Unde nu-i cap, se stă la coadă

Muntele Tetra. Despădurit. Te bagi?

Pe vremea lui Ceașcă ne plîngeam că stăm prea mult la cozi. Astăzi, îndrăznesc să spun, pierdem chiar mai mult timp la cumpărături decît atunci. Înainte, nu prea aveam de ales: se dă unt. Stăteai la unt. Se dă lapte. Stăteai la rînd la lapte. Azi, ai prea mult de ales. Unde o fi mai ieftin? Dar o fi mai bun? Dincolo, cît o fi halatul? Vînăm promoții, căutăm oferta cea mai bună calitate/preț.

  Am observat următorul lucru - atît timp cît nu am nevoie de vreun anumit produs de supermarket, mai exact de varianta  calitate/preț cea mai potrivită pentru bugetul meu, acesta se găsește pe rafturi din abundență. Dar, atunci cînd pornesc într-o sfîntă Supermarketiadă, cu intenția de a creștina vreo 2-3 bucăți din acel produs, la acea calitate/preț, acesta dispare. Poate l-ați observat și voi. Poate e doar o iluzie de percepție. Dar orișicît.

Să luăm, de exemplu, un caz oarecare  în care merg cu nevastă-mea prin magazine. Ok, am făcut un pleonasm. Prin magazine nu se poate merge decît cu nevasta. Caut cămăși, am nevoie de o cămașă nouă. De ce? Fără nici o ocazie, s-au cam învechit celelalte. Și observ pe rafturi, din abundență, un anumit articol, să zicem chiloți. Peste tot, chiloți. Cămăși, nu, dar în materie de chiloți, găsești tot ce-ți dorește...mușchiul tău. Și inima e un mușchi, nu? Toate numerele, culorile, modelele, toate prețurile, toate materialele. Privind acești chiloți, veșnici pe rafturi ca zăpezile pe Hymalaya, totul devine clar, dobândești o certitudine în viață. Un reper de neclintit. Descoperi acel punct fix atît de necesar lui domnu` Archimede pentru a răsturna lumea. Poftim, Archy! Un punct fix...cum îl preferi: boxeri? tanga? în dungi? gogoșari... Nu știm cine ne-a creat, nu vom descoperi niciodată tainele universului, totul e sub semnul întrebării, totul e trecător, însă eternitatea nu mai e o noțiune goală! Am reușit să-i punem chiloți. Am fost izgoniți din paradis doar cu o frunză, și după nenumărați ani de suferințe, de lupte, într-un cuvînt, de evoluție, am atins apogeul; suntem gata să ne întoarcem triumfători, acoperiți cu chiloți de firmă. Cătălin Botezatu, show me Heaven!
  Apoi, după puțin timp, să zicem 2 săptămîni, maxim o lună, am nevoie de chiloți noi. Cum ”de ce”?!...  Nici o problemă, îmi spun. Ce e viața dacă nu un șir de chiloți ? Mai de firmă, mai rupți în roza vînturilor, mai tetra, mai cu Swarovski, mai chinezești, mai franțuzești, pentru cei mai mulți asta este ceea ce ne diferențiază esențial în viață, pînă la un punct. Căci, după folosire, tot doar o dungă de rahat uscat rămîne, oricine ai fi fost și orice fel de chiloți ai fi purtat. Important e că se găsesc peste tot, pentru toată lumea. Și intru în primul magazin. Cum e obiceiul, o fătucă sare pe mine: ”vă pot ajuta cu ceva?”. M-ar ajuta dacă nu m-ar încurca. Zîmbesc și eu : ”Aveți chiloți?” și mă amuz singur de glumele mele, ca Băsescu. Glumă, panaramă, dar chiloți nu. Nu la calitatea/preț dorită. Ei, o excepție, mă gîndesc eu. Dintre toate magazinele din oraș, a trebuit să-l nimeresc tocmai pe cel în curu gol! Adică fără chiloți, ce-mi plac glumele mele. După vreo 10 magazine, treaba devine serioasă: au dispărut chiloții din viața mea! Mă simt pierdut, înșelat. Cînd au avut timp să dispară?! Cum se scurge timpul, l-ați impozitat și pe ăsta?!  Singura certitudine! Punctul fix! Cum s-a întîmplat asta?! Erau peste tot! Erau atît de banali, de la îndemînă, păreau veșnici...Concluzia, deși amară, e clară: nici o pereche de chiloți, dar ce zic eu, nici măcar The Chiloții lui Bote nu pot ține timpul în loc.
   Viața îți oferă multe, dar ofertele expiră repede și nu se prea repetă!

  Concluzia secundară e că tot n-am scăpat de coada la cumpărături. În vremurile odioase, în spatele magazinelor, erau aliniate sacoșele. Stăteam cu toții la aceeași coadă, cu sacoșe în mîini, coada poporului, coada comună. Azi, în fața marketurilor stau aliniate cărucioarele. În capitalismul individualist, ne învîrtim fiecare în jurul propriei cozi, rezemați de-un cărucior.
 Dar ne-am obișnuit, după 24 de ani, să fim tot la coadă. Apropo, doamna Nuland, nu mai călcați Europa pe coadă. Acolo e România!