La o creșă, bebelușii, împărțiți în 2 tabere, țipă, își aruncă cu jucării în cap, se bat, se trag de păr (care au) și de pijămăluțe. Ar fi trebuit să fie ora de somn. Supraveghetoarele, ca în fiecare zi la această oră, sunt în cu totul altă parte, rezolvându-și problemele personale, convinse fiind că bebeii dorm ca niște îngerași. Ceea ce a și fost adevărat pentru vreo zece minute. Acum se bat și vociferează ca niște drăcușori de copchii.
Dar ce s-a întâmplat? Bebe Puiu a văzut aseară, la televizor, o poveste în care se spunea că și copii au drepturi. Există undeva, în lume, o carte mare și colorată în care scrie că toți copii au voie să facă ce vor ei, că sunt tot oameni, ca și oamenii mari, chiar dacă sunt mai mici. S-a gândit bebe Puiu cât s-a gândit, până când a înțeles: adică oamenii mari nu le dau voie copiilor să facă niște lucruri, nu fiindcă nu e bine, ci fiindcă așa vor ei, oamenii mari, să facă copii numai cum zic ei și numai ce vor ei! Oamenii mari sunt răi și tot ce spun ei e rău pentru copii. Așa nu se mai poate. S-a uitat la colegii lui de creșă care încercau să adoarmă, pentru că așa le-au spus oamenii mari, pe salteluțe, a aruncat păturica cât colo, s-a ridicat în picioare și a zis tare, să-l audă toată lumea:
- Nu vleau să dolm! E dleptu meu să nu dolm! Vleau să mă joc. Cine mai vlea să se joace?
Imediat s-a ridicat Mugurel, un copil obraznic, chel și clăpăug:
- Hai să ne jucăm de-a restaurantul ! Veniți la restaurantul meu! Și mâncați câtă ciocolată vreți voi!
În scurt timp, rând pe rând, toți copii s-au ridicat, au ales o tabără și a început scandalul. Unii susțineau că pampersul, restricția la ciocolată și la prize ar trebui să dispară. Alții, dimpotrivă, zbierau că pamperșii sunt necesari dar ar trebui schimbați mai des, ciocolata nu e chiar bună, că dacă mănânci foarte multă riști să te murdărești din cap până-n piciorușe și să zică lumea că ești țigan, iar dacă bagi degetele în priză, ți se scoală tot părul din cap și te doare scheletul din corpul transparent.
Puiu țipa sus și tare că toți copii au dreptul să facă ce vor ei, iar cei care vor să-i asculte pe părinți sunt lași și le pasă doar de lăpticul lor, când, de fapt, ar trebui să lupte pentru drepturile copilului, care sunt mult mai importante decât jucăriile și desenele animate. Marcel și Rafi (diminutivul de la Arafat, un copil străin, pe care ceilalți copii îl antipatizau pentru că era diferit), au amenințat că, cine se atinge de ciocolată sau de prize, va fi pârât la doamna educatoare.
Zis și făcut. Puiul mamii Puișor și-a scos pampersul și a început să-l învârtă deasupra capului. Adepții săi l-au imitat. Cu pampersul nostru facem ce vrem noi! a fost mesajul lor. Da, dar ne deranjați și pe noi! a fost replica conformiștilor. Nu mai are rost să pomenin că, în două minute, tot dormitorul creșei din tavan, pe pereți și pe geamuri și toți copii, din cap și până-n tălpi, erau plini de pipilică și căcuță. - La ciocolată!, continuă Puiu revoluția. Copii s-au repezit la rafturile unde știau ei că ascund îngrijitoarele ciocolata și dulciurile. Au tras măsuțele lângă perete, au pus scăunele peste măsuțe și cutii de lemn peste scăunele, au întins niște brațe de robot făcute din Lego și au dat jos de pe rafturi ciocolata și toate dulciurile. Cei mulți, mințiți și oprimați nu s-au oprit aici. Și-au exercitat toate drepturile de care au fost privați până atunci: joaca cu focul, cu foarfecele și altele...
Chemați de urgență, oprimatorii, dictatorii de părinți, că altfel n-avem cum să le spunem, abia au încăput printre ambulanțe, mașini de poliție, pompieri și alte girofaruri. S-a făcut infarct în masă, s-a leșinat în familie, s-a plâns pe grupe. Din focul abia stins care îneca holurile cu un fum înțepător, erau scoși, pe targă, revoluționarii puiunezi. Care mai arși de la foc, care mai pârliți de la prize, care fără un ochi sau fără un dinte de la joaca cu foarfecii și alte obiecte ascuțite. Mai erau și cei care intraseră în comă diabetică de la dulciuri. Lupta pentru drepturile copiilor a fost câștigată. Păcat, însă, că nu prea mai erau copii care să se bucure de victorie.
La sfârșit au ieșit și trădătorii, spărgătorii de grevă. Lașii, egoiștii, cei cărora le pasă mai mult de budinca lor din farfurie, decât de înaltele drepturi ale omului copil, cum i-a numit Puiu, au ieșit din toată treaba asta vii și nevătămați. Cam plini de rahat și speriați zdravăn, ce-i drept, dar sănătoși. O fetiță inocentă, încercând să ajute un coleg întins pe o targă, gemând și ținându-se cu mâinile de burtă, i-a întins o bucățică de ciocolată: - Mai vrei drepturile copilului? Nefericitul, pur și simplu, a explodat: - Libertățile astea ne omoară!!! Vreau la mamaaaa!!!
