Star Wars fericit!

   În România, e, din nou, mare sărbătoare de import: azi e S.F. zi de Star Wars. Unde mai pui că-i și vineri.

  Pe tot cuprinsul patriei, azi, 18 decembrie 2015, are loc premiera celui de-al 7-lea film al seriei, intitulat ”The Force Awakens”, în traducere liberă, ”Trezirea cu forța„.
  De parcă n-am face asta în fiecare zi. Ca să mergem la serviciu, la școală etc. Din rebelii de acum 26 de ani, am ajuns re-beliții de azi. Ne-au furat toți Vînătorii de șpagompense și ne-au vîndut, ca-n film, tuturor imperiilor galactice și intergalactice. Pe de Jabba.
  Tot ca în film, în universul nostru românesc, există și forțe ostile acestei premiere. Într-o galaxie foarte, foarte, îndepărtată, acest film a fost strict interzis. Da, ați ghicit, în județul Vaslui. Nu pentru c-ar avea ei ceva cu franciza Star Wars, nu. Îi deranjează, însă, titlul acestui episod nou, în județul Vaslui fiind strict interzisă trezirea de orice fel, sub orice formă.
Așadar, azi e mare sărbătoare, marcată în calendarul Science Fiction cu laser roșu, iar aseară a fost, așa cum îi șade bine oricărei sărbători, Ajunul de Star Wars. La copii cuminți a venit Moș Obi-Wan. La copii obraznici a venit Moș Vader. Casele s-au umplut de aroma soldățeilor imperiali, tăvăliți prin miere și nucă, proaspăt scoși din cuptor.
  Roboții de bucătărie au fost costumați în C-3PO, iar mașinile de spălat în R2-D2. Acestora din urmă li s-a atașat și un gadget, foarte popular zilele astea, o minicameră video cu proiector, care te înregistrează cînd introduci rufele în mașină și redă această înregistrare -dacă stingi lumina se vede mai bine- ca hologramă 3D, exact ca în film. Foarte distractive, foarte utile. Așa a aflat o doamnă unde i-a dispărut cățelul, după ce soțul ei, a sărbătorit cam mult și ce s-a gîndit el, ca să-l ierte soția, să-i facă o surpriză, să spele rufe. Culmea ironiei e, că, pe cățel îl chema Ruffi. Cînd s-o trezi...forța fie cu el!
  Că tot veni vorba de beutură, frigiderele s-au umplut și ele, de navete spațiale de bere, ”Șoimul Mileniului” sau de vinuri alese, precum ”Forța Ursului”, ”Vaderească Neagră” sau ”Leiască de Cotnari”. Pentru poftă de mîncare superluminică, cel mai bun combustibil e un ciocănel de ”Lacrima lui Obi-Wan”, ”Ochii lui Luke”, sau celebra vodcă ”Snowmobilutza”.
 Deliciul copiilor l-au făcut bomboanele de tip Han Solo tras în ciocolată. Pe scările blocurilor, prin tindele caselor, au răsunat colinde tradiționale de StarWars: ”Trei Jedi se întîlniră”, ”Steaua Morții sus răsare”, ”Deschide ușa, Anakine, că venii și io la tine”.  Flăcăii mai vrednici au pocnit din lasere, iar cei nevrednici i-au pocnit pe ăia vrednici și le-au luat banii. Colindătorii au fost întîmpinați cu colaci împletiți, numiți ”Cozile Leiei” și sare Yodată.
  La stînele unde ciobanii urmăresc filme și seriale pe tabletă, există obiceiul ca, în seara Ajunului de Star Wars, să-și vopsească bîtele în albastru, simbolizînd forța binelui. A doua zi, dimineața, și le revopsesc în roșu, simbolizînd forța răului, adică a mahmurelii. Totuși, sărbătoarea de anul acesta e un pic cam tristă, negri de supărare-s ciobenii, că nu au voie cu mai mult de trei chewbacca la stînă, să le păzească clonele.
  La fete e alt obicei: cum, zilele astea, prin gospodării, se asomează porcul,se taie o copită de la un picior din față al porcului (porcul trebuie botezat în prealabil Luc, sau Scaivalcher, ori simplu, Jedică) și se pune sub pernă. Copita de porc tăiată simbolizează mîna lui Luke Skywalker, retezată de Darth Vader înainte de a-i spune că e, literalmente, motherf...,adică taică-su. Se zice că astfel, în noaptea de Star Wars, Forța va arăta fetelor nemăritate, chipul ursitului. Acestea, avînd gura mare, se vor lăuda, iar ursiții vor ști astfel de cine să se ferească și în anul care vine, evitînd nenorocirea căsătoriei, adică a conviețuirii cu forța.
  Așa-i Star Warsu pe la noi, românii, un popor SF, cu o țară SF, cu un președinte viu ca un robot, un fost prim ministru acuzat de clonat, și un imn demn de saga lui Gică Lucas: ”Awakening, române!”.
  Nu-mi mai rămîne decît să-mi plec laseru în fața domniilor voastre și să vă urez un cald și sincer
 ”Io nu-s tatc-tu, uăi!”.
  Aveți grijă cum petreceți, nu consumați în Forță, ca să nu vă strîngă casca a doua zi.

Îți vine să crezi că are 97 de ani? Secretul ei.

  Frumoasă țară avem!
Să-i urăm ”La mulți ani!” și să recunoaștem că nu-și arată deloc vîrsta. La cei 97 de ani ai săi, arată cu cel puțin 50-60 de ani mai tînără. Crapă Europa de invidie!
  Secretul ei? două regimuri: unul comunist, altul consumeristo-capitalist,  o replică la regimul Dukan, adică regimul Brucan.
  Datorită acestor două regimuri ținute cu strictețe, timpul a trecut peste ea, fără să lase aproape nici o urmă de dezvoltare, pardon de îmbătrînire. Și totul perfect natural, cu excepția a cîtorva intervenții chirurgicale, de corectare a teritoriului, dar nu în sensul măririi, așa cum au procedat țările din Lumea Bună, ci de micșorare, precum Simona Halep, cea mai importantă operație fiind extirparea Basarabiei. C-așa-i în tenis.
  A urmat o pubertate comunistă care a cam chinuit-o cu o erupție de coșuri industriale, șantiere, blocuri. Ba chiar a suferit și cîteva operații necesare vîrstei (cum ar fi la oameni cea de apendicită sau de amigdale), care i-au lăsat cicatrici, dintre care cele mai vizibile sunt Transfăgărășanul și Transalpina. Dar toate astea au trecut cu vîrsta. Au trecut în conturile și în buzunarele unor demagogi, vreau să zic dermatologi, care,timp de 25 de ani i-au tot curățat tenul, pînă cînd s-au trezit și ei curățați de o anumită doamnă. Stimată DNA, săru*mîna.
  Iat-o așadar, pe Românica noastră, astăzi,de ziua ei, acoperindu-și goliciunea, profilul cum s-ar spune, doar cu un tricolor transparent, că așa e în facebook. Vorba Voltajului, ca la 20 de ani: fără școli, fără spitale, fără infrastructură și fără bani. Jefuită de golani. Cu chipul neted, deloc brăzdat de autostrăzi. Epilată de păduri cu ceara mamii lor de austrieci și de maghiari. Tenul perfect curat, fără coșurile fabricilor de altădată, fără șantiere, fără exploatări miniere, nimic. Doar agricultura i-a mai crescut un pic, se observă niște spice blonde de grîu. Sau or fi tot extensii de import?
   Frumoasă țară avem! Să-i facem o urare parafrazînd un mare Mircea, zis și Vintilă:

Dragă România, îți spun printre șoapte,
Un sincer ”la mulți ani”, c-ai împlinit 97!
Dar, mai ales, vreau să-ți dau de știre
Că tot ce-aveai mai bun, e doar o amintire...

Niște corupți analfabeți, dar și cu facultate
Ți-au lăsat doar blugii ăștia tăiați și rupți la spate
Și poate, doar ne pare nouă,
Dar, parcă ești mai blondă și mai tristă... 
Decît erai-nainte
De-acel decembrie 89...

Consecințele Colective

  Cu riscul de a plictisi (iaca, risc...) , am să mă refer tot la incendiul din seara de 30 spre 31 octombrie, din clubul Colectiv. N-am terminat de spus tot ce aveam, și dacă nu spun nici acum, atunci, unde? De fapt... deja e marți. Pîrjolul a fost vineri seara, apoi a urmat uichendul, lumea nu prea a avut cu cine să dezbată subiectul, în fine, a venit ziua de luni, oamenii s-au întîlnit la serviciu, pe lîngă butoiul cu apă plată, sau pe lîngă expresorul de cafea și printre altele s-a mai strecurat un ”Dumnezeu să-i ierte” sau un simplu ”vai ce tragedie, îți dai seama...”. Și cam gata. Am punctat, mergem mai departe. Mâine discutăm despre altceva.
   Într-un fel, e normal. E în firea omului să nu-i pese de semenii săi. Nu cred că omul are instinct de conservare al speciei, ci doar instinct de supraviețuire individual. Poate avem o glandă care produce o enzimă care blochează altruismul, empatia, între oamenii care nu sunt rude de gradul 1. Ar trebui numită glanda Gabriel Oprea. Sau poate e un nou de instinct de supraviețuire, adaptat la era informației. În fiecare secundă avem informații de pe tot globul. Ce ne-am face dacă am fi sfîșiați de durere pentru fiecare dramă umană de pe Pămînt, probabil că se petrec cîteva zeci pe secundă, am înnebuni cu toții!
   În concluzie, am suficiente motive să presupun că, 99% din cei care au aflat grozăvia, au fost afectați de crunta moarte a atîtor oameni, cam tot atît cît l-a durut în cur și pe Gabriel Oprea de moartea polițistului ce-l însoțea. Apropo, l-am văzut și pe Nulitatea Sa, afișîndu-și rictusul la televizor, printre cadavre, împreună cu alți ”corbi” și cu tot neamul lor de necrofagi băgători în seamă. Dar, despre Jeneralul care a încercat să-și compenseze lipsa de coloană vertebrală cu excesul de coloană oficială, pe altădată, spre niciodată. Iar despre cei care încearcă să-și transforme selfie-urile cu morți, în voturi și audiențe, cu ajutorul unei abjecte alchimii mediatice, vorbim un pic mai încolo.
  Ca să fie clar, emoțional, mă autoinclud în procentul de 99%. Dar scriu despre asta, deoarece cred că, ceea ce s-a petrecut la clubul Colectiv e mult mai mult decît un incendiu accidental. E o consecință directă a halului în care a ajuns societatea noastră. Știu că fraza asta sună la fel de grav ca ecoul unei bășini într-o catedrală, dar asta e, serios.
  Așa e, sincer, n-am umplut sîrma de rufe cu cămăși și batiste șiroind de lacrimi. Și nu cunosc pe nimeni s-o fi făcut, sau să fie genul. Covorașele de lumînărici roșii? Da, e Procentul ăla, de oameni evoluați, cărora chiar le pasă.  Plus cei afectați direct. Plus cei care vor să se vadă la televizor, consumatori ai știrilor de la ora 5 și pițipoancele care s-au adus fată, una pe alta, de pe facebook. Oamenilor le plac nenorocirile altora, le compară cu propriile mizerii, iar cu cît sunt mai nasoale ”ale ălora”, cu atît sunt mai suportabile ale lor. Ei sunt acel alai de gură-cască care se strînge cînd e dus mortul la groapă. Cu cît mortul e mai tînăr, cu atît mai numeros e alaiul. Sau covorul de lumînărici roșii.
 Apropo de pițipoancele feisbuciste, orientativ, uitați-vă pe facebook, să vedeți ce ”explozie de empatie” a provocat sîmbătă și duminică accidentul din club. Daaa, sigur că lumea jelește în tăcere, în interior.... Asta dacă nu cumva ”trick or treat !” înseamnă, mai nou, ”Dumnezeu să-i odihnească!”, iar bostanii luminoși sunt, de fapt, lumînări de condoleanțe. Ce să-i faci, nu e vina nimănui că dezastrul s-a suprapus cu Halloweenul. Mai dați-o naibii, incendii sunt în fiecare zi, Halloweenul e odată-n an !
  Da, dacă ar fi fost o știre serioasă, de real interes general, să zicem, ceva de genul ”afară sunt minus 27 de grade”, ok, șoc! Dar dacă anunțăm că afară sunt minus 27 de oameni...în fine, se mai întîmplă. Vorba aia, n-au murit pentru țară ca să ni se umfle o venă. Vena aia, care ni se umflă cînd cîștigă România la fotbal, sau cînd joacă Simona Halep. Sau vena care i se umflă lui Gabriel Oprea cînd vorbește de interesul național. Diferența e că vena noastră e la gît. Asta e. Așa e omul. Egoist, violent. A dat să fie ceva mai uman la un moment dat, zice istoria, dar a venit societatea de consum care l-a consumat, apoi banul, care s-a cocoțat pe primul loc, iar viața omului, săraca, a căzut undeva, pe la coada clasamentului și s-a ajuns aici: 30 și ceva de morți și peste 100 de răniți. De ce? Simplu.
  În primul rînd, fiindcă telespectatorilor noștri nu le pasă cu adevărat. Le pasă doar atunci cînd li se întîmplă nemijlocit, lor. Dar atunci, e deja, prea tîrziu.
  În al doilea rînd, pentru că suntem jmecheri și ne descurcăm. Toată lumea e jmecheră și se descurcă în țara asta, ceva de speriat! Dacă i-asculți, nimeni nu e vinovat, nimeni nu e răspunzător de nimic!
 De parcă un soi de gigibecalism s-a înșurubat în ADN-ul românului. O mutație genetică post-revoluționară, care le dictează oamenilor să nu respecte regulile, să fure, să facă treaba cît mai încet spre deloc și cît mai prost spre dezastru. Și apoi, să posteze rezultatele pe facebook, să moară dușmanii. Sau, dacă sunt personaje ”de mai sus”, să se ducă la televizor, să umple, plîngînd, de muci mîneca costumului Armani, cerșind iertare, sau, cu dunga de mir pe frunte și cu dunga de căcat la cur, să citească-n Parlament, de pe bancnote de 500 de Euro, discursuri despre cinstea și nevinovăția lor. De pe bancnotele alea, marcate cu ”MITA”.  
   Toți politicienii care pur și simplu AU FURAT, cînd sunt prinși, se erijează în Che Guevara, sau în te miri Che dizidenți care luptă pentru popor, sau au vrut să dezvăluie nu știu ce secrete galactice dar forțele răului au fost prea mari și li s-a făcut un dosar politic cît un portbagaj plin cu caltaboși și palincă. Apropo de caltaboși, mai știți ce face coruptul Decebal Traian Remeș? Că tot vorbim de una, de alta. Fraților, n-o să vă vină să credeți tupeu de borfaș! Hoțălăul ăsta care a îngropat agricultura sub pămînt, a primit trei anișori pentru corupție. Așa, un fel de avertisment. A executat un an, acum e bine-mersi acasă și a dat în judecată statul român pentru condițiile rele din pîrnaie. Cică mai cere și despăgubiri, în bani, de data asta!!! Na, că s-a descurcat și ăsta, dacă aveați vreo grijă.
  S-au descurcat ei cînd au ars bebelușii la maternitate, ce, nu s-or descurca acum? Parcă și văd, peste cîțiva ani de procese și recursuri, un avocat silos, știți care, cîștigînd o sentință lejeră, atît cu pledoaria dar mai ales cu șpaga în fața unei judecătoare mahmure, știți care.
  Vorbim degeaba. Atunci, cu bebelușii,ar fi trebuit să pice toți, cel puțin de la ministrul sănătății în jos. Cu condamnări, cu despăgubiri, cu tot tacîmul. Acum, ar trebui să pice tot ce înseamnă administrație publică, șeful de la pompieri, inspectori PSI, pînă la ministrul de resort, să-i ia naiba pe toți, să simtă și ei un pic de înnecăciune, dacă nu de la fum, măcar de la lege.
  Dacă s-ar da pedepse de astea, constipative, să lase fără Scaun nume mari, eventual cu un dosar legat de coadă și cu banii luați, cu totul altfel ar sta lucrurile. Garantat!

   Hai, două vorbe și despre televiziuni, despre cum s-a relatat evenimentul( aoleo, era să scriu ”despre cum s-a retardat evenimentul”, bine că m-am corectat la timp!). Că și presa are o mare vină în toate astea, să fie clar. Nu mă refer strict la tragedia din club, ci la degradarea societății, în general, tragedia fiind una dintre consecințe.

  Cînd le auzi pe fătucile alea, la TV: ”cum a fost posibil așa ceva?!”, de parcă noi nici n-am fi descoperit focul (în fine, pe alocuri e adevărat), de parcă suntem o țară ignifugă 100%, mai mult, suntem maniaci cu respectarea normelor PSI și investim 80% din bugetul anual în prevenirea și stingerea incendiilor din cluburi. Și totuși, în condițiile astea, ”Cum A Fost Posibil Așa Ceva??!!!”.
  Dragă fătucă, mai repede întreabă-te cum e posibil să existe televiziunea la care lucrezi. Din ce bani îți iei tu, salariul? Dar directorii tăi, ce mașini au? Ce viluțe? Audiențe zero, averi de sute de mii de euro. Asta cum e posibil? Nu cumva, tot din cultura asta de șpagă care a năpădit România, și care a început să ne omoare?
  Ca să nu mai spun că, sîmbătă după-amiază, cei de la DIGI 24 se lăudau pe post că ei au fost primii care au relatat evenimentul , că au cele mai multe informații și că televiziuni mari, mondiale, cum s-ar spune, au preluat imagini de la ei. Dezgustător. Tinerii ăia încă fumegau pe asfalt, iar ăștia de la DIGI mai aveau puțin și se fotografiau cu decedații, precum Ion Țiriac cu mistreții de la Balc.
 
   Ceea ce spune totul: banul să iasă! Dar uite că, în clubul Colectiv, focul n-a ținut cont de bani. I-a ars deopotrivă pe cei bogați și pe cei săraci. Și i-ar fi ars fără nici o discriminare și pe patronii clubului, dacă ar fi fost acolo. Cu tot cu banii făcuți ilegal, de aceștia, și mai mult, tocmai din cauza acestor bani făcuți ilegal de aceștia.

 Da, am tot auzit pe la televizor , diverși cetățeni din diverse categorii sociale și profesionale, spunînd că vina este colectivă. Aici ne ajută un pic și numele clubului, să ne găsim cuvintele, trebuie s-o recunoaștem. Da, vina este colectivă pentru cei 25 de ani în care unii au furat, au distrus, au deformat și au mutilat societatea, țara, pentru a o stoarce mai ușor de bani. Iar alții nu au făcut nimic pentru a împiedica asta. Poate, la un moment, dat, vom conștientiza, că, o vină colectivă naște și consecințe colective. Adică, ne va arde pe toți, într-un fel sau altul!

Jmecheria ucide!

    Cîte nereguli mai are țara asta de îndreptat? Cîte lucruri de bază, de bun-simț, mai sunt de pus la punct?Întreb, ca să pot face un calcul estimativ, să văd cam cîți oameni vor mai trebui să moară, pînă cînd vom trăi într-o societate, cît de cît normală.

   Pînă vineri, corupția, șpaga, jmecherismul, manelismul, împărțirea societății în ”băieți deștepți care face ce vrea” și ”fraierii care înghit orice”, deranja. Era un motiv de revoltă, uneori. Subiect de făcut mișto în presa pamfletară. Era ceva cu care ne-am obișnuit să trăim. Mai bine spus, ne-am resemnat să trăim.
  De vineri, însă, ceva s-a schimbat. Jmecheria, disprețul față de oameni, a ucis din nou, dar nu știu din ce motiv, de data asta, ne-am trezit un pic. Nici o grijă, vom adormi la loc și o vom lua de la capăt. Dar acum, cît suntem treji, trebuie spus tot ceea ce avem de spus.
De fapt, jmecheria, corupția, șpaga, au mai ucis și pînă vinerea trecută. Și vor mai ucide. E prea tîrziu să ne mai schimbăm.
Cum ucide jmecheria? Iată cîteva exemple:

 Niște jmecheri care cunosc niște jmecheri mai mari, pun gheara pe o incintă în centrul Bucureștiului. Fac un club, cu investiții minime. Profitul e cel care contează. Doar profitul. Nu iau nici un fel de avize, nu respectă nici un fel de reguli. Nici nu le cere nimeni așa ceva! Tot ce vor cei care au atribuții în aplicarea și supravegherea respectării legii, e șpaga. Jmecherii dau șpaga. Chiar dacă ar fi obținut toate avizele și paravizele și mama și tata avizelor PSI, sanitare, și naiba să le mai ia de 500 de avize, cîte or fi, șpaga tot trebuia dată. Așa că, în țara asta ai de ales: ori îți plătești taxele și avizele plus șpaga, ori dai doar șpaga unde trebuie și nu mai observă nimeni că n-ai plătit chestiile legale. Ce alegi?! Așa se fac lucrurile. E împămîntenit. E stabilit.
Și așa mor cîteva zeci de copii.
Ce va urma?Un proces care se va întinde pe sute de ani, pînă cînd opinia publică va fi acaparată de o altă tragedie și va uita. Jmecherii vor da șpagă la un judecător, care o va lua. Știți de ce o va lua? Pt că la noi AȘA SE FAC LUCRURILE. E ÎMPĂMÎNTENIT. E STABILIT. PT CĂ NU E FRAIER, E BĂIAT DEȘTEPT. Ba chiar o și albește un pic, o motivează moral: ”Ce pizda mă-sii, dacă n-o iau eu, o ia altul. Și cine știe ce mai face cu ea...o bea, o dă pe curve...eu iau șpaga nu pentru mine, pentru copii mei, să aibă și ei, un viitor, în țara asta coruptă, de căcat!”

  Niște jmecheri care nici nu știu carte dau șpagă și iau permisul de conducere. Pentru că au bani, își cumpără mașini puternice. Pentru că n-au creier, accelerează la maxim. Și așa mai mor cîțiva oameni nevinovați.

  Pt că a văzut zi de zi la TV că interlopii fac legea prin forță, crimă, pentru că a văzut că aceiași interlopi sunt apreciați de ”vedete”, că fac nunți, botezuri, cu politicieni de top, că prin crimă, infracționalitate, se fac cei mai mulți bani, că trebuie să te impui ca să nu fi fraier, un băiat de 18 ani înjunghie mortal un alt băiat, de 16 ani, ziua în amiaza mare. Încătușat, înainte de a intra în pușcărie pentru 20 de ani, spune: ”Nu-mi pasă, a mai murit un fraier”.

 Guvernul taie salarii, lasă oamenii fără locuri de muncă. Oamenii pleacă în străinătate, să-și găsească de lucru. Aceiași politicieni rîd de ei, spunînd că soțiile lor devin curve, iar copii-golani. Nu toți copii celor care muncesc în străinătate ajung, însă, golani. Unii se sinucid de dorul părinților.

Și exemplele vor continua. Succes la vînătoarea de vinovați ! Că atît știm. Să găsim pe alții vinovați. Sau numai pe unii.

  Vă era frică de război? De Putin, de disputa cu scutul antirachetă? De teroriști?
Noi nu primim refugiați, la noi n-au cum să ajungă teroriștii. Nici n-are rost: Lasă, ISIS, lasă, Putin, nu vă pierdeți timpul cu România. Facem și singuri o treabă excelentă.Suntem pe drumul cel bun: pe ultimul drum.

 
 

Terasa cu toate amintirile ocupate

În fiecare seară, locul acesta spune povești. Dacă nu le simți, înseamnă că ai o problemă cu auzul: sufletul tău e surd. 

      Tot din Grecia e poza.
  Mergînd noi trei aiurea, în plimbare, pe conturul insulei Thasos, am intrat într-un orășel-fantomă, care nu figura pe hartă. Era seară, ne grăbeam să ajungem în capitala insulei, Limenas. Dar am văzut faleza, cîteva case interesante, așa că ne-am oprit să fotografiem cîteva fantome. Fiind în Grecia, ne-a ajutat Zeița Fotografiei -nu știu numele ei original, Photogenia, poate...- să le găsim.
  Le-am găsit la o terasă, în inima orașului, aproape de mare. Cîrciumăreasă era însăși Luna, o lună plină, grasă, unsuroasă, care ștergea încontinuu tejgheaua cu razele ei. Scaunele erau toate ocupate de amintiri care beau ca să-i uite pe oamenii care au băut ca să le uite pe ele. Dacă încerci să-ți faci rezervare, din timp, de exemplu, pentru sîmbătă seara, e imposibil. La această terasă, amintirile sunt rezervate pe o perioadă nedeterminată. Există totuși, o mică șansă, dar rar de tot. Din cînd în cînd, bodyguardul terasei, Uitarea, eliberează cîte un scaun. Era și muzică,  aveau o formație live, după cum vedeți în imaginea alăturată: Vița de Vie.

Faleza fără nume

,

Ieri, în tramvai...

...nu am urcat.

Vecina-felina, îmi dă verde cu retina

  Involuntar, hipnotizat, intru și eu în clubul postacilor de poze reprezentînd ochi de pisică fosforizați de blițul aparatului.
  Cînd am auzit, în copilărie, pentru prima dată,  termenul de ”ochi de pisică”, mi-am imaginat efectiv, un glob ocular pisicesc smuls cu cruzime din locașul său. Iar bicicliștii mi s-au părut cei mai sadici oameni de pe pămînt, deoarece contextul în care am auzit termenul respectiv, era legat de faptul că acești monștri fără suflet, foloseau ochii pufoșeniilor pentru a-și împodobi bicicletele. Eram mic, așa că mi-a scăpat, pe moment, motivul practic pentru care întunericul nopții trebuia  musai străpuns de reflecția luminoasă a ochișorilor unor pisici care nu se vor mai întoarce pentru a toarce niciodată. Cred că a existat o clipă în viața mea, cînd aș fi fost în stare să arunc un borcan de vopsea pe bicicletele acestor ucigași de animale, ca un adevărat militant. Cu timpul, cam după o oră, am început să văd lucrurile mai nuanțat: am împărțit bicicliștii în 2 categorii. De zi și de noapte. Cruzi rămîneau doar bicicliștii de noapte, cei de zi neavînd nevoie de ochi de pisică. Am înțeles și necesitatea practică a utilizării acestor elemente de semnalizare. Iar în următoarea clipă am descoperit ca nu sunt altceva decît niște bucăți de plastic care aveau capacitatea de a face ceea ce fac ochii de pisică noaptea, cînd le dai cîte un bliț, așa, de simpatie.
   
 Pisica din imagine trăiește, mănîncă și privește printr-o fereastră de la etajul 5 al unui bloc din Sectorul 4 al capitalei. Cum ne-am cunoscut.

 Arhitectura blocului din București în care locuiește vărul meu, bineînțeles, împreună cu familia lui, permite socializarea între vecini, deoarece ferestrele bucătăriilor sunt suficient de apropiate. Corecție: nu ferestrele bucătăriilor, ci ferestrele balconașelor aferente bucătăriilor. Un fel de balcoane-cămară, niște ieșinduri, în prelungirea bucătăriilor. Le-am putea numi balcomări. Sau debaralcoane...Cine știe ce-o fi fost în capul arhitectului de la acea vreme, asta ca să dăm vina, cu nostalgie, tot pe perioada comunistă. Le-a făcut apropiate ca să te asculte mai bine. Cine? Cum cine. Omul de tip nou, 4 în unu: securistul de alaltăieri, omul de afaceri de ieri, senatorul de azi, pușcăriașul de mîine. Ca să vadă ce ai în debaralcon. Sau poate că tovarășul arhitect a fost bine intenționat, a vrut să faciliteze micile împrumuturi de zahăr, ulei, borș, sare, atît de populare, definitorii chiar pentru traiul la bloc. Așa erau înainte rețelele de socializare. Nu se dădea LIKE, se dădea o lingură. De ceva. ”-Vecină, n-ai o lingură de orez?”. Sau de zahăr. Sau de făină. Împrumut. Cînd ți-o cerea înapoi îi dădeai UNLIKE. Dacă mai voia și banii pe care ți i-a împrumutat, îi dădeai, fără să mai stai pe gînduri, Unfriend.
  Problema era că trebuia să ieși pe casa scării, eventual te mai vedeau ceva vecini. Ca să nu mai spun că se pierdea căldura din apartamente, greu adunată de pe la reșouri, aragaze, lumînări. Da, balconașele astea puteau fi o soluție practică: întindeai o sfoară între ele și vecinul te trăgea pe sfoară. Sau tu pe el. Sau unul pe celălalt, că așa era treaba pe atunci.
  În fine, ideea e că eu trebuia să accesez uneori acest spațiu retras și aerisit în scopuri dezgustător-afumătoare. Asta e, Și cum admiram eu Casa Poporului, fumegînd așa, în noapte, m-am trezit studiat de doi ochi mari, aproape indignați aș spune. La naiba, mă gîndeam, să vezi acum că începe să miaune de-mi strică toată tihna. Probabil va veni cineva să vadă de ce miaună, mă va observa, va trebui să socializez un pic...nici vorbă de așa ceva. Fraților, în orașele astea mari, oamenii sunt atît de reci, de preocupați de probleme personale, încît nici pisicile lor nu te mai miaună. Ești ignorat în ultimul hal. Am profitat de acest lucru ca să mă strecor și să aduc aparatul foto. Am găsit-o tot acolo, meditînd la cine știe ce probleme pisicești, la viața ei, poate la ziua de mîine...vorba aia, gîndu mîții. I-am făcut o poză-două și nemaiavînd nimic de discutat, m-am retras.
  Îmi imaginez cum, a doua zi, le-a povestit prietenelor de la bloc, întîmplarea de cu o seară înainte:
- Fată, știi fată, aseară, cum stăteam și eu pe Windows așa, un pic, mi s-a deschis deodată o fereastră nouă, un pop-up dă ăla, de la vecinu. Și mi-a intrat un spam așa, ca un fum că încă îl mai simt în inboxu meu cu nisip.
- Fată, așa pățesc și eu de la vecini, îmi vine uneori cîte o conexiune de pește prăjit prin Uai-Fain...
- Cum adică prin Uai-fain?! Poate prin Wi-Fi...
- Păi așa îl aud pe vecinu că-i spune vecinei, ” Uaaai, Fain mai miroase peștele ăsta!...” Să nu fi fost fată vreun virus turbat ceva, vreun soft-căpușă...
-Nuuu, fată, cred că era o reclamă la Adobe, că mi-a dat un Flash între ochi.
- Apropo, nu-mi dai și mie mouse-ul ăla înapoi, că am căutat în Recycle Bin și nu mai e nici unul...
- Ce mouse îți trebuie?! Touch, soro, touch...

Trialog olandez

   Undeva, pe una dintre cele șapte coline ale Iașului, sătenii plantează de sute de ani diverse chestii în pămînt. În general, legume. Ocazional, de sărbători, mai bagă în pămînt și cîte un cumnat, un frate, cîte un baci mai ortoman. Așa se face rodajul la toporul cel nou. Nu de alta, dar să nu uităm ”Miorița”.
Niște olandezi au cumpărat o bucată de teren pe dealul cu pricina. Cică un vechi proverb olandez spune că nu tot ce răsare din pămînt se mănîncă,...așa cred. Sau nu orice fel de pămînt intră în Schengen.Traducerea s-ar putea să nu fie foarte exactă, n-am înțeles prea bine dacă un anumit cuvînt din acest proverb se scrie cu 5 de ”R” sau cu șase.Oricum, pentru ei, majoritatea chestiilor verzi care cresc din sol, sunt demult fumate! Așa că au plantat un set de reguli.
 Ce ziceți, mă încadrez? Sigur că da! Ce zic eu, setul ăsta de reguli pare făcut special pentru mine. Ia să vedem:

1. doar un copil:  Exactamente. Cel puțin din cîte știu eu...;
2.fără tumbe: numai fac de mult așa ceva. Orice ar însemna asta;
3.și fără papuci! : aici m-au nimerit în plin. Dar am rămas și cu niște întrebări, niște suspiciuni...de unde naiba știu ăștia povestea mea cu papucii și Bahluiul?!

  ”Arca lui Noe” se numește locul unde puteți găsi acest decalog simplificat, trialog, cum l-am numit eu. S-ar putea să vă surprindă, dar mîzgăliturile de pe tabla aia ruginită nu mi se adresează în exclusivitate. Ele reprezintă, în viziunea autorilor, un set de reguli pentru copiii ce adoră să se lovească cap în cap, să ia genunchi în gură sau să-și spargă dințișorii de pămînt, într-un cuvînt, pentru cei ce vor să țopăie pe trambulina elastică.
  Am ajuns acolo într-o duminică, la propunerea unor foarte buni prieteni, despre universul cărora voi vorbi într-un mod cu totul special, atunci cînd o voi face.
Pentru a evita potopul de maneliști grătaragii, Arca asta nu și-a făcut deloc publicitate, drumul nu e marcat, însă noi am avut noroc să primim direcții de la cei doi localnici ai satului care, de regulă, sunt treji pînă duminică după-amiază, tîrziu: șeful de post și ajutorul său. Recunoscători, i-am recompensat pe loc cu o dedicație muzicală, la CD-ul din mașină: Bob Marley, ”I shot the sheriff/But i didn`t shoot no deputy”. În traducere liberă: ”I-am dat un shot șefului de post, dar nu și deputatului”. Din lipsă de fonduri, nimic personal. Ulterior, pentru a primi și ei de băut, deputații au dublat alocațiile.
  Odată ajunși, am constatat că trebuie să ajungem de două ori. Porțile principale sunt ferecate, dar un semn îți poruncește să mai mergi vreo 50m, și să folosești parcarea. Chiar dacă ai venit cu bicicleta sau pe jos.
 Am crezut că vom găsi ceva de genul ”aventura parc”,  HAMAK, cu paintballs (ouă vopsite), arcuri cu săgeți, sforăraie și căblăraie pe sus, prin copaci, sforăială și berăraie pe jos, prin iarbă. Nu-i chiar așa. E un loc de joacă pentru copii care încă n-au mușcat din mărul otrăvit numit și Apple Store. Din cuprins, enumerăm scrînciobe, tobogane, leagăne, trambuline și alte utilaje ludice, reale, în aer liber. Dar și o minifermă cu purcei, ponei, ovine și caprine, păsărici mai mari, mai mici și alte animăluțe pufoase și țestoase, de unde și denumirea cu arca și cu tata Noe. Ahoe!

Dreptate pînă la capăt!

      Dacă lui Traian Băsescu i s-a clasat dosarul ”Flota”, în mod firesc, lui Hitler i s-a clasat dosarul ”Holocaustul”, iar lui Stalin dosarul ”Stalin și soldatul bețîvan rus, violuri, jafuri și comunismul ne-au adus”. L-ați văzut pe Hitler făcînd focul în sobă cu vreun evreu? Pe Stalin furînd ceasuri sau plantînd panseluțe cu cadavre la rădăcină? Aceste fapte nu există.
   Dosarul ”Flota” a fost clasat tot pe motiv că ”faptele nu există”! 16 nave de mare tonaj vîndute pe-un dolar!? Ni s-a părut. Nu există așa ceva.
Navele nu au fost vîndute de Ministerul Transporturilor, ci de FPS, în cadrul unui proces de privatizare inițiat de guvern. Scuze, ministrul transporturilor nu făcea parte din guvern? Adică nu le-am dat cu dreapta, le-am dat cu stînga. Iar banii nu i-am băgat în buzunarul de la piept, ci în căptușeala cașchetei de mariner.
Cu alte cuvinte, din cercetările întreprinse de DNA-ul ăsta creat de Băselu`, nu reiese de nicăieri clar, full HD, 4K, că Traian Băsescu a luat personal, direct, indubitabil, bani, șpagă, ceva din vînzarea flotei. Nu l-a văzut nimeni în bazar, la o tonetă, cu vapoarele pe tejghea.
Logic, e nevinovat, sincer și curat ca lacrima de ”adio, dragă Stolo!”
Vorba lui Toma Caragiu: ”Și-i merge. Îi merge”.