Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

marți, 14 octombrie 2014

A înnebunit lupu` de mare!

   Aseară, domnul președinte s-a săturat de prostia asta cu alegeile și ne-a amenințat că dacă nu o alegem președinte pe gagica lui, vine cu frate-su mai mare, care e pîrnăiaș și ne sparge pe toți. Are ăla niște tovarăși, îi știți, de talie mondială. Bercea Mondială.
  Era o reclamă, v-o amintiți: ”A înnebunit lupu!”. Acum ne intoxică pe TV o altă reclamă, în care Tudor Gheorghe ne informează că au înnebunit salcîmii.
  Nu știu despre lupi sau despre salcîmi, dar Traian Băsescu sigur a înnebunit. Toți sunt agenți sub acoperire, mincinoși și corupți. Numai el e fecioară virgină, imaculată, nepătată, care a condus vaporul prin toate străinătățile, fără ca Securitatea să-l întrebe măcar de unde are niște blugi așa mișto. Vorba aia: nici uischi n-a băut, nici gura nu îi miroase. Păi nu-i miroase, că i-a mai rămas de pe vremea bișnițărelilor ceva gumă de mestecat. Cu care a cucerit-o pe madam Udrea, atunci cînd aceasta s-a săturat să mai fie călcată de Cocoș. Lenuța, am niște Spearmint în exces, o iei în gură? Scuzați expresia ”exces”.
  Gata cu alegerile, ne-a lămurit domnul președinte: Ponta și Iohannis sunt corupți și mincinoși. Aha. Păi de ce n-ați spus așa de la început, domnule președinte? Mai știți și altceva ce ar trebui să știm și noi? Poate deseară aflăm că la Revoluție a tras Iohannis, iar Victor Ponta, agent sub acoperire, e vinovat de Holocaust.
  Dragă Băse, spearminți mata, dar spearminți degeaba. O să iasă Lenuța ta președinte cînd vei îmbrăca tu rochia albă de Marilyn Monroe ca să-i cînți happy birthday Mrs.President în timp ce Boc îți suflă-n cur ca să ne arăți că ți se fîlfîie. Fusta domnule, președinte, fusta fîlfîie și se ridică. Că dacă se ridică altceva, de exemplu imunitatea, ajungi și tu la canal, dar nu la ăla pe care stă Marilyn. La celălalt, unde-ți trimiteai tovarășii să îmbrace un alt fel de tricou marinăresc, cu dungi verticale. Pe vremea cînd încă nu se distrusese chiar totul în țara asta. Nici măcar dosarul tău de securist.

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu

Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!