Dumnezeu se trezește devreme

     Eu nu cred în Dumnezeu. I-am spus-o și Lui, direct și personal.

     Dumnezeu se trezește devreme. Foarte devreme. Înainte de Vreme. Apasă butonul de Big Bang și pornește Universul. Până termină El de făcut un pipi primordial, se inițializează toată materia, antimateria și tot ce mai e prin Univers. Pe timpul zilei Universul e în expansiune, iar  înainte de culcare,  face implozie și intră înapoi în cutie. Asta e o zi din viața Lui Dumnezeu. O eternitate.
     Dimineața, însă, după ce apar toate iconițele pe ecranul cosmic, Dumnezeu aranjează frumos galaxiile, sistemele solare, șterge un pic vidul intergalactic de praf stelar, mai pune câte o cometă pe ici-pe colo, mai astupă câteva găuri negre și inevitabil, mai dă câte un bobârnac Teslei lui Elon Musk. Îl amuză teribil. Apoi cască prelung și se așează să-și tragă un pic sufletul. ”Rutina asta mă omoară”, glumește El. Ar putea încerca și altceva în afară de acest univers, dar e prea bătrân pentru experimente sau pentru noi începuturi. Și prea singur.   
   Rutina continuă cu unul dintre cele mai plăcute momente ale zilei: o cafea la nisip, în Sahara. De ce credeați că a creat Dumnezeu, deșertul? N-a mai avut pământ sau apă? Nu, deșertul a fost gândit pentru cafea la nisip.

     Pentru că și eu mă trezesc devreme, ne-am mai întâlnit, uneori, la cafea. Nu în Sahara, ci la mine în bucătărie. El nu fumează, dar îmi mai strică uneori câte o țigară, când e mai stresat sau are vreo problemă. Cu o astfel de ocazie i-am spus, sincer, că nu cred în El. Nu că nu vreau, pur și simplu nu pot. Nu găsesc calea. Cred că tot ceea ce se petrece în Univers e o sumă a unor relații cauză-efect, fără nici o intervenție divină. Mi-a zis atunci ceva foarte interesant:
” - Dar în ziua de mâine crezi, nu-i așa? Crezi fără nici cea mai mică îndoială. Deși nu există. Știi că nu există, dar totuși îți faci planuri pentru ziua de mâine, deja știi ce vei face aproape toată ziua, așa e? Mai mult, crezi și în ziua de poimâine, te-ai gândit ce să faci. Săptămâna viitoare ai programare la doctor. Nu mai zic, de anul viitor, te-ai gândit un pic și la asta. Am auzit că ai niște planuri și pentru ...hă! hă!...pensie! Știi ce înseamnă asta?”
Un pic, recunosc, m-am căcat pe mine:
  - Înseamnă că-mi fac planuri degeaba pentru că am să mor curând?...
  - Nu! Înseamnă că tu crezi în viață. O respecți. Pentru Mine ajunge.
  - Tot nu m-ai convins că exiști.
  - Nici nu trebuie să crezi așa ceva. Discuția asta nu există. Ești doar tu cu gândurile tale. Sau poate că voi, autorii, când nu mai aveți inspirație, îi dați cu Dumnezeu înainte, că se vinde.” Clatină din cap, ia o gură de cafea și continuă:
” - Doar că azi nu se mai vinde. Dumnezeu e la fel de expirat ca Bruce Willis, un fel de ”greu de ucis, dar nu imposibil”..zâmbește și mimează un pistol cu care își zboară creierii.
” - Uite ce e, lucrurile stau cam așa: dacă ai avea certitudinea existenței Mele, ai miza toată viața pe ajutorul Meu. Ai aștepta tot timpul o minune de la Mine. Asta nu e viață! Eu, când v-am dat Viața, v-am dat-o pe toată, cu bune și cu rele, ca să fiți tot ceea ce puteți fi. Cel mult, pot să vă ghidez uneori, dar nu vreau să intervin. Pot să vă ofer alternative, dar alegerea trebuie să fie 100% a voastră. Și apropo, să știi că fac o mulțime de miracole, tot timpul, doar că nu mă semnez pe ele!
 - Lasă, Doamne, că se semnează alții, nici o problemă...
     Se uită lung la mine. Ia o gură de cafea, se uită în ceașcă, îl pufnește râsul:
 - Fii atent ce mi-a venit: În timp, vom mai avea cafele, dar în cafele nu mai avem timp...eee? ce zici? Ai prins-o? Adică nu mai avem timp de stat la cafele.  Eu zic s-o notezi pe asta că e bună!
 - Am notat! E bună pe facebook cu dublu chenar auriu...”
    Se ridică brusc și dă cafeaua peste cap gata de plecare. Vorbea serios că nu mai avem timp de cioace. Îl opresc cu un gest:
 - Pleci?! Discutam ceva! Cu coronavirusul cum rezolvăm?
 - Simplu: dacă veți continua să alergați după bani, sigur n-o să mă găsiți pe Mine!
 - Nu văd legătura, dar de ce nu ne dai, odată, vaccinul ăla?...
 - Misterioase sunt căile mele! Vi l-am dat, dar nu sunteți în stare să-l recunoașteți. Știi ceva? Las-o așa. Hai, pa.”

     Știu unde se duce, mi-a povestit odată. Se strecoară printre nori și se uită la oameni, cum dorm. Îi este dor de ei. Se uită la visele lor și le alege, cu grijă, pe cele care îi plac. Are hobby-ul ăsta, colecționează vise frumoase. Încă mai speră. Încă mai crede în oameni.
      Chiar dacă ei nu mai cred în El. Nu mai au nevoie nici de El, nici de viață. Oamenii nu mai au nevoie nici de oameni. Au nevoie doar de bani. Oamenii cred doar în Bani. Fie că o recunosc, fie că nu. Banul e o convenție, o invenție omenească, cum e și Doamne-Doamne, dacă vreți... Dar să crezi în bani, mi se pare o inepție mult mai mare și mai periculoasă decât aceea de a crede într-un bărbos Atotputernic.

      Doamne, degeaba te trezești Tu devreme, dacă noi ne vom trezi prea târziu. Bună și asta. Ai notat-o? Ai râs? Să știi că tot nu cred în Tine, dar Te mai aștept la o cafea.

      La urma urmei, și mâine e o eternitate, nu-i așa?
   

Tare îmi doresc să greșesc!

    Ce am înțeles eu din toată chestia asta: Coronavirusul nu e în turneu. Nu e suficient să stăm ascunși sperând că poate se plictisește și pleacă. Nici nu e ca un incendiu, să-l izolăm și să așteptăm să se stingă tot ce mai arde mocnit, undeva, pe dedesubt. Izolarea nu ne imunizează, dimpotrivă, scade rezistența organismului.
     Virusul ăsta nu mai pleacă nicăieri. Vom fi împreună până când moartea ne va despărți. Întrebarea e ”moartea cui?...”. Iar răspunsul e ”nu știu a cui, dar a lui, nu”.

      Are tot timpul din lume. Noi, nu. Răbdarea lui e infinită. A noastră, deja își cam atinge limitele.
     La început, ne-am speriat, normal. Am luat măsuri de protecție. Majoritatea, le și respectăm, cu responsabilitate față de copii noștri, față de părinți, prieteni, în general, față de toți cei care nu au în plan să moară anul acesta. Ba chiar și față de cei care au în plan așa ceva, în eventualitatea că se vor răzgândi. Ne păzim. Unii se mândresc cu strictețea propriilor măsuri de protecție și se uită în jos la ceilalți. Bravo lor!
     Virusul n-are nici o treabă cu toate astea. Nu e nici demoralizat, nici îngrijorat, deloc impresionat și nici măcar plictisit. El are trei lucruri de făcut: să aștepte oricât e nevoie, să infecteze și să ucidă.
     Și așteaptă. Așteaptă ca unul dintre noi să facă cea mai mică greșeală. Nu are mult de așteptat. Zilnic, oamenii greșesc. Zilnic, apar cazuri noi. Nu sunt depistate toate. Cei infectați și nedepistați infectează, la rândul lor, pe alții. Când sunt raportați din cauza simptomelor evidente, deja au ”recrutat”, în medie, alte 30 de persoane. Virusul va fi întotdeauna cu câteva mutări înainte, la jocul ăsta.

     În curând va reîncepe școala. Credeți că elevii vor purta mănuși și mască, cu responsabilitate, de luni până vineri, 7 ore pe zi? Nu, nu vor face asta. Drăguți și asimptomatici cum sunt ei, vor aduce acasă, pe lângă teme și un Covid de sămânță. De la cei cu copii la grădiniță, până la cei cu copiloi în clasa a douășpea, contați, pentru luna iunie, pe un examen de capacitate la COVID. Gândiți-vă: sunteți pregătiți? Ce afecțiuni aveți? Sunteți fumători?

    Se apropie Paștele, prilej de sărbătoare pioasă și de creștinească păruială în spațiul public, pe tema ”adevărat s-a infectat!”. Nu mi-e atât de frică de aglomerațiile pascale pe cât mi-e de frică de ”întoarcerea la normalitate” de după. S-a făcut atât de mult scandal referitor la distribuirea luminii sfinte către populație, încât sunt convins că popii nu se vor mai apropia de nimeni și de nimic, iar lumânările aprinse le vor trimite cu arcul, ca în ”Games of Throne”. Problema e cu ce va fi de la 1 mai încolo. Lumea s-a plictisit. Vrea la soare! La grătare! Gata, a fost moda asta pe online cu izolarea, ne-am filmat în case, ne-am dat sfaturi, am cântat prin balcoane, am numărat morții, am înjurat de morți, mai ales autoritățile...gata, hai, altceva!
     Am dus-o suficient de bine în ultimii 40 de ani, catastrofe serioase n-am mai avut de la Cernobâl încoace, suntem atât de răsfățați, încât nu mai luăm nimic în serios. Totul e entertainment. Deja am văzut că traficul a revenit la normal, oamenii se plimbă fără măști și fără treabă. E frumos afară. Ne-am obișnuit cu covidul. Atât s-a schimbat, dacă auzi de unu` că a mierlit-o, nu mai întrebi de ce. Întrebi ”a avut Corona?„

     Nu putem sta pe veci în carantină sau în izolare. Într-o zi cu soare, vom scoate căpșoarele, vom miji ochișorii și vom vedea virusulețul. Asta, dacă între timp nu suferă vreo mutație, care să-l transforme în ceva mult mai mortal.
     Așa vom trăi și mai ales așa vom muri până va apare vaccinul minune care ne va implanta cipuri și-l va îmbogăți pe Bill Gates. Că și așa, era tare sărac, săracul!
    Până atunci, stăm la coadă, la COVID, ca pe vremea lui Ceașcă, la televizoare color. Numai că, la coada asta, nu se mai bagă nimeni în față, peste rând. Stați liniștiți, se dă câte unul ca să ajungă la toată lumea! Din păcate, ajunge.
     Tare mi-e teamă că, pe lista de așteptare, cei mai mulți dintre noi, avem un număr de ordine.
        Și tare îmi doresc să greșesc!