Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

miercuri, 26 martie 2014

Puțin noroi pe pantofi

   Aparențele înșeală. Pentru majoritate, asta e tot ceea ce contează.
   Nu contează ce fel de om ești, important e ce fel de om pari a fi. E celebru acel gag filmat cu camera ascunsă, în care, un cerșetor ”la patru ace” face incomparabil mai mulți bani decît un jegos clasic. E un fapt demonstrat aproape ștințiific, ceva de domeniul cercetătorilor britanici.
 
   În aceeași idee, este inadmisibil să ai pantofii murdari. Nu există nici o scuză. Pur și simplu nu ai voie. Dacă Pămîntul suferă o catastrofă nucleară sau de altă natură, iei de la gura copilului tău ultima picătură de apă și-ți cureți bombeul. Dacă locuiești înafara orașului și ești nevoit să calci în noroi, în bălegar, în pișatul bețivilor din stațiile de maxi-taxi, nu-i nimic. Te oprești la barieră înainte de a intra în oraș, scoți ceva hîrtie igienică, de aia glasscour-papier, un pic mai fină decît șmirghelul pentru fier, o înmoi într-o baltă mai curată și-ți ștergi pantofii. Alt look!
 Pantofii curați sunt expresia respectului de sine și față de ceilalți. Așa te învață societatea. Să furi din banul public nu-i nici o problemă. Să fii o curvă media nu e nici o problemă. Să subminezi economia națională iarăși nu e un capăt de țară. Să-ți torni rudele și colegii la Securitate nu știrbește respectul de sine și față de ceilalți, atît timp cît pantofii tăi de firmă lucesc de te orbesc la televizor.
   Îmi curăț pantofii pentru că mă respect. Mint, fur, înșel, nu sunt bun decît la dat din gură și la băgat în gușă. Dar am pantofii curați. Sunt respectabil, respectat și la rîndul meu, dragi proști cărora vă dau muie zi de zi, vă respect. Cu crema de ghete cea mai bună, respectul merge ca uns!
  Mă duc la biserică să mă întîlnesc cu vecina și să bîrfesc, apoi aprind o lumînare pentru decedatul și multîncornoratul meu ex-soț, după care ajung la bloc și iau notițe de la avizier despre cei care au restanțe la întreținere (deși îi știu pe de rost, știu toate cifrele din ultimii zece ani, poți să mă întrebi pe sărite), apoi mă instalez comod la vizor să mai văd ce și cum, cine cu cine și cu ce. Bineînțeles, întîi descalț pantofii mei curați.
  Mă duc la serviciu, sunt blablabla-manager, la jobul meu corporatist obținut prin șpagă, menținut prin pupincurism, distrug psihicul subalternilor, le cer lucruri pe care eu n-aș putea niciodată să le fac, dar îmi admir zîmbetul managerial, de succes, în luciul impecabil al pantofilor mei.
  Ce dacă am băut toată viața și nu mi-a plăcut școala? Am o slujbă respectabilă, așa cum îmi place mie, sunt agent de pază și singura mea preocupare e să găsesc modalități cît mai diverse care să facă trecerea celor opt ore de stat degeaba cît mai suportabilă. Dar lumea mă respectă, pentru că îmi șterg întotdeauna pantofii cu apa și șervețelele instituției pe care o păzesc să nu fie furată. Asta deoarece sunt prea sărac să consum aceste resurse acasă, din bugetul propriu, adică din salariul cîștigat la acest job onorabil. Unde eu muncesc. Pe bune, asta-i altă discuție, înnebunesc. Ați observat? Cînd sună mobilul unui căscat de ăsta, agent de pază care cască încontinuu, întotdeauna răspunde așa: ”-...ce să fac? La muncă.” Care muncă, frate?!
  În armată, e ok să ai tone de sînge nevinovat pe bocanci, primești și medalii pentru asta, dar e extrem de grav să ai puțin noroi.
 În învățămîntul de fițe, balcanic, transformat într-o mocirlă de șpăgi, iar e o crimă să nu ai pantofi de firmă. Ferească Dumnezeu să mai ai și un pic de noroi, asta te reprezintă!

  În fine, exemplele ar putea continua dar nu mai am eu cremă de ghete, cu tot respectul.

  În concluzie, cum se pune un fir de praf, o gîză, o scamă, pe pantofi, te apleci și o ștergi. Adică o cureți, o clinărești, nu ”o ștergi” în sensul că fugi, dispari. Practic, îți petreci cea mai mare parte din viață aplecat, cu curul la cer, curățindu-ți pantofii. Atît de mulți oameni stau atît de mult timp cu curul la cer, preocupați de aparențe, de aspectul exterior al propriei persoane, încît Dumnezeu s-a hotarît să coboare pe pămînt și să se aștearnă covor peste toate mizeriile, astfel încît pantofii să rămînă curați, iar oamenii să se poată bucura de cer, de viață. Iar oamenii L-au călcat în picioare, neobservîndu-L, fiind preocupați tot de aparențe.

  Eu prefer să am puțin noroi pe pantofi. N-am nevoie de respectul oamenilor cu pantofii curați. Am nevoie de cer și nu vreau, nu pot să pierd nici o secundă din viața asta scurtă cu curul la el.
  Și nici nu vreau să-L calc pe Dumnezeu în picioare, oricare ar fi sau orice ar fi Acesta, doar pentru a păstra niște aparențe înșelătoare. Pentru mine, altceva contează.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu