Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 30 decembrie 2012

O beție cu Oana Cuzino

    
   Florin Călinescu l-a întrebat odată pe impecabilul Daniel Dăianu dacă s-a îmbătat vreodată.
Scrobitul (The Scrobbit, cum ar spune Peter Jackson), a rămas perplex. Călinescu a detaliat: adică v-ați făcut vreodata mangă, pulbere, muci? 
  E reacția omului obișnuit în fața magiei albe a abstinenței. Abstinenții ne amenință viața, ne distrug temelia pe care se sprijină suportabilitatea nonsensului vieții.

Contrar părerii generale- părerea mea - nu tot ce se dă la Tv e un lucru rāu. Și nici tot ce scrie pān` cārți e neapārat un lucru bun. Pe sistemul cā nu toți fanii lu` Capatos este cocalari da' nici toți fanii lu` dom` Pleșu este `telectuali. Trebuie sā recunoaștem cā procentaj maxim nu existā în viața asta, cu excepția morții, taxelor și publicului OTV. Āia sunt proști 100%. 

  Un astfel de lucru bun la prima privire (dar și la următoarele, trebuie să recunoaștem), e doamna Oana Cuzino. O molistā simpaticā, un suflet mare (si natural, cred), care ne învață numai de bine. Pe cei care se pot concentra la ce vorbește dânsa, acolo.



      Personal, 
Cuzinoasa mă intimidează, mă enervează și mă deprimă un pic. Ridică standarde la care știu că nu voi ajunge niciodată. Și nici nu vreau. Creează o lume fără nici un haz, sau cu un haz steril, doamna în dicuție, fiind, la rîndul ei, creația noii dictaturi bio-eco-politico-corectă, omul de tip nou, fără cusur. N-aș merge pînă acolo încât s-o consider o health-nazi. Însă are un aer de inteligență artificială. Nu m-aș mira să aibă și un manual de utilizare. În principalele limbi de circulație internațională. 

      Pentru cei care nu pot sau nu vor să gîndească singuri, e Perfectă. Arată Perfect. Vorbește Perfect despre lucruri Perfecte. Nu știu cum se sfârșește tranziția ei intestinală, dar bănuiesc că atunci apare curcubeul, sau ceva de genul ăsta. Nu e pițipoancă, e doctor în medicină.Are cărți publicate și pun pariu că sunt scrise în cea mai mare parte de ea. E prea mult! Nu e umană. 

    Mă aștept ca într-o zi, cînd va fi în direct, să i se termine bateriile. Sau, mai bine, să facă scurt-circuit în direct. Să rămînă cu privirea în gol, cu un zîmbet tîmp pe buze. Să asistăm la panica din platou, să vedem tehnicieni zburînd prin cadru, un Dorel cu o șurubelniță meșterind ceva pe la spatele vedetei, curentîndu-se de câteva ori...Și brusc, păpușa Oana își revine! Se îndreaptă, se ridică de pe scaun și începe să silabisească tare și clar: ”Salariul lui Andreea Esca este de două...”, apoi o bubuitură neașteptată și păpușii îi zboară capul. Iar ultimul cadru, înainte ca Proteveul să intre în revizie tehnică, va fi cu însăși Andreea Esca, mânuind un shotgun, fumegînd. Un fel de Sarah Connor, cu maxilarul încordat și cu o privire atât de tăioasă, încît ar fi făcut să plîngă cu lacrimi de crocodil pînă și un crocodil.”Bună seara România, asta la vista, bitch!”

   Și totuși această ființă perfectă există, e reală, e om. Optitrist fiind (de un optimism trist), mă gîndesc că tot binele e spre rău. Ce ar mai fi fost lumea noastră din punct de vedere spiritual, cel puțin, dacă toți oamenii ar trăi sau ar fi trăit în cuzinism? O vedeți pe Janis Joplin luîndu-L la întrebări pe Dumnezeu în legătură cu un anume Mercedes Benz după ce a mîncat la micul dejun zeama de la o juma` de grapefruit? Sau pe Nichita Stănescu scriind necuvinte și servind cumpătat un pahar de apă plată cu lămîie?! În condiții ”sănătoase” ar fi scris cel mult ”Cățeluș cu părul lins/Fură rața dinadins!”. Oare ce epigramă i-ar fi dedicat Păstorel Teodoreanu doamnei doctor? Poate ceva de genul ”Detoxifiantă domnișoară, mă cam enervezi! /Mă adapi cu apă chioară și mă furajezi/ Sănătate, viață lungă, pînă în cavou./ Doar că nu-i viață de om, e viață de bou! / Dacă doar ce-i natural la un bărbat/ Adică portofel obez, abdomen și creier plat/ S-e-ntîmplă doctore, să-ți placă,/ E-ok,e natural ca unui bou să i se alăture o vacă!”. Scuze, maestre. Pe care l-am băut.
  Da, crapă fierea în mine ca paharul cu vin fiert în zăpadă. Veți zice că am scris asta pentru că strugurii sînt pentru unii mai acri decît o salată de lămîie și grapefruit cu oțet și borș. Dar tot prefer o femeie cu X imperfecțiuni care mă face fericit decît cea mai tare păpuță (a se citi păpușă) gonflabilo-vie din lume care să dea celorlalți impresia că sunt fericit.  
  Da, e importantă sănătatea. Dar nu și dacă excesul de sănătate dăunează grav trăirii
   
  

miercuri, 19 decembrie 2012

LUMEA E TOT MAI SCUMPĂ.CICĂ E PE SFÎRȘITE.

   Cu cît ne apropiem mai mult de sfîrșitul lumii, intrăm într-o atmosferă hollywoodiană.
Devenit de foarte mult timp un brand de succes al industriei de film americane, sfîrșitul lumii este în sfîrșit exportat sub licență, francizat, pe întreg mapamondul. Ambalată exotic într-o piramidă mayașă, această nouă sărbătoare comercială, alături de Halloween, Valentine`s Day, și chiar Moș Crăciun, realizează încasări record datorită caracteristicilor de noutate și unicitate. Cel puțin așa ni se pare nouă.
    În America se sărbătorește happy-endul lumii încă din 1938, cînd vocea lui Orson Wells tuna la radio Războiul Lumilor adaptat după tizul său, H.G.Wells, iar americanii își admirau reciproc desuurile în timp ce fugeau cu poalele-n cap de frica marțienilor. Un fel de mineriadă extraterestră.
   Așadar, cum nu-i putem contrazice pe mayașii lor, din simplul motiv că nu mai există, iar pe ai noștri din și mai simplul motiv că să hexiztă tot mai mulți, mo!, trebuie să ne resemnăm cu gîndul că poimâine vedem ultimul răsărit, facem ultimul pipi de dimineață, ne spălăm ultima dată pe dinți, ne bîrfim ultima dată prietenii și vecinii, ne enervăm în trafic ultima dată și nu în ultimul rînd, ascultăm în supermarket ultimul ler cheltuind, evident, ultimul leu.
  Nu vă lăsați păcăliți de aparența de normalitate din jur. Am văzut asta în sutele de filme despre sfîrșitul lumii. E un truc pentru a mări contrastul cu ceea ce va urma, violența cu care se va sfîrși lumea, foc, apă, pămînt dezghiocat de cutremure, Oana Zăvoranu, Bianca Drăgușanu siliconînd Pămîntul într-o explozie, USL-ul contopindu-se cu ARD-ul și PPDD-ul și toate scufundîndu-se în PCR-ul ieșit apocaliptic din pămînt.
  De parcă sfîrșitul lumii n-ar putea veni și el calm, tăcut, gri, liniștit, așa, ca un Dan Diaconescu.Vă mulțumim pentru atenție, urmează sfîrșitul lumii.Au mai participat...și sufletele noastre să dispară în neant, pe rînd, formînd un generic de ăla de final, pe care nici nu mai stai să-l urmărești.
  Totuși, acum, cînd suntem așa de aproape de vorba mayașilor, acalmia hollywoodiană lasă tot mai mult loc unei stări de încordare românească. Te întrebi cum va începe sfîrșitul. De unde te va lovi.
  Te uiți pe cer și vezi un punct negru căzînd. Asta e. Gata, ăsta e asteroidul, ăsta e sfîrșitul. Noroc cu vecinul care te liniștește repede, nu e nici un asteroid, e Vasile, s-a aruncat de pe bloc, nu mai are servici. Ce ușurare! Nici nu te-ai liniștit bine, că deodată vezi grupuri de oameni dezarticulați, descompuși, cu ochii dați peste cap și albul ochilor injectat, cu mîinile întinse, tîrîindu-se spre tine. Gata, asta e, zombindemia, ăsta e sfîrșitul, ne prefacem toți în zombi. Iarăși se dovedește a fi o alarmă falsă, așa-zișii zombii nu erau decît bețivii și aurolacii din gară, plus cîțiva cerșetori județeni veniți la oraș cu ocazia sfintelor sărbători de Crăciun pentru a fura din buzunare cîntînd steaua sus răsare. Rima e involuntară.La fel ca și panica ce m-a cuprins la scurt timp, cînd, în spatele școlii văd un grup de extratereștrii. Capete mari, corpuri mici. În spate purtau echipamente de distrugere, cred. Picioare scurte, mîini lungi. Verzi la față. Ochii mari, sticloși, privindu-mă ciudat. Și eu blondă! Cum ar putea niște extratereștrii să ma privească normal?! Mă liniștesc în momentul în care îl recunosc pe unul dintre omuleții verzi, e vecinul meu, Andrei, de la patru. E prin clasa a 5-a, cred. Iar fumurile din jurul lui și al găștii sigur nu sunt gaze de la eșapamentul vreunui OZN. Oricum, la cîte etnoboto executaseră, erau în altă galaxie la ora aia. Echipamentele de distrugere erau ghiozdanele, iar mîinile sigur că erau mai lungi în comparație cu picioarele, băieții meditau în genunchi, de oboseală. Culoarea verde a meclelor nu mai era un mister. Încă un sfîrșit ratat. Și încă niște ratați sfîrșiți.
   Nu mai intru în amănunte, dar pe fondul ăsta de panică apocaliptică, am trăit o serie de șocuri, pe care în condiții ne-mayașe, le-aș fi considerat lucruri normale: am crezut că suntem invadați de vampiri, dar nu erau decît niște tineri emo proaspăt tăiați pe față, am crezut că oamenii și-au abandonat mașinile și au fugit din cauza vreunei amenințări cumplite, dar nu era decît un simplu ambuteiaj la nivelul de județ. Ca să nu mai spun ce m-am speriat cînd am auzit la tv anunțîndu-se deschiderea oficială a sfîrșitului lumii, violuri, crime, tîlhării, dar nu erau decît știrile pe scurt.
  După atîtea șocuri, m-am oprit o clipă să mă bucur că lumea nu s-a sfîrșit. Ce lume minunată ! N-ar fi păcat să se sfîrșească toate astea pe 21?
  Poate că totuși sfîrșitul lumii e o mare farsă, ca lumea însăși, de fapt.
  Apoi am avut o revelație: și chiar de-ar veni sfîrșitul lumii, ce stress avem noi, moldovenii? Cum să ajungă la noi?!  Cît o fi el de Sfîrșitul Lumii, tot rămîne înzăpezit pe undeva, prin județul Vaslui, Iași sau Botoșani. Și atunci, așa, hîtri cum suntem noi și cam atît, o să-i spunem bancul cu mayașii: Mai ia și tu o țeapă !!!
Sfîrșitul e aproape, fraților! Pe bune. Un rînd mai jos.
SFÎRȘIT

marți, 4 decembrie 2012

Tupeu de cartier

  Văd prin oraş nişte chiloţi imenşi, întinşi la uscat.Cică bannere electorale.Pe aceste rufe murdare spălate în public de toate partidele, nişte pete de căcat cu feţe de oameni: "Mă numesc Nimeni Nimenescu şi vreau să mă votaţi!". Hai să mori tu!
   Mai tineri, mai bătrîni, oamenii ăştia ne cer să-i ţinem de acum înainte pe banii noştrii ! Cum adică să te votez?! Te-ai săturat de muncă şi ce te-ai gîndit tu, hai să mă întind un pic pe spate, confortabil într-un fotoliu public şi să trăiesc liniştit pe munca proştilor pînă la pensie.Şi aşa se va majora vîrsta de pensionare pînă la 70 de ani, să dea Dumnezeu să ajungă pînă la 80 de ani, pînă la o sută, că eu pot să stau degeaba foooarte mult timp!
  Că dacă îl aleg pe el o să facă şi o să dreagă.Şi dacă n-o să facă? Ce? Răspunde el cumva? Penal ar trebui să răspundă, pentru fals în declaraţii publice, uz de fals şi înşelăciune. Să înfunde puşcăria şi să dea înapoi toţi banii publici încasaţi pînă la prima evaluare post-electorală. Că eu dacă promit unui client marea cu sarea şi-i dau doar praf în ochi, plătesc. Handicapaţii ăştia de ce nu plătesc? Tupeu de borfaş.
  Cînd eram copil, în Iaşi, de fapt în toate oraşele, existau nişte găşti de cartier cu cîte un lider cunoscut în tot oraşul. Se ştia: nu agăţaţi gacici în cartierul X că acolo e gaşca lui Xescu. Un fel de colegii electorale cu candidaţii respectivi. Fraţilor, dar şefii ăia de găşti trebuiau să presteze pentru a-şi păstra poziţia. Cei din gaşcă erau apăraţi, răzbunaţi sau ajutaţi cu promptitudine, cînd era cazul.
   La muncă, cerşetori de voturi, borfaşi de cartier, nu la întins mîna!