vineri, 30 decembrie 2011
sâmbătă, 24 decembrie 2011
Pauză publicitară
Am încercat în joacă să propun altceva, altfel de spot publicitar.Nu cred că serveşte prea mult interesul clientului, a celui care încearcă să-şi vîndă produsul, se adresează mai mult privitorului.
joi, 22 decembrie 2011
Blogule, dai şi tu ceva de băut?
Şi revoluţia din 89 împlineşte 22 de ani.Nici asta nu mai contează.
În rest, e o zi obişnuită.
O zi în care am mari probleme în a simţi , cu sufletul, ce naiba mai contează.
miercuri, 21 decembrie 2011
Sunt verde de invidie! Ca un kiwi.
Dar ce se întîmplă.Părerea mea.
Mă uitam şi eu liniştit la o ştire online ProTv cu video, ştire ca toate ştirile care fac audienţă, cu un poliţist vietnamez tăiat în două de un camion.Aşa cum se spunea şi în titlu, da, era unul întins pe jos cu picioarele cam pe unde-i stătea capul, sînge,tot tacîmul, nimic ieşit din comun într-o situaţie ca asta.Mă întrebam de ce era băgată ştirea aceasta la "imagini şocante", avea la început şi un avertisment grav în sensul ăsta.Şi deodată, încep imaginile cu adevărat şocante! Cutremurătoare.Pe fondul tragediei descrise de camera video a unui dement (cine naiba stă minute în şir să filmeze maţe revărsate pe trotuar şi un om care-şi dă duhul?!), pe ecran apare o reclamă! Cică "Pentru rate fixe, ia-ţi asistentul financiar de la Kiwi Finance!".Şi cu semnul exclamării, aşa, cu voioşie, cu bucurie.
Foarte tare! Într-adevăr, în viaţă sunt probleme mai mari decît să fii tăiat de un camion.Cum ar fi de exemplu, ratele variabile.Eu credeam că atunci cînd cineva spune "Bă, m-au rupt ratele astea!", e doar o expresie.Dar privind imaginea de mai sus, mă gîndesc să iau mai în serios lucrurile astea.Gata, m-aţi convins!Daţi-mi nr de telefon de la Portocala Finance, Grapefruitul sau Rodia...aşa, Kiwi Finance.Să-mi iau asistentul financiar.Cît mai sunt întreg.
Ca o ironie a vieţii, uite şi ăla din imagine e îmbrăcat în haine de culoare kiwilie.
Declar faliment.Care e antonimul cuvîntului "cinic" ?
marți, 20 decembrie 2011
sâmbătă, 17 decembrie 2011
You can call me AL
Deci, mă plimb prin cimitir fără un scop anume, mă încarc cu energie. Aici,majoritatea celor prezenţi au un scop precis,majoritatea sunt satisfăcuţi şi bucuroşi.Ciorile şi cerşetorii pîndesc pomenile, groparii sapă şi se îmbată, oamenii plîng ca să-i vadă ceilalţi că-şi fac datoria faţă de răposat, sau întreţin morminte, popii fac bani, babele şi moşnegii se bucură că nu-s ei în rolurile principale,în general oamenii se bucură omeneşte deoarece, mai mult decît capra, a murit însuşi vecinul, iar morţii se bucură că scapă de o lume de tot căcatul.
Si mai sunt meseriasii.Cei care fac cruci, pietre de mormînt.E în regulă să-i invidiaţi, crucea mamii lor, ei nu rămîn fără clienţi niciodată!
Tocmai se descarcă o cruce masivă dint-un break obosit.Cîteva rude sau apropiaţi supraveghează operaţiunea.Ce nasol e să fii în postura de "apropiat" al unui decedat! Apropiat cum? Fizic? Ca destin?
Din discuţii înţeleg că e vorba de o femeie în vîrstă, care tocmai a lăsat liber un loc la rînd în piaţă, un loc gol pe banca din faţa blocului, un loc liber la rînd la bancomatul CEC-ului, un loc la vizorul uşii şi care a permis şoferilor,în sfîrşit, să plece de la semafor exact atunci cînd apare culoarea verde la maşini, fără să mai trebuiască să aştepte tîrîitul sacoşei cu viteza gîndirii ei pe trecerea de pietoni, gîndire care a împins-o să traverseze pe ultimele 2 secunde de verde la pietoni.
Colegele dumneaei de trupă, din momentul în care s-a pronunţat decesul, au readus la viaţă bîrfa începută acum cîţiva ani (mai exact, atunci cînd doctorul decedatei i-a pus primul diagnostic), remixînd-o mai ceva ca David Guetta.E vorba de acelaşi doctor care,ieri, după atîtea veşti proaste din ultima vreme, scumpiri, pensii recalculate, le-a dat în sfîrşit vestea decesului prietenei lor dragi.Acum doamnele stau cernite lîngă maşina inscripţionată "Monumente Funerare, Vile: marmură,granit,travertin, Tel.0752..." şi mor de grija moartei.Bîrfa remixată sună exact ca cea veche, doar că acum se foloseşte timpul trecut. La timpul viitor a rămas grija sinceră şi dezinteresată pentru văduv, soţul doamnei decedate, care ce se va face el de acum singur, că e şi grav bolnav...cît a iubit-o...uite, crucea asta el a comandat-o, el a scris textul pe ea...Unul dintre cei care montau crucea, scuturîndu-se de praful de marmură şi tuşind din greu, le întreabă pe doamne de ce boală suferă proaspătul văduv."Al...cum? " se întoarce una dintre dudui spre grup. "Da, domnul AL, de ce suferă" insistă muncitorul. "Alzhaimăr !", dă din cap cu gravitate una dintre doamne.
Mă uit la crucea acum fixată şi citesc inscripţia comandată de soţ:
"NU TE VOI UITA NICIODATĂ".
Pînă cînd viaţa ne va despărţi
Dacă ai prea mult timp liber și prea puțină minte la cap, îți vin idei. De fapt îți vin resturi de idei, pleava ideilor. Ideile mari, folositoare, ideile geniale, le iau tot ăia de-au mai avut. Nu-i mai satură Dumnezeu, cum se zice în popor. Bă, ai fost dăștept o dată, ai fost dăștept de două ori, hai ș-a treia oară, băi, da gata`, mai lasă și pe altul să fie dăștept măcar o dată-n viață, că nu suntem proștii tăi! Vezi să nu.
Și așa se face că atunci când îmi vin idei, sunt atât de stupide că, practic, n-am ce face cu ele. Concret, într-o zi, nu știu de unde mi s-a cășunat pe formula asta, "pînă când moartea ne va despărţi". Trăiam absolut în pace și armonie cu șablonul ăsta nupțial, nu m-a deranjat, nu l-am deranjat, până într-o zi, când mi-am dat seama că nu-l mai suport de stupid ce e.
Problema e că, logic, moartea n-are cum să despartă doi oameni.Pentru ca doi oameni să fie despărţiţi, ei trebuie să existe, să fie vii. N-ai cum să fii despărţit de cineva care nu există, indiferent dacă e mort sau nenăscut.Şi, aşa cum nu te poţi despărţi de cineva care nu s-a născut, nu te poţi despărţi nici de cineva care a murit. Despărţirea e o chestiune de opţiune personală, de alegere. Moartea nu-ţi dă de ales. Nu mai e alegerea ta.Nu poţi spune "Am hotărît să mă despart de el, era dezordonat, lăsa capacul ridicat la toaletă şi mai avea un mic defect, era mort". E ca şi cum ai spune "m-am hotărît ca Himalaya să aibă peste opt mii de metri".
Se impune, în consecinţă, modificarea schimbării, prin adoptarea formulei "pînă cînd viaţa ne va despărţi". Aceasta e realitatea.Viaţa te aduce împreună cu cineva, viaţa te desparte.Gata cu divorţurile traumatizante, gata cu relaţiile artificiale.E vremea căsătoriilor bio, naturale.Astfel, nu se va mai ajunge în următoarea situaţie: mergeam înt-o zi oarecare, pe o stradă oarecare şi treceam pe lîngă un cuplu oarecine.Doi cetăţeni seniori, da seniori bine, adică o băbăciune şi un moşneag stafidiţi grav, mi-au captat atenţia. Mergeau aparent liniştiţi, de la distanţă ai fi spus uite încă un exemplu că dragostea adevărată rezistă timpului.Interesant era însă monologul moşneagului care înjura cu toată dicţia permisă de proteza din dotare.Era supărat că baba, se pare, îi propusese să meargă undeva, dar pe jos, cu titlul de plimbare, argumentînd că e bine să faci mişcare.Să-l fi auzit pe moşneag, "...toată viaţa m-am plimbat, s-o ia dracu de plimbare, nu merg naibii la nici o mişcare, de plimbare am eu nevoie?!..." şi multe altele. Baba tăcea. Respecta procedura. I-am depăşit, lăsîndu-i în căsnicia lor.De fapt, nici nu ştiu dacă erau căsătoriţi, dar conform celor auzite, erau.
La un moment dat m-am oprit să-mi aprind o ţigară, prilej cu care cei doi au intrat din nou în raza mea auditivă.Tonul moşneagului era acelaşi, înjurăturile îşi păstraseră frecvenţa apariţiei în monolog, ceva însă se schimbase.Atunci am înţeles procedura şi de ce tăcea baba.Monologul moşneagului suna acum aşa:"La dracu, merg, la naiba, iaca am să merg!Am mai fost... toată viaţa mea m-am plimbat dracu să mă ia, am să merg şi acum la naiba...". Baba tăcea în continuare. Conform contract, moşneagul nu avea de ales. Fiind, oarecum viu, se supunea clauzei care reglementează despărţirea.
Am auzit la o înmormîntare, un funcţionar al statului ( popă, cum i se mai spune) zicînd "Odată cu certificatul de naştere primim şi certificatul de deces". Ar fi corect ca la căsătorie, odată cu certificatul de rigoare să li se înfingă în cioc porumbeilor şi hotărîrea de divorţ, cu data în alb, ca rochia miresei.Să ţină minte că nimic nu e pentru totdeauna dacă nu faci permanent ceva pentru a menţine asta, sau dacă la un moment dat viaţa hotărăşte pur şi simplu altfel.