AVERTISMENT!
ACEST ARTICOL CONȚINE SPOILERE, ADICĂ VĂ STRICĂ SURPRIZA (dacă aveți) FĂCÂND REFERIRI DIRECTE LA CONȚINUTUL FILMULUI ”SOCIETATEA ZĂPEZII”, FILM CARE, EVENTUAL, POATE FI URMĂRIT ÎN ROMÂNIA PE PLATFORMA NETFLIX.
 |
| sursa imagine: Netflix România |
Dar nu un film. Nu orice tragedie poate deveni poveste de seară pentru micuți, depănată în nopțile geroase de iarnă, la gura sobei, în așteptarea sucului cancerigen adus de Moș-Tiristul, cu autotrenul său feeric, împodobit ca un cămin cultural, în an electoral.
Poate greșesc eu, dar mi se pare de mare porc, să stai într-o rână pe canapea, sub păturică, la căldurică, cu o bere în mână și cu ceva de ronțăit, privind imagini inspirate din fapte reale, cu oameni care mor de frig și se ronțăie unii pe alții. Și să gândești, mândru de televizorul tău, țîșpe-K, a cărui diagonală mai are un pic și devine longitudinală, ”ia uite băi ce mișto se vede, parcă aș fi acolo!”...Nu, nu ești acolo. Dacă vrei să simți 5% din ce a fost acolo, ieși de sub pătură, închide centrala, deschide toate geamurile și nu mânca până a doua zi. Seara. Doar ca să-ți faci o idee.
Dar, totuși, este ”Societatea Zăpezii” un film bun? Și da și nu.
Este un film bine făcut, foarte bine făcut, asta nu se discută. Are, la un moment dat, un monolog foarte interesant despre Dumnezeu. Subliniază foarte bine faptul că nu trebuie să aștepți salvare din altă parte. Singurul cate poate salva, ești doar tu. Renunță la convingerile tale, adaptează-te. Acționează! E lăudabil că a readus în atenție acest episod real, de care multă lume, inclusiv eu, nu ar fi aflat altfel. Cumva, reușește să fie un act cinematografic bun, ceea ce, automat îl transformă într-un film prost. O nenorocire nu poate fi asociată cu nimic bun, nici măcar în termeni!
Cel puțin, pe mine nu m-a convins. Secvențele alea poetice din interiorul fuselajului, cu râsete și rime, cu vorbe de duh, lacrimi, încurajări și îmbrățișări de OSCAR pentru film străin, nu le cred. Nu poți să spui versuri frumoase după ce ți-ai dat acordul să-ți fie mâncat cadavrul. În cazul ăsta, hai să băgăm și niște scevențe umoristice: ”Băi, ce bun e poetul ăsta!”, ”-Te referi la poezia lui, sau chiar la el?”
Acolo a fost iadul pe pământ, ce mama naibii!!! Filmul a greșit grav fiind un film bun, știți de ce? Pentru că, la final, știți care a fost senzația mea, ca martor la cele povestite? Și nu cred că am fost singurul care am rămas cu această falsă impresie: ”hai bă, că n-a fost, totuși, chiar așa rău”. N-ai voie să lași audiența cu impresia asta.
Cunoșteam, în linii mari subiectul, înainte de a viziona filmul. Nu mă prea atrăgea. Totuși, cedând recomandărilor care veneau din toate părțile, i-am dat o șansă, sperând să mă surprindă cu ceva. Nu m-a surprins cu absolut nimic, dar m-a plictisit, fiind un film prea lung (2h și 25 min) pentru un scenariu prea scurt. La fel ca munții ăia absolut sterpi, nici subiectul nu are prea multe de oferit. Da, este extraordinar că niște oameni au supraviețuit în cele mai vitrege condiții atât de mult timp. Însă, pentru mine personal, fiind un eveniment îndepărtat în timp și spațiu, nu m-a impactat pe cât și-au dorit autorii, probabil. M-am uitat pînă la sfârșit dintr-un singur motiv: eram curios să văd cum au scăpat cei care au scăpat. Restul e istorie. Și dacă ne-am apuca să plângem la toate tragediile cunoscute, despre care avem izvoare istorice și documente, petrecute de-a lungul timpului, n-am mai apuca să facem și alte filme de mare succes la un anumit public, născute din genul ”stand-up comedy” și moarte în genul ”sit-down tragedy”.
