Fără rost

 Prin infinitul ăsta, fără rost,

Îmi caut rostul ca un prost.

De l-am găsit sau de nu l-am găsit,

E, iarăși, o discuție fără rost,

Ce o putem întinde pân-la infinit.

Tot ce contează e c-am fost,

Te-am întâlnit și-am nemurit.

 

Mulțumesc șoferilor care blochează virajul la dreapta!

                      sursa foto:https://www.bigstockphoto.com

Așa se vede o mașină care blocheză virajul la dreapta

       Trebuia neapărat să scriu ceva despre șoferii care încurcă traficul, motivați fiind de egoism, nesimțire și prostie. Până aici a fost, mi-au stricat suficiente dimineți.

        Traficul, nu mai e nevoie s-o spun eu, e definit ca o sursă inepuizabilă de nervi și stress: drumurile proaste, accidentele cu și fără victime, restricțiile de viteză, ziua de luni, copchii teribiliști, Radio Zu, nesimțiții de toate vârstele, care, la intrarea în Podu-Iloaiei, se împing pe banda de rezervă din dreapta și depășesc toată coloana de 5-7 km, cât are, normal, o coloană de mașini pe drumurile din România anului 2021, de se bagă în față, în detrimentul celor care-și așteaptă, corecți, rândul. Precum și multe altele, le știți, le îndurați și voi, zi de zi. Însă, dintre toate, cel mai tare mă enervează șoferii care se depun ca balega-n drum, pe sensul destinat virajului la dreapta. Îmi vine să iau săgetuța aia verde și să le-o înfig în cauciucuri și apoi să le fac o colonoscopie extrem de invazivă, de să le iasă ochii din cap, roșii ca semaforul la care trebuie eu să aștept din cauza lor, când, în mod normal, aș fi putut să-mi văd liniștit de drum. PENTRU CĂ AM VERDE LA DREAPTA!!!

    Ce să le faci? Să te duci la geamul mașinii lor și să-i înjuri? N-are rost să-i înjuri. După 30 de ani de involuție de la Revoluție, sunt obișnuiți cu un astfel de limbaj, cu o astfel de atitudine. Se hrănesc cu ură, violență, nesimțire, televiziune și manele. Așa au apărut vestele antiglonț din piele: se fac din  obrazul gros al românului de tip nou. Pentru ei, comunicarea, dialogul, nu sunt altceva decât niște aligatori mutanți, născuți și crescuți în canalizarea plină de dejecții verbale a reality-șoșourilor. Să le bați obrazul pentru un gest de nesimțire crasă, e ca și cum ai da cu ”măzăriche” de capră în groapa cu bălegar a satului, ca s-o murdărești.

     Să fie clar: a ține pe loc, în trafic -un trafic și așa imposibil- câteva zeci de oameni care se grăbesc la serviciu, sau au urgențe care depind de fiecare secundă ce trece, indiferent de motiv, e un gest la fel de grobian și reprobabil ca flatulatul în biserică, sau mai rău, ca făcutul nevoilor mici și mari, într-o piscină publică. Așa ar trebui privită atitudinea asta, cam pe acolo e. Pur și simplu le furi lor din timp pentru a câștiga tu câteva minute. E și furt, pe lângă sfidare, bătaie de joc și nevoi personale manifestate public, exact ca cele descrise mai sus.

      Și totuși, ce e de făcut? Nu știu. Nu poți să-i omori, nu poți să-i castrezi, nu poți să-i deportezi. În fine, ai putea să-i vaccinezi cu Asta Zevzeca și să aștepți. Sau ai putea să-i șoșoachezi, ca să nu se mai păzească de virus și să crape. Dar toate astea ar dura prea mult, plus că pot exista și victime colaterale. 

      Așa că mă gândesc, mai degrabă, să le mulțumesc. Să le mulțumesc că, totuși, nu se urcă cu mașina pe trotuar, ca să ajungă unde au de ajuns, cu orice preț. Să le mulțumesc pentru faptul că, deși nu au nici cel mai elementar respect pentru reguli, găsesc totuși, în adâncul ființei lor cu sânge cald care se înmulțește necontrolat prin pui vii, resursele necesare pentru a avea răbdare să aștepte lumina verde a semaforului. Să le fiu recunoscător că nu intră cu mașina în magazine. Că nu-și duc odraslele până la banca din clasă, cu tancul. Nu mai spun de faptul, că, așa, dobitoci și egoiști cum sunt dumnealor, totuși, nu parchează în mijlocul intersecției sau pe pista avionului! Cu mici excepții, pe la Constanța... Iar când parchează la supermarket, nu blochează mai mult de 2-3 mașini. Sau nu ocupă mai mult de 2 locuri destinate persoanelor cu dizabilități. Avem atât de multe lucruri pentru care să le fim recunoscători neterminaților ăstora! 

      Uite, parcă nu mai sunt atât de nervos. Ba, pe undeva, canaliile astea mi-au devenit chiar antipatice. O spun ca pe ceva pozitiv: înainte de autoexorcizarea asta prin scris, îi uram de-a dreptul. Acum, le găsesc circumstanțe atenuante. Au și ei problemele lor. Natura n-a putut fi la fel de darnică cu toată lumea. Asta e. Ar trebui recunoscuți și ei ca persoane cu nevoi speciale și tratați ca atare: locuri de parcare speciale pentru dobitoci, locuri pentru nesimțiți în mijloacele de transport în comun etc. Ar trebui să-i tratăm așa cum merită. Pentru că, dacă, în continuare, vom considera normal să-i suflăm măgarului în cur ca să nu ne lovească cu copitele, atunci, pe bună dreptate, ne vor trata și ei, exact așa cum merităm!

Versuri puse la zid

 

Sursa:Agnieszka Antczak în Banksy

Tu, între noi, ai ridicat o zidă,

Dar îi lipsea o cărămidă...

Eu, dintre noi, am dărâmat un zid

Și-am completat în zida ta, un cărămid.