prietenii. Ca să fiu sincer, deși urăsc nunțile și muzica populară, m-am simțit extraordinar. Veți spune că, oricum te simți bine, doar cînd vezi că se mai nenorocește și altul, așa, ca tine! Nu nu e asta, mi-era dor de locurile în care m-am format și pe care le înțeleg cel mai bine.
     Cred că limba învățată de la țîța mamii te leagă de poporul tău cel mai mult. Dincolo de cuvinte, vorba cîntecului, dincolo de gramatică, limba unui popor are o parte nerostită, are un suflet al ei pe care doar vorbitorul nativ o înțelege. Culmea! Nu cuvintele ne transmit adevăratul mesaj, ci tocmai tăcerile dintre ele, lungimea pauzelor și sentimentele ce rămîn în aer în mod magic după ce matrițele grele, de fontă, ale cuvintelor ce le-au dat forme, au căzut și s-au sfărîmat în colbul timpului.
     Cum trebuie să sărbătorim ziua României? Nu trebuie. Dacă nu simți acum asta, e ok. Cred,totuși, că la fel de corect ar fi ca, dacă nu o sărbătorești, nici să nu o înjuri. Nu ai dreptul. Înjură guvernul, politicienii, hoții, corupții, cocalarii, nesimțiții, maneliștii, turnătorii, aroganții, profitorii, becalii, drăgușancile. Dar aceștia nu sunt România. Capra vecinului, Miorița, ”merge și așa”, Dorel, mititeii, statul la terasă, personajele lui Caragiale, nu sunt România. România poate fi o zi de iarnă în care te-ai îndrăgostit. Poate fi cartierul în care ai copilărit. Poate fi strada pe care ai locuit cînd ți s-a născut primul copil. Cimitirul unde aprinzi o lumînare bunicilor, părinților, prietenilor. E o chestiune ce ține de liberul arbitru, o opțiune individuală.
   Dar s-ar putea să avem o surpriză extrem de plăcută, la nivel colectiv, dacă, odată, de un orecare 1 Decembrie, am încerca să punem lumînările aprinse în tort și să petrecem din tot sufletul, decît să continuăm să le înfingem, individual, în păhărelul cu colivă, să stăm singurei fiecare în pătrățica lui pentru care plătim rate și să ne înjurăm între noi întru prosperitatea și satisfacția celorlalți baci ungureni, americani, ruși și de ce naționalități doriți, care ne mănîncă de zeci de ani miorițele, lăsîndu-ne nouă fasolea, ca delicatesă aniversară. De asta avem impresia că patriotismul e un sentiment bășit.

2 comentarii :

  1. De cand am venit ACASA, multi m-au intrebat de ce m-am intors, chiar si eu imi mai pun intrebarea asta cateodata. Pentru ca Romania este ACASA pentru mine. Surprinzator pentru mine este ca desi nu ai trait experienta celor plecati si ramasi acolo sau veniti acasa, ai inteles ce traiesc, chiar daca vor sa recunoasca sau nu. Cred ca patriotismul bine inteles ne face sa razbim prin viata de aici si sa iubim in continuare Romania.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Înjurăm România și tot ce ține de ea de cînd cu libertatea cuvîntului. De vreo 23 de ani. Nu ne-a folosit la nimic. Ba dimpotrivă. Știi cum se spune, numai un nebun speră că, făcînd lucrurile la fel, în fiecare zi, să obțină la un moment dat alt rezultat. Din păcate, comunismul a compromis grav termenul de ”patriotism” și l-a golit de conținut. Patriotismul nu înseamnă partidul, conducătorul sau țara, ca termen abstract. Patriotismul se poate regăsi de la lucruri mici, cum ar fi faptul că ”la mine în țară oamenii au bun-simț”, ”la mine nu se aruncă hîrtii pe jos”, ”în Romănia se dă prioritate”, pînă la lucruri mari, ”România spune NU străinilor care vor să o jefuiască și o șantajează cu FMI-ul”. E alegerea noastră să generăm, să creștem și să întreținem patriotismul, de fapt autorespectul, starea noastră de bine, să înțelegem că binele individual depinde de binele colectiv și invers.

      Ștergere