Numărul norocos

   Într-o dimineață, am pierdut un număr. Toți trecem prin asta, mai devreme sau mai târziu. Nici măcar nu pot spune că nu mă așteptam. De la început știi că se va întâmpla. Dar, oricât te-ai pregăti pentru clipa asta, când se întâmplă, nu e deloc ușor. Ceva se rupe. În cazul meu, s-a rupt suportul de plastic în partea de jos. Așa mi-am pierdut numărul de la mașină. Numărul de pe față. O săptămână am mers doar cu spatele. Glumesc. La ce mi-ar fi folosit? Din spate, oricum s-ar fi observat că n-am număr!
   Așa că am mers cu partea laterală...
   În seara zilei în care s-a produs tragica dispariție, cu lacrimi negre și vâscoase, de guașă, din trusa de desen a lui fiu-meu, mi-am pictat un număr provizoriu, pe o plăcuță mai veche, peste nunerele roșii. Plănuiam ca, într-un viitor oarecare, mai incert decât un câștig la LOTO, când mă voi simți pregătit psihic și fizic, să mă supun chinurilor birocratice ale refacerii tăbliței regulamentare. Nu anticipam deloc deznodământul acestui episod.
   Deznodământ care, s-a produs după trei zile de la debut, într-o sâmbătă dimineață, pe când parcurgeam cu Stela rutina săptămânală a aprovizionării. E adevărat că nimeni și nimic nu te pregătește pentru pierderea unui număr de înmatriculare, dar cu atât mai puțin pentru regăsirea acestuia!
   S-a întîmplat cînd am intrat în parcarea unuia dintre supermarketurile de pe traseul nostru. Am survolat parcarea la joasă altitudine și mică viteză, în ideea că e suficient de dimineață ca să găsesc un loc liber. Printre diverse lucruri, oameni, stâlpi și cărucioare, observ un tânăr care îmi făcea semne. Sincer, am crezut că mă confundă. Parchez, cobor din mașină și mă îndrept să văd ce dorea domnul cel degrabă vânturător de mâini prin aer. Aud ceva în legătură cu un număr pierdut. Iar?!...am crezut că mi-am pierdut și numărul cel improvizat, chit că îl lipisem și legasem cu simț de răspundere. Într-un fel. Nu era asta. Tânărul văzuse o postare pe facebook, în care un cetățean dădea șfară electronică-n țară cum că a găsit numărul de înmatriculare ”IS-06-ETC” și că l-a agățat pe un stâlp din zona cutare. Persoanele direct interesate sau cei care cunosc persoanele direct interesate, erau așteptate de luni până duminică, 24 h/zi, la stâlpul cu numărul câștigător, pentru a-și ridica premiul.
   Tânărul nostru salvator făcuse școala de șoferi de curând, pe o mașină care avea aceleași trei litere ca ale mașinii nostre, lucru care i-a atras atenția și l-a ajutat să rețină și să identifice mașina mea în clipa când a văzut-o.
   M-am dus destul de neîncrezător la locul indicat și după o scurtă dezamăgire, la o căutare mai atentă, l-am găsit exact unde l-a pus facebookistul de omenie. Ar fi trebuit să las un mare LIKE pe stâlp, în locul numărului, dar n-am avut la mine.
   O întîmplare ciudată, cu final fericit, pe de o parte. Pe de altă parte, gândul că, în mijlocul intimității, al vieții private a fiecăruia dintre noi, cineva a plantat câte un stâlp (al infamiei ?...) public, pe care se poate răstigni oricând, orice, îmi dă fiori.