În jur de aproximativ circa şi ceva

În România, infinitul se măsoară în înjurături. Românul s-a născut poet şi de aceea se referă foarte des la origini, a rămas cu nostalgia momentului naşterii. Înjur, deci exist.
Dacă am pierdut titlul de grînar al Europei, l-am păstrat pe cel de sudălmitor al Planetei. În subconştientul nostru, ne lăsăm călcaţi în picioare ca să putem înjura şi înjurăm ca să putem respira. Dacă guvernanţii nu ne-ar fura, dacă nu am fi fost cotropiţi de toţi aventurierii lumii, dacă am cîştiga din cînd în cînd vreun meci de fotbal, dacă am accesa 100% fondurile europene, ne-am sufoca! Păcat că înjurăturile nu ţin şi de foame. Dacă ar putea fi folosite ca asfalt înjurăturile, am avea autostrăzi cu opt benzi şi-n cur...ţile ţăranilor, de la casă pînă la veceul din fundu grădinii. Luminate, cu camere de supraveghere. Dacă am putea exporta înjurături, am munci doar o oră pe săptămînă, nemţii ne-ar da de exemplu, ca productivitate, iar chinezii ar invada Rusia, de ciudă că nu mai au de lucru. Am pune vize pentru Statele Unite şi abia am face faţă valului de emigranţi din Canada. Am fi atît de bogaţi încît becalii din România ar trebui să emigreze în ţări mai sărace, cum ar fi Arabia Saudită pentru a se lăuda cu averile lor.
Încă nu suntem apreciaţi la injurioasa noastră valoare. Asta e, mama ei de treabă!
Dar cum se nasc ele, aceste perle ale înţelepciunii populare, acest lubrefiant al conversaţiilor de zi cu zi, acest liant al naţiei noastre, de unde vine acest “şirag de piatră rară pe moşie revărsată”? O explicaţie trebuie să existe. Nu o putem găsi în saloanele literare, pe holurile Academiei-sau da, un pic?-, trebuie să coborîm adînc în fiinţa naţională, în ADN-ul compatrioţilor noştri, la scara blocului, la rînd la lapte, în staţiile de taxiuri, pe la talkşouri, pe holurile Parlamentului, la sate şi oraşe, în cîrciumi, la terase.Trebuie să analizăm, să demontăm, să vedem mecanismele interioare ale înjurăturilor. Ca pe Discovery, la emisiunea Hau-hau iţ meid.
Pentru acest demers pur ştiinţific vom analiza un eşantion reprezentativ de creaţii populare, culese cu greu din mlaştinile de gen de pe net. Aşadar, citez:

- Sa-mi storc tampoanele in ciorba mati.
Observaţi tendinţa vampirică a acestei înjurături, dimesiunea ei culinar-sangvină.Cred că e de prin zona Bran.
- sa ma spal la cur cu periuta ta de dinti.
Aici, autorul a dat-o-n bară.Dacă respectivul are carii?Această creaţie reflectă sărăcia noastră.Deşi e relativ ieftină, periuţa nu poate fi înlocuită, stăpînul ei fiind constrîns să o folosească chiar şi după actul de igienă dureroasă performat de co-polemistul său.
-Sa-ti umplu casa de tigani
Antagonismul dintre cel mai bine şi cel mai rău.Aici casa simbolizează echilibrul nostru interior, sacralitatea noastră, puritatea, esenţa sufletului nostru.La polul opus, noţiunea de ţigan reprezintă tot ceea ce e "fără casă", fără rădăcini, nomad, murdar, fără reguli.Înjurătură de prin părţile comunei Moţca.
- mata e atat de curva incat daca scuipa o alta pi*da in pi*da, o lasa gravida
Premiem excelenţa.Salutăm performanţa.Deşi linia ei de activitate nu e chiar una onorabilă, doamna de mai sus realizează sperformanţă, ceea ce defineşte societatea capitalistă.Înjurătură din Capitală.
- uscami-as chilotii pe crucea matii
Înjurătură a la Pepe. Sau declaraţie de dragoste a la Pepe.Nu mi-e clar.
- cand ai p*la.n gat ca paru poti canta ca dan spataru?
Nostalgicii melomani ai comunismului. O provocare aruncată artiştilor de azi de către iubitorii muzicii live de altădată.
- fuck the dead people of your mother
Avem printre noi şi trădători de limbi româneşti !
- Nu fii trist nimeni nu moare virgin viata ne f*te pe toti
Spiritul tragic, mioritic, resemnat.Haz de necaz.Un cancer al filosofiei de viaţă româneşti ce trebuie extirpat.
- faca-ti trenu pantaloni scurti.
O înjurătură strict românească.Numai noi înţelegem că în această urare e vorba de combinaţia nefericită dintre alcool şi trecerile pietonale la nivel cu calea ferată, o raritate în ţările din Europa.

-          În puii mei.

Delimitîndu-se de homo sapiens, homo tabloidus sau homo vulgus distractivus, ne avertizează prin această expresie că avem în faţa noastră un animal, nu un om, deoarece oamenii au copii, nu pui.Înjurătură din zona showbizului.

Nu ne referim aici la expresiile cele mai uzuale, cum ar fi “p*la mea” sau “p*da mă-tii”, care au părăsit de mult sfera expresiilor injurioase intrînd în categoria semnelor de punctuaţie mai degrabă, prima fiind virgula românească, a doua fiind punctul românesc.
 Să nu fim absurzi.Apocalipsa noastră ca entitate naţională va fi prevestită tot de înjurături.Cînd românii vor spune „punemi-aş creierul la treabă”, „pe cinstea mea”,sau  „zimbrule” în loc de „boule” şi „căprioaro” în loc de “vaco”, vom şti că ne-am dus.
Nu ştiu ce mi-a venit să scriu articolul ăsta. Poate pentru faptul că fiul meu, din clipa cînd iese din casă şi pînă ajunge la şcoală, care este aproape de casă, la circa zece minute, face cunoştinţă din auzite cu vreo 5-6 organe genitale bărbăteşti şi cîteva de mame iubitoare.
Sper să nu mă înjuraţi prea tare.

Programul NonSense

Mi-a fost dezactivat contul de AdSense.
Pentru cine nu e familiarizat cu bloggingul sau cu goagălul,adică şi pentru mine, Adsense ăsta e un program de doi bani la care te înscrii şi prin care goagăl postează pe blogul tău reclame iar tu primeşti punguţa cu doi bani pentru clicurile pe care le prestează cetăţenii cititori de blog pe acele reclame.Cu respectarea unor termeni şi condiţii, bineînţeles.Unul dintre aceşti termeni e că pot să te deconecteze fără explicaţii.E dreptul lor.Şi o fac.Pentru mine, ca plătitor de net şi implicit de Google,AdSense a funcţionat astfel:
1.M-am înscris.Am respectat Termenii şi Condiţiile
2.Au apărut reclamele.Am respectat Termenii şi Condiţiile.
3.Am fost dezactivat fără nici o explicaţie.Termenii şi Condiţiile nu m-au respectat.
4.Au dispărut reclamele.Aceste Condiţii contextuale pot fi descrise în următorii Termeni esenţialişti: de căcat.
Un fel de foaie verde în pădure este un urs şi are o labă,fă-ţi AdSense dacă n-ai treabă.Cine-i ursu, care-i treaba, ce-i AdSensu, unde-i laba?Răspuns: ursu-i Goagăl, treaba-i treabă, iar AdSensu e o la...laudă,normal.

Romanian Splendor

Cei ce scriu.Remarcaţi, nu am spus "scriitorii".Cei ce scriu, sau mai exact, cei ce simt nevoia să scrie, sunt o specie aparte.Fac distincţia dintre "scriitori" şi cei ce evadează scriind, în favoarea primilor, lăsîndu-le acestora statutul de artişti, de aleşi ai sorţii. Cei ce scriu sau îi mănîncă palmele s-o facă, nu sunt nişte scriitori amatori,nu scriu aşa, pentru ei înşişi, inspiraţi de vreun autor citit un pic mai devreme, aşa cum unii cîntă sub duş vreo manea la modă.Cei ce scriu, artişti sau nu, vor să fie citiţi, vor să comunice, vor "să treacă dincolo", sunt nişte sculptori ai sufletului, înlătură surplusul de viaţă informă şi ne dăruiesc esenţele vieţii în toată splendoarea lor.Mă rog, după priceperea fiecăruia, dar toţi tind către acest ţel.
 Dorinţa de a scrie e prezentă în cei dependenţi de litere chiar şi atunci cînd nu au nimic a spune.Ba chiar, atunci e şi mai puternică.O foaie albă devine un zid care trebuie dărîmat.Literofilul, gol de subiecte, rabdă cît rabdă, dar la un moment dat se repede pur şi simplu cu capul înainte şi maculează acel alb cu sîngele său, dacă alt subiect nu are.Eu am scăpat şi azi.Lin, s-a aşezat pe umărul meu drept, un subiect: Harvey Pekar.
 Un american, scriitor de benzi desenate, s-a ales pe el însuşi ca erou al comicsurilor sale, iar acţiunea a constituit-o însăşi viaţa lui.Nu este idolul meu, este doar un alt tip care a facut ceea ce fac eu,şi-a dezvăluit lumii propria viaţă, dar cu mult mai mult succes decît mine.Nu vreau să analizez de ce, iaca de ce, pentru că a trăit în America nu în România, pentru că benzile desenate au un succes aproape garantat în America, pentru că a avut mai mult talent decît mine şi din alte motive care îmi scapă şi nu mă interesează.Ca să vă faceţi o idee , vă dau cîteva citate dintr-un sinopsis de pe site-ul Cinemagia(http://www.cinemagia.ro/filme/american-splendor-splendoare-americana-6469/):

"Nascut la Cleveland, in timpul zilei este functionar la spital. In rest este un observator colturos al straniilor si neprevazutelor curbe ale vietii. Un scriitor de benzi desenate care scrie despre viata lui de zi cu zi ca un cititor omnivor, un mare iubitor de jazz, un colectioneur compulsiv, si un gospodar foarte lenes… Un poet bizar care crede ca marea intelepciune in viata este de a alege coada justa intr-un supermarket."

"Este o saga adevarata a unui exponent oarecare al clasei muncitoare care urmareste sa se exprime pe sine fara nici-un fel de autocenzura. Rezultatul e ca gaseste un public recunoscator, admiratie critica, si, ca o incununare a celor mai fericite happy-endinguri, o familie iubitoare."

 Filmul se numeşte American Splendor şi îmi dă curajul şi motivaţia ca fără abţinere, să mă scriu pe mine în continuare, în public.

A apus luna la Brăila.Luna, ca o tigvă de ceară...

"Scriu pentru că iubesc viaţa."

*

                               

"Când eşti tânăr eşti dincolo de moarte şi în adevăruri care nu se mai repetă. "

*

"Elaborez greu, căci viaţa nu merge în fiecare moment în picioare, cade, merge şi de-a buşilea, e rea, arţăgoasă, nesuferită, mincinoasă, plină de praf, tăvălită prin gunoaie... Doamne, Dumnezeule, dar într-o zi o vezi din nou atît de fragedă şi duioasă, ca un ied ieşit dintr-un rîu. Şi-atunci te-ntrebi sau numai o parte a sufletului crede că se-ntreabă: unde sunt gunoaiele? Sau au fost ele? Cînd viaţa e frumoasă e cu mult mai năpraznică decît în clipele ei murdare. Mergi, suspini, respiri, rupi o frunză − şi eşti mai puternic decît Dumnezeu!"

*

A murit Fănuş Neagu.De azi înainte, Dunărea curge prin Rai.

 

Cîteva poze

Paradoxuri de duminică

- pentru a mări, daţi click pe imagine -

  Pentru mine, răspunsul la marea întrebare a vieţii, "Ce aş face dacă aş cîştiga la LOTO"?, e cît se poate de clar:aş călători.Asta e pasiunea mea no.1.Aşa am descoperit cît de proastă e combinaţia dintre pasiuni şi sărăcie.Serios, nu e prea grozav să te cocoşeze pasiunile de abia să mai mergi şi să nu ai bani să le mai satisfaci puţin, din cînd în cînd.Cu toată sărăcia, pasiunile găsesc moduri diverse de a se manifesta.Fiind prezente zi şi noapte în subconştient, ele determină acţiuni, gînduri, care să le satisfacă într-un fel sau altul.
 De exemplu, dorinţa de a călători.Dacă nu reuşesc cu picioarele, călătoresc involuntar cu gîndul.Introspecţie.Fiecare om e un univers de gînduri, de trăiri, de concepţii.Călătoriile în interior pot duce la descoperirea unor teritorii cel puţin la fel de fascinante ca şi cele exterioare nouă.Ce e o călătorie, de fapt?O simplă deplasare a corpului nostru din punctul A în punctul B?Pentru unii, poate fi o deplasare din punctul în care se plictisesc şi cască "Aaaa..." în punctul în care be.Şi be şi be, pînă nu mai ai cu C, că D!Se termină banii.O călătorie e de fapt ceea ce cîştigă sufletul nostru în contact cu noutăţile exterioare sau interioare întîlnite.Cînd eşti constrîns să rămîi fizic, în acelaşi loc, te îndrepţi cu gîndul spre ceea ce simţi, ceea ce ţi se întîmplă înlăuntrul fiinţei tale.Astfel, acest blog al gîndurilor şi trăirilor mele devine un jurnal de călătorie, întîmplările de peste zi devin noi teritorii ce merită analizate pe măsură ce sunt descoperite.Viaţa de zi cu zi devine o aventură plină de suspans, pericole, revelaţii, în care nu ştii ce te aşteaptă după următoarea cotitură, o aventură pe viaţă şi pe moarte, ca extreme.Aşa cum un segment de dreaptă este o mulţime limitată, dar infinită, deoarece între capetele ei încap o infinitate de puncte, viaţa unui om, deşi limitată între momentul naşterii şi cel al morţii, poate cuprinde o infinitate de experienţe, gînduri,trăiri, care merită povestite.Paradoxal este faptul că noi nu avem timp să ne trăim viaţa în totalitate, nu avem timp să experimentăm tot ceea ce zace în noi , universul infinit al individualităţii noastre.Raportat la această nesfîrşire, numărul experienţelor noastre de viaţă, oricît de mare, este egal cu zero.Cine a trecut pe la liceu ştie că un număr oarecare, oricît de mare, "n", împărţit, adică raportat la infinit este egal cu zero.În concluzie, noi nu trăim deloc.
 Dar paradoxul nu se opreşte aici.Haideţi să raportăm numărul "n" al experienţelor pe care le trăim la zero, tocmai am demonstrat că nu trăim deloc, deci conform teoremei de mai sus avem zero experienţe de viaţă.Aşadar, dacă, de fapt, nu avem nici o experienţă de viaţă, atunci, raportat la zero, "n" împărţit la zero este egal cu infinit.Adică trăim o infinitate limitată.
 În concluzie, în acelaşi timp nu trăim deloc şi trăim la infinit.Raportat la cît am putea trăi şi experimenta, nu trăim deloc, dar raportat la faptul de a nu avea trăiri şi a nu experimenta nimic, trăim o infinitate de experienţe.
 Ce înţelegem noi de aici? Că de trei săptămîni n-am mai pus picătură de alcool în gură, cred.

O hotărîre fermă: îmi fac fermă!

Dar nu orice fel de fermă.
Îmi fac o fermă de şefi.O crescătorie de superşefi.Nici n-aş avea nevoie de paznici:"Atenţie, şefi răi!"
Ăsta e viitorul.
Să analizăm puţin situaţia: cum e organizată lumea, de fapt? Sunt cîţiva moşnegi libidinoşi care au toţi banii din lume pentru o sută de vieţi de acum înainte, pe de o parte, şi cîteva miliarde de sclavi care trebuie să le asigure moşnegilor cu pricina un planetar joc de Monopoly, pe de altă parte.Dar cum reuşesc cîţiva moşnegi impotenţi să ţină cu botul pe labe o planetă întreagă?Cu ajutorul şefilor.Turmele, oricît de mari, se mînă cu cîţiva cîini devotaţi.A ajuns proverbială incompetenţa sefilor.Lipsa lor de caracter.Credeţi că întîmplător promovează doar lichelele?Au nevoie de ei. Fiind profesional zero pregătiţi şi fiind conştienţi de asta, vor ţine cu dinţii de posturile lor călduţe, nefiind în stare să facă altceva.Vor fi pînă în măduva spinării recunoscători celor care i-au pus şefi. Se doresc şefi fără milă.Observaţi cum ţipă şeful zilelor noastre, zici că interviul de angajare constă în probă de rezistenţă laringo-bucalo-decibelică, nu altceva.Ştiţi de ce ţipă?Să-şi ascundă incompetenţa.Nu sunt în stare să muncească, să gîndească, să ofere soluţii, alternative, să managerieze, într-un cuvînt.Managementul e de mult o limbă moartă,mai moartă decît latina, mai moartă decît azteca.
 Dar şefii ăştia naturali sunt totuşi oameni, au şi ei defecte, mai au impurităţi umane prin creieraşele lor roz.Nu sunt perfecţi.Aici intervin eu.
 Cu ajutorul geneticii, voi crea în laborator superşefi.Zero conştiinţă.Zero toleranţă.Dedicaţie totală zeilor banului.Ai nevoie de cineva care să concedieze o mamă gravidă cu încă doi copii acasă?Ai nevoie de cineva să scoată în stradă bătrîni bolnavi şi să le ia garsonierele?Ai nevoie de organisme financiare intrnaţionale ai căror şefi să înfometeze ţări întregi şi să privească zîmbind cum mor mii de copii?Veniţi la "EL JEFE", ferma de şefi!Avem tot ce vă trebuie: de la şefi de magazie la preşedinţi de corporaţii, de la preşedinţi de bloc la manageri de proiect, şefi de partid, patroni de cluburi sportive, chiar şi şefi mafioţi.Cumpăraţi azi doi sales manageri şi primiţi la jumătate de preţ un şef de scară!En-gros, en-detail, cum vă place.Singurul tip de şef pe care nu vi-l pot vinde e propriul meu şef pe care am onoarea să-l întrupez.Pentru nostalgici am şefi tip Ceauşescu, vînd suveniruri pentru miliardari excentrici, de exemplu, pentru cei care s-au îmbogăţit sub diferite regimuri vînd Băseşti, Boci, Udre, Ilieşti, Năstaşi, Constantineşti.Pentru ţigani vînd Vanghelii şi Berceamondiali.
 Asta pînă cînd afacerea se va strica, va apare concurenţa şi va începe producţia de masă, şefi Made în China, la preţuri accesibile.Fiecare consumator de bere şi meciuri îşi va cumpăra un şef pentru soacră, soţiile vor cumpăra şefi pentru prietenii soţului pentru a-i împiedica pe aceştia să-l mai ia vineri seara de acasă şi tot aşa.Unii vor închiria şefi pur şi simplu din răzbunare, să-şi bată joc de ei.Studenţii vor cumpăra de pe net şefi de catedră contrafăcuţi.
 Nu, pe bune, a coborît vreodată vreun zeu de ăsta al banului la voi, să ţipe?Nu, pentru ei suntem doar statistici reci, făcute de şefi.Şefuţii ăştia ai noştri trebuie să ucidă însă cu mîinile goale, ei trebuie să facă treba murdară a acestor Moşi Craciuni, Santa Killers, care apar de revelion la TV cu daruri şi-şi pun numele pe fundaţii umanitare, care să-i mai umanizeze un pic.Cum să nu merite prime grase săracii şefi?Doar ei ne vorbesc de competenţă, de randament, de eficienţă, de competiţie, de performanţă.Adică mai multe moduri de a ne prosti să dăm cît mai mult de la noi, să ne mulţumim cu cît mai puţin pentru ca ei, cei puţini să aibă cît mai mult.Nimic nu s-a schimbat.Înainte, biserica făcea asta.Promitea Raiul în schimbul renunţării la toate bucuriile vieţii pe pămînt.Acum Dumnezeu e banul iar preoţii sunt şefii.Ei ne predică azi RENUNŢAREA, pardon, performanţa.
 Dar cum rămîne cu Dumnezeu cel adevărat?Dacă va fi să ajung la Judecata de Apoi, după ce voi fi fost nesimţit de bogat, şef al unei ferme de şefi?Simplu.Creez în laboaratoarele mele un megasuperextraşef şi-l fac şefu' Lui Dumnezeu, care-i problema?
"EL JEFE": "SĂ NE TRĂIEŞTI, ŞEFU!"

România, loc de jego

 

Un poliţist cu gîndire întîrziată

-întîmplare adevărată-

  Vine o vreme în viaţa unei femei cînd doi dobitoci,cretini,neterminaţi,născuţi din fecundarea unui muc de către un hemoroid se hotărăsc să o violeze.Lăsînd orice subtilitate, maniere, la o parte, se prezintă la uşa victimei şi cu mijloace specifice meseriei lor care nu înţeleg de ce nu e trecută în nomenclator, din moment ce e tolerată, după cum veţi putea vedea, încep să deschidă această uşă.Întîmplarea providenţială face ca victima să iasă de la duş exact în secunda în care cei doi descuiaseră uşa şi urmau să intre.Cu o prezenţă de spirit salvatoare, duduia se izbeşte în uşă şi o încuie de la yala de sus.Deloc demoralizaţi, cei doi reîncep munca de spărgători cu răbdare şi tenacitate.De cealaltă parte a uşii, eroina noastră şi ea, perseverentă, încuia uşa.Ca să nu treneze acţiunea, care trebuie să recunoaşteţi că seamănă cu un thriller de succes, ea a încuiat şi de jos uşa, după care a sunat unde dacă nu la 112.Culmea, a răspuns cineva.Dar ştiţi ce a răspuns? La panica ei, cu violatorii la poartă, ştiţi ce a fost în sare să producă domnul de la 112? Se întîmplă în România.Răspunsul profesionist, ajutorul dat de acest serviciu de urgenţe, a fost ceva de genul, domnişoară, uitaţi-vă mai atentă pe vizor, îi cunoaşteţi, sunt prieteni de-ai dumneavoastră.Sigur îi cunoaşteţi.

 Stupefiant.La insistenţele ei, la toate încercările de a-l convinge că se află într-un pericol real, clarvăzătorul de la 112 îi dădea înainte că nu e nici un pericol.Presupun că ce s-a gîndit el, în căpşorul lui frumos, domle, nişte oameni dacă face sex împreună trebuie că se cunoaşte bine, n-are cum să fie nişte străini deoarece este extrem de intimi, aşa e relaţia cu felaţia între violator şi victima lui.Mai cu sila, dar totuşi e iubire.Iar cum domnişoara de la telefon spunea că nu e iubire, deci, conform legii lui Marin Preda, nimic nu este.Legea trebuie respectată.Dacă nimic nu este, de ce să trimitem patrula?Ha?"

 La un moment dat, cele două mizerii umane au plecat.Domnişoara, neviolată fizic, dar violată în drepturile ei cetăţeneşti pentru care plăteşte impozit, s-a dus şi a dormit la o vecină.Nici o patrulă de poliţie nu i-a deranjat somnul în acea noapte.

 A doua zi a schimbat yalele, dar atît.Pe fanul lui Marin Preda de la 112 nu l-a schimbat nimeni.

Stroscan nu mai merge la FMI

Cică de acum merge doar la bărbaţi.Atenţie la săpun, nea Stroscane!
 Adevărul e altul.S-a întîmplat la nivel micro cu duduia aia ce se va întîmpla cu ţara noastră la nivel macro.
Acum ceva vreme, acest Dănimic a împrumutat-o pe doamna cameristă cu ceva bani să se redreseze economic femeia, să-şi plătească întreţinerea,în fine, să treacă iarna. Împrumutul a fost în stil FMI, adică i-a pus-o.Condiţia, la ea mă refer.Condiţia, ca la noi : să facă disponibilizări, adică să-l dea afară pe bărbat'su, să taie 25% din bumboanele copchiilor şi să-şi privatizeze tot ce mai avea prin casă, aur,electrocasnice,maşina, pe nimic, unor investitori străini, prieteni cu Stroscan.
 Femeia a luat banii, ce a zis, lasă că mă descurc eu, doar n-o fi dracu aşa de negru.N-a zis-o cu voce tare, că la ei, la americani,ar fi fost rasism penal.Într-adevăr, n-a fost dracul negru.Şi nici nu l-a văzut pe dracul gol, ci pe Stroscan.Care tocmai dădea să încaseze dobînda penalizatoare.Creştea dobînda văzînd cu ochii.Şi-a încasat-o, că...de!Cînd eşti obişnuit doar să încasezi, o mai şi încasezi, că doar cît poţi să încasezi fără să deranjezi?...
De cîte ori ţi-a spus mama, nea Stroscane, nu păpa lacom, că ai să te îneci!
Aiurea scandal sexual.Camerista aia neinstruită n-a înţeles nimic.Cînd nu ai bani să plăteşti FMI-ul, nu-i problemă, plăteşti în natură pînă devine natură moartă sau flască.Şi au băieţii grijă să rămîi toată viaţa o cameristă înglodată în datorii, fie că eşti o new-yorkeză, fie că eşti o ţară de mîna a paişpea, aşa ca a noastră.Diferenţa e că unei new-yorkeze i se mai respectă drepturile din cînd în cînd.
 Să vedem cînd o fi să-i vină rîndul României să fie violată de resurse de FMI, că doar bani de rate pentru împrumuturi n-o să aducă Băsescu de acasă.Va mai fi un tsunami politic, un megascandal sexual?
 Bineînţeles că nu, dar aici stroscanii au circumstanţe atenuante,ce să zic, şi României îi cam place.

Un ieşean în Iaşi 3

Jucării de chirpic, bătu-le-ar vina!Măcar nu-s Made in China.

Al Qaeda s-a prezentat la Tîrgul Meşteşugarilor cu frumoase bombe parfumate, cu fitil

Poftim cultură!

Am fost în vizită la domnul Pogor.Nu ne-a servit cu nimic.

Şi la case mai mari au carpete pe pereţi.Nu ştiu ce au făcut cu peştii de porţelan, neavînd televizor

Dacă vei privi suficient de mult această poză şi te vei concentra, vei vedea altceva.E screen saverul calculatorului tău

Dai un deget lui Ivan, el îl dă mai departe lu` fata babei şi-o suie pe divan

Ansamblul vocal instrumental Eating Park

Toma...I am your father...Bă, grele scări la Rîpa Galbenă, uite ce gîfîi...

Capul la Păcală avem!

Da un fular cu Dinamo ştii să faci, tanti?

Prin copacii înfloriţi/ Primăvara doarme/O trezeşte cu un blitz/Astea două doamne

Sătenii din Poloboaca nu beau mai mult de două trei linguri de vin pe zi

Bine ai vinit fiule la maşînă...un` ţi-ai uitat fularul di lînă?...

De asta e bine uneori să nu priveşti niciodată în urmă

Terminaţi cu bancul cu pendula!...Sunt copii de faţă.

Văzînd acest exponat,la Casa Pogor, un iPhone a exclamat:"uite un dinozaur împăiat!"

Artiştii sunt artişti, dar tot nu ar trebui să-şi usuce viorile  în public

Un ieşean în Iaşi 2

Cine poate, oase roade

Mai avem nevoie şi de iarbă

Aş putea să stau şi-un an cu ochii-n aşa tavan:Casa Pogor

Nişte ţărani...mici

Poftiţi la masă!

Figurine de ceară cu fitil.Într-un cuvînt, lumînări.

Un ieşean în Iaşi

Revoltate de înlocuirea lor cu emisiuni TV tîmpite,cărţile au ieşit în stradă!

Se zvonea că sîmbătă noaptea va fi gratis la muze.E.
Adică la muzee.
Aşa că am pornit de dimineaţă la plimbare prin oraş, deoarece noaptea multtrîmbiţată urma să se termine mai repede decît un somn de după amiază,unele muzee urmînd să se închidă la zece seara, pe modelul crîşmelor de pe vremea Dreptjudecatului şi StrîmbÎmpuşcatului.
 Spre plăcuta noastră surpriză, am găsit un oraş cu un uşor, insesizabil, dar prezent iz european.Demanelizat, dezbecalizat.Probabil partea întunecată a populaţiei şi+a expus abdomenul la soare,la grătare, cu tricoul ridicat de pe burdihan, tricou cu guler şi gulerul ridicat, cu ochelari de soare pe capul ras şi lănţuce aurii atîrnînd de un gît mai gros decît capul.

Pentru o dantură sănătoasă, folosiţi Anticariatul.

Sincer, am rămas mască

Eating Park

Cine-a pus sculptura-n drum, după artă e nebun

-va urma -

Cine stă de şase în spatele blogului?

     Cu un curaj demn de un exhibiţionist oriental, iată, îmi expun aici în toată nuditatea audienţa mea.Parcă ar scrie pe ea Made in China, atît e de mică!E atît de mică, încît doar chinezii scriitori pe bobul de orz ar reuşi să scrie pe ea Made in China. Mă rog, a fost şi bolnavă...Da, ştiu, n-am mai scris de mult, dar aşa am avut ocazia să văd audienţa de avarie: şase internauţi!
     Premiul de fidelitate al acestui blog se acordă celor şase cititori ai mei care nu m-au părăsit în acest lung şir de zile de căutare a inspiraţiei.Pe care apropo, n-am găsit-o.Aşa au ajuns ăştia şase să ia premiu, altfel scriam ceva de mai importantă inspiraţie.Ceea ce ar fi fost, bineînţeles, o premieră.Suntem deci şase şi cu mine şapte indivizi care intrăm aproape zilnic pe acest blog adormit, care, în aceste condiţii, ar trebui să se numească Alba ca Zapăda.Sau albă ca foaia de monitor cînd nu scrii pe ea.
   Dar cine sunt aceşti nefericiţi cu vieţi atît de goale încît nu au ceva mai bun de făcut decît să clickăie p-acilea, pă elucubraţele mele întinse care-i primeşte?
   Six six six ză nambăr of ză bist...asta îmi aduce aminte pe lîngă Airon Meidăn şi de felul acela bărbătesc de mîncare.Cică de ziua mamei mîncarea oficială va fi MAZĂRE, iar de ziua taţilor va fi FAZĂRE.Complicat.
   Referitor la mîncare, am un prieten care se chinuie şi el cu un blog culinar.Are cam vreo şase sute de vizitatori unici pe zi şi nu e pe departe unul dintre cei mai tari bloggeri.Mişto, veţi zice.Bine că nu cunosc unu care să scrie despre fotbal, acolo să vedeţi haite de e-suporteri, tot felul de cîini roşii sau roşi de frustrari.
   Dar eu nu scriu pentru cîini, ci pentru oameni.Oamenii adevăraţi sunt cel mai rar lucru pe lumea asta. Şi cel mai de preţ, dacă stai să te gîndeşti. Or fi mai mulţi, nu ştiu eu de ei, nu ştiu ei de mine, probabil.
Oameni adevăraţi, vă iubesc! Nu e mult, dar ăsta e premiul vostru.Dacă v-aş cunoaşte, v-aş mulţumi personal.Dacă v-aţi semna pe comentarii, v-aş cunoaşte.
Vorba aia, ne semnăm toţi şi o dăm anonimă!
Nu mi-e clar, ori mi-am adus aminte un banc, ori l-am inventat acum: ştiţi de ce au chinezii ochii oblici? Pentru că se forţează, mijindu-i, să-şi vadă puţa în oglindă.