Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

miercuri, 25 mai 2011

Romanian Splendor


Cei ce scriu.Remarcaţi, nu am spus "scriitorii".Cei ce scriu, sau mai exact, cei ce simt nevoia să scrie, sunt o specie aparte.Fac distincţia dintre "scriitori" şi cei ce evadează scriind, în favoarea primilor, lăsîndu-le acestora statutul de artişti, de aleşi ai sorţii. Cei ce scriu sau îi mănîncă palmele s-o facă, nu sunt nişte scriitori amatori,nu scriu aşa, pentru ei înşişi, inspiraţi de vreun autor citit un pic mai devreme, aşa cum unii cîntă sub duş vreo manea la modă.Cei ce scriu, artişti sau nu, vor să fie citiţi, vor să comunice, vor "să treacă dincolo", sunt nişte sculptori ai sufletului, înlătură surplusul de viaţă informă şi ne dăruiesc esenţele vieţii în toată splendoarea lor.Mă rog, după priceperea fiecăruia, dar toţi tind către acest ţel.
 Dorinţa de a scrie e prezentă în cei dependenţi de litere chiar şi atunci cînd nu au nimic a spune.Ba chiar, atunci e şi mai puternică.O foaie albă devine un zid care trebuie dărîmat.Literofilul, gol de subiecte, rabdă cît rabdă, dar la un moment dat se repede pur şi simplu cu capul înainte şi maculează acel alb cu sîngele său, dacă alt subiect nu are.Eu am scăpat şi azi.Lin, s-a aşezat pe umărul meu drept, un subiect: Harvey Pekar.
 Un american, scriitor de benzi desenate, s-a ales pe el însuşi ca erou al comicsurilor sale, iar acţiunea a constituit-o însăşi viaţa lui.Nu este idolul meu, este doar un alt tip care a facut ceea ce fac eu,şi-a dezvăluit lumii propria viaţă, dar cu mult mai mult succes decît mine.Nu vreau să analizez de ce, iaca de ce, pentru că a trăit în America nu în România, pentru că benzile desenate au un succes aproape garantat în America, pentru că a avut mai mult talent decît mine şi din alte motive care îmi scapă şi nu mă interesează.Ca să vă faceţi o idee , vă dau cîteva citate dintr-un sinopsis de pe site-ul Cinemagia(http://www.cinemagia.ro/filme/american-splendor-splendoare-americana-6469/):

"Nascut la Cleveland, in timpul zilei este functionar la spital. In rest este un observator colturos al straniilor si neprevazutelor curbe ale vietii. Un scriitor de benzi desenate care scrie despre viata lui de zi cu zi ca un cititor omnivor, un mare iubitor de jazz, un colectioneur compulsiv, si un gospodar foarte lenes… Un poet bizar care crede ca marea intelepciune in viata este de a alege coada justa intr-un supermarket."

"Este o saga adevarata a unui exponent oarecare al clasei muncitoare care urmareste sa se exprime pe sine fara nici-un fel de autocenzura. Rezultatul e ca gaseste un public recunoscator, admiratie critica, si, ca o incununare a celor mai fericite happy-endinguri, o familie iubitoare."

 Filmul se numeşte American Splendor şi îmi dă curajul şi motivaţia ca fără abţinere, să mă scriu pe mine în continuare, în public.

4 comentarii :

  1. Soooo cool! Trebuie sa-l vad!!! merci (ci)Nicu!

    RăspundețiȘtergere
  2. Stii ce ar fi cool? Sa gasesti un nr din revista respectiva.Oare mai exista?

    RăspundețiȘtergere
  3. Sigur exista pe undeva. Acuma intrebarea e "cit costa?"

    RăspundețiȘtergere
  4. Credeam ca in State intrebarea asta nu exista.Cel putin nu referitoare la o revista.

    RăspundețiȘtergere