Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

joi, 4 decembrie 2014

Cum nu mi-am petrecut sfîrșitul lumii

 

O Apocalipsă de proastă calitate, ieftină, e o adevărată crimă. E ca și cum ai încerca să omori pe cineva aruncîndu-l de la etajul 1 sau spînzurîndu-l de clanța ușii. Sau gîdilindu-l cu o pană de  ghitară. Pur și simplu nu se face.
   Așa că tare ne-am mai bucurat ieri, cînd am auzit că a crăpat o capră nucleară în Ucraina, aici, lîngă noi! Pardon, o centrală nucleară...cred că făceam exerciții de dicție, nuuu, nu ne bucuram de capra vecinului, cine, noi?... Cunoașteți exercițiile de genul ”capra crapă piatra, crăpați-aș eu capul...”, scuze, asta s-a luat de la știrile ProTV de la ora cinci.
Revenind la caprele noastre.  În sfîrșit, un sfîrșit cu potențial. Cu potențial nuclear!
Îl întreb pe colegul meu de serviciu care are smartfon. Și laptop. Și net. Cum ar veni, îl întreb pă surse:
- Ai auzit că a crăpat o centrală nucleară în Ucraina? E aproape?
Colegul se uită la subsemnatul ca la ultimul nord-corean analfabet, unul care nu știe nimic, nu știe nici cum îl cheamă (dacă îl cheamă Kim Jong-un?) și nu știe nici măcar că e o crimă să te numești Kim Jong-un:
- E în Ucraina...ce mai contează?...
-Contează. Chiar dacă rezultatul e același, diferă timpul rămas.
  Nu primesc cine știe ce informații. Nu se agită nimeni. Blazare corporatistă, nici o atitudine pro-radioactivă, nimic. Începe dezamăgirea. Încă o Apocalipsă moartă din start.
Urmează niște glume cu tentă sexuală legate de efectele radiațiilor asupra bărbaților. Ce le crește, cît le crește, ce la cade, ce le rămîne, chestii de astea. Jocuri de cuvinte stupide, de genul ”flocosul nuclear”, ”bomba iat-o mică”, ”Cernoballs” ș.a.
  Și totuși...avem o problemă, nu? Putem ști noi cît e de gravă? Autoritățile ascund întotdeauna adevăratele dimensiuni ale catastrofelor produse din cauza propriilor incompetențe. Haideți, dragilor, sunteți copii, trebuie să vă explic chiar tot?! E gata, cînd apare așa ceva, pot fi 50% șanse să fie pe bune! Iar dacă e pe bune, trebui făcut ceva...vorba aia, de cîte sfîrșituri ale lumii crezi că o să ai parte în viața asta? Trebuie sărbătorit. Abia atunci am constatat adevărata catastrofă.
- Eu am 12 lei. Tu cît ai?
- Vreo 8 lei.
   Împreună aveam așa, cam de o gripă aviară de aia, falsificată rău tare. N-aveam nici măcar de o invazie a căpușelor. Abia dacă ne-am fi descurcat în cazul unei epidemii light de ”boala limbii albastre”, la vaci. Catastrofă nucleară?! Păi ca să-ți faci de cap cu ocazia unui Sfîrșit de o asemenea anvergură, trebuie să fii ori interlop, ori politician. N-ați observat din filme, că toate catastrofele se întîmplă în America? Ați văzut vreun film cu asteroizi căzînd peste Șimleul Silvaniei? Cu Godzille devastînd Podu Iloaiei? Cu extratereștri invadînd județul Teleorman?...poate la următoarele alegeri. Noi, ăștilalți trebuie să ne mulțumim cu ce ne mai pică de la stat, de la guvern, pe ici, pe colo: o inundație, o înzăpezire, o alunecare de teren, cel mult o nouă rectificare bugetară. Spuneți și voi, ce să facă oamenii simpli, cei care muncesc (că aștia n-au bani), cum să-și bea ei mințile pînă li se rupe nucleul și li se fisionează filmul?
  Am început să căutăm soluții low-budget pt catastrofe decente, mărișoare, de talia Cernobîlului. Am constatat că se poate. Vorba aia, Dumnezeu îți ia, dar nu-ți scoate din traistă. Cu puțină bunăvoință, creativitate și noroc, chiar fără mulți bani în buzunar, poți organiza o Apocalipsă reușită! Rețeta e valabilă doar pentru Iași, deocamdată, dar se lucrează la o bază de date extinsă, cu locații și pentru celelalte orașe, excepție făcînd orașele din județul Vaslui, unde lucrurile merg de la sine. Datele vor fi stocate în niște hărți electronice pe sistemul de la Google, și vor putea fi accesate cu niște aparate asemănătoare cu GPS-urile. Acestea se vor numi GPDS (Global Positioning Drinking System), un fel de GPS-uri pentru băut.
  În Iași, puteți merge, paregzamplu, la barieră, la BJATM (nu știu ce înseamnă BJATM, dar îmi place cum sună), sunt o serie de ”terase”, să le zicem, unde, se pot consuma catastrofe nucleare, atomice, în recipiente ebolizate, bine SIDAte.  După ce consumi așa ceva, ziua de mîine nu are voie să mai existe! Garantat sfîrșitul lumii! Și chiar dacă, prin absurd, nu te omoară ce bei, te omoară cu cine bei, sau cu cine nu bei și tot nu scapi.

  Am mai aberat noi așa, un pic, pînă cînd a venit o știre mai consistentă, din care am aflat că reactorul ucrainean nu a făcut ”bum!” ci a făcut, mai exact, ”fîs”. Nu a fost fisiune nucleară , ci fîsîiciune nucleară. Mai bine. Țara noastră nu e pregătită încă pentru așa ceva.
  Suntem prea săraci ca să ne permitem apocalipse ieftine, ineficiente.

 

miercuri, 3 decembrie 2014

Reîntîlnire

Am reîntîlnit-o zilele trecute. La un colț al vieții. Îmbătrînită, expirată, cu niște haine vechi de 10-15 ani... m-am făcut că nu o văd, mi-era jenă să nu mă vadă lumea cu ea. M-a strigat, și m-am oprit, din obligație. Au urmat cîteva momente stînjenitoare, o simulată bucurie a revederii (din partea mea), o sinceră, dar tristă bucurie din partea ei. Și-a dat seama că mă stînjenește. Și-a reținut o picătură de cerneală din colțul foii, s-a automototolit și s-a aruncat la gunoi. Mi s-a părut pur și simplu nedrept. Așa că m-am decis să mi-o asum. Îi dăruiesc o nouă viață și o nouă casă, publicînd-o aici. Nu-i nici cea mai frumoasă, nici cea mai deșteaptă, dar e a mea.

E mult prea vechi acest Pămînt...

Am  consumat cam tot ce-aveam mai sfînt.

Ne-a mai rămas să consumăm pămînt.

Mă simt,cumva, vînat fără scăpare,

De-un ultim gînd, negru de supărare:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată,

Într-un  mormînt de 2X2 să-ncapă toată?

Dacă excludem piramidele, un biet mormînt,

Știm toți, că e un loc destul de strîmt...

Dar... poate un mormînt e viaţa toată !

Adînc săpat în suflet împietrit.

Şi adîncit de fiecare iubire ce l-a părăsit.

Mormînt, înmormîntînd mormînt, înmormîntînd...

Pînă cînd, pămîntul ce l-am scos săpînd,

Rotindu-se, va deveni un nou Pămînt...

Sub cerul unui nou si stingher Gînd:

Stingher ca primul gînd, alb de  uimire:

Cum poate-ntreaga viaţă a unui om, deodată


Să-ncapă, într-o clipă de iubire, toată!

marți, 2 decembrie 2014

Să învățăm să ningem nemțește


               
   Trăiască Santa Klaus de România lucrului bine nins, normal!
Se vede că e neamțul la butoane: nici nu s-a întors bine fila cu 1 decembrie în calendar, că a și nins. Nu mai face nici vremea ce vrea ea, ca pe vremea PSD-ului sau a PDL-ului. Nu se mai duce toată zăpada la export ca buștenii lui nea Hrebe!
 Cică, pe vremea PDL-ului nu a nins de sărbători, din cauza lui EBA. Analfabeta a citit ea undeva (scria cu litere de tipar, stați liniștiți), că dacă ninge, ne batem cu bulgări. Și a crezut că e vorba de bulgari. Așa că l-a rugat pe papa să facă ceva să nu ningă, că nu e bine să avem război cu Bulgaria. A vrut să țină și un discurs la Bruxelles pe tema asta, noroc că a greșit avionul și s-a urcat pe un vas de croazieră, unde a așteptat, cu centura pusă, decolarea, vreo trei zile.
 Iar pe vremea PSD-ului, nu era voie să ningă de capul lor, toată zăpada trebuia importată din China, de Bombonel, fără factură, bineînțeles.
  În zilele noastre, parcă-l văd pe Victor Viorel spunînd că această primă ninsoare e o ninsoare politică, la adresa primarilor PSD, pt a-i prinde cu utilajele de deszăpezire pe vine. Că așa-s ei: iarna se pregătesc de furtuni de nisip, tsunami și uragane tropicale, lăcuste sau ciumă bubonică. La zăpadă nu se gîndește nimeni, ce , sunteți nebuni?! Zăpadă, IARNA, pe încălzirea asta globală?! Rușine, Klaus Iohannis! Bine l-a mai poreclit cineva Kalus Troiannis, adicătelea calul troian al lui Băsescu, cel cu care au intrat în politică, din nou, diverși portocalii de băsistă amintire. Acum, Troiannis, se potrivește și cu troienele primei zăpezi.
  Ce-i Victoraș, tată, am auzit că ai morcovu cît Casa Poporului, te gîndești tot mai des la ce-o să faci după ce-o să-ți pierzi jobul ăsta de care ți-ai bătut joc. Cică e greu să-ți găsești de lucru în România. N-a făcut guvernul locuri de muncă. Nu-i nimic, lasă că prinzi tu inaugurarea unui nou supermarket, faci rost de tigăi pentru toți corupții, vi le puneți în cap, apoi vă scoateți frumușel morcovii din cur, îi prindeți cu șfoară de nas și poate vă angajează careva pe post de oameni de zăpadă. Ceea ce sunteți, de fapt.
Așa, domnu președinte uber alles, scuturați-i de să le meargă fulgii! Și să ningă cînd trebuie, și cît trebuie, nu cu 25% mai puțin. Regulamentar, jawohl! Kinderilor, serviți prima zăpadă! Calitate germană! Ein mann, ein vot, ein wort!



luni, 1 decembrie 2014

I love you, Romania! Hello, Budapest!

Ce e România?
”Țara mea de glorii, țara mea de dor?” Pentru nea Mișu așa o fi.
 Ca idee personală, România e fix ceea ce vrem noi să fie. E ceea ce facem noi, clipă de clipă. Dacă ne concentrăm doar pe ceea ce e rău, doar pe politică și politicieni, pe pseudo-jurnaliști, pe corupți, pe maneliști și interlopi, asta e România. Pierdem clipe frumoase în favoarea celor otrăvite.
 Aduceți-vă aminte că ați trăit și altfel,cînd momentele faine contau mai mult decît cele așa-zis ”românești de rele”. România poate fi și atunci cînd stai cu părinții la masă și tata scoate un pahar de vin, cînd te întîlnești cu prietenii, cînd îți cumperi un Xbox, cînd primești likeuri pe facebook de la cine nu te aștepți, cînd mergi în străinătate în concediu (da, asta e  tot România, pleci doar ca să te întorci, iar poveștile din călătorie nu le spui celor de acasă?...) și așa mai departe.
   Nu am cerut să mă nasc în România. Nu am absolut nici un merit/nici o vină să fiu român. Dar, asta e! Și dacă tot s-a întîmplat această fatalitate, tot ce-mi rămâne de făcut e să scot ce e mai bun din această realitate. În țară străină ești străin toată viața, oricît de bun ai fi. Haideți, nu săriți acum cu alde Iohannis sau Arafat pe mine, ce vreți, sunt și excepții, am întîlnit și străini fericiți. Că doar n-om ajunge cu toții președinți sau miniștrii în țările în care, să zicem, vom emigra, da?...
  La urma urmei, nu cred că vreunul dintre cei care înjură România și pe români cît e ziua de lungă, nu se enervează atunci cînd, solistul vreunei trupe străine sosite la București, răcnește în deschiderea concertului ”Helău, Budapest!”.
 Am trăit multe clipe foarte faine în țara asta, recunosc. Și încă mi se mai întîmplă. Pe acestea am să mă străduiesc să mă concentrez mai mult de azi înainte. Și am să încep cu un moment făinuț de drăguț, de la mare, de anul trecut, în articolul următor, intitulat, extrem de inspirat sau nu, ”Parfum de Anonimul”.
  Hai, România!

Parfum de ”Anonimul”

 Am să vă prezint două filmulețe:

         Filmulețe, ei sunt cititorii. Cititori, ele sunt filmulețele. După cum vedeți, sunt gemene. Nu întocmai identice, după ce ajungi să le cunoști un pic, remarci cîteva diferențe.

         Prezentările fiind făcute, putem trece la dans.

La dansul care face subiectul ambelor filmulețe.

De fapt, e aceeași înregistrare. Doar că, în al doilea video am adăugat muzică pe fundal. Am anulat sunetul original și am lăsat doar piesa aleasă pe baze, să zicem, intuitive. S-a ”lipit” destul de bine,zic eu. E vorba de celebrul tango din la fel de celebrul ”Parfum de femeie”, cu și mai celebrul Al Pacino. O mare cantitate de celebritate pusă în slujba unor dansatori ”anonimi”, dacă-mi permiteți o glumiță...vedeți voi, acțiunea s-a petrecut pe durata festivalului de film ”Anonimul”, de la Sf. Gheorghe, în Delta Dunării. V-am mai povestit despre treaba asta. Gata, nu mai aruncați cu legume degerate, știu, v-am făcut capul poliedru regulat cu subiectul ăsta! Și n-am să mă opresc aici.



  Iată înregistrarea originală. Realitatea frustră. Fără muzică, fără nici un fel de prelucrări. Era pe la prînz, o așteptam pe Stela cu meniurile (în final, chiar apare, pe post de cortină). Se întîmplă chestii faine la festivalurile astea care reunesc oameni frumoși. Pentru o scurtă perioadă de timp, ești pe planeta ta, printre ai tăi.





  Și acum iată cum arta întîlnește arta, peste timp și spațiu, și cum, în mod miraculos, formează un întreg. ca niște bucățele de puzzle. Iar întrebarea fără răspuns e ”Ce reprezintă puzzle-ul ăsta?”.

 Pentru o vizionare mai bună, selectați ”vizionați pe youtube”, sau dați click pe acest link:
https://www.youtube.com/watch?v=PtkPCoSniTA

 
     De remarcat cum se potrivesc și celelalte zgomotele din senzaționala scenă a filmului, culese la pachet cu tangoul, mai ales atunci cînd ea, dansatoarea, rîde un pic. Uitați-vă la tînăra din înregistrare cum dă capul pe spate de parcă ar fi rîsul ei. Vorba aia, rîzi, tu rîzi, dar parcă e rîsul tău!