Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 28 august 2011

Churchland

   Îmi plăcea mînăstirea Hadîmbu.Mă duceam acolo oarecum îngreunat şi mă întorceam mai uşurat.Credeam că sufleteşte, dar de fapt eram mai uşurat de bani.Lucrurile au devenit mai clare cu ultima vizită la acest mall spiritualicesc.Ultima şi cred că cea din urmă.
  Sfătuit de cineva să mai trec pe la cele sfinte, să-mi cetească un popă pentru liniştea gărgăunilor din capul meu, am optat pentru Hadîmbu, o mănăstire ce mi s-a părut mie că are oareşce legături undeva , mai sus.
  Bun, pun benzină, plătesc rovinieta ca să pot ieşi din oraş şi să-mi cotonogesc maşina nevinovată prin nişte cratere cît Marele Canion, am adunat praf pe capotă cît să-mi fac o mică plajă privată şi iată-mă la mănăstire, gata să-mi scot sufletul murdar, să-l mototolesc şi să-l arunc în maşina de spălat Spovedanje 2011,cu o viteză de 2000 de enoriaşi pe minut, stoarcere şi uscare completă de bani plus călcare în picioare la rînd la popă.
  Aglomeraţie.Slujba nu se terminase încă.Caut un preot să-mi cetească, aşa se spune.Nimic disponibil.Ok, hai să aştept să se termine slujba, poate mă rezolvă slujbaşul de serviciu.Se termină slujba.Ne repezim spre popă un grup de păcătoşi -de remarcat că eu eram singurul bărbat, deci femeile sunt mai păcătoase decît bărbaţii -, solicitîndu-i serviciile duhovniceşti.Popa, un preafericit prearotunjit la trup de atîta post şi închinăciune şi preastacojiu la faţă de atîta împărtăşanie, ne informează sec despre faptul că prestare servicii personalizate se efectuează în biserica mică, de către un alt preot special desemnat.De asemenea, ne îndrumă cuvios dar ferm spre magazinul mănăstirii, oprire obligatorie în calea mîntuirii sufletului.
  Ies un pic din cuvîntul lui şi ocolesc magazinul, dar mă duc spre The Reader, popa care ceteşte.Stau la un rînd ca la pîinea caldă de revelion pe vremea lui Necredinciosu şi ajung în sfîrşit, cu sufletul pe braţe şi braţele întinse către tămăduire.Tămăduitorul, un rockeraş uscat stil Vama Veche, bărbuţă şi pletuţă, aruncă o privire ascuţită sufletului meu, ascultă 10 secunde cam ce bolmojeam eu, după care, cu o iritare plină de har, mi-o taie scurt:"Mai la subiect, mai la subiect, că aşteaptă atîta lume".Şi am trecut mai la subiect.Am scos 10 lei.M-a tras pe dreapta.Să aştept acolo, că mai are lume de rezolvat şi o să se ocupe şi de mine.Cît am stat în dreapta lui, am înţeles de ce m-a pus la Sfîntu-aşteaptă, iar pe ceilalţi degrabă îi curăţa de Necuratul.Căci nu e banul ochiul Dracului? Eu nu eram păcătos, cu cei 10 lei ai mei, ce fel de păcate îs astea? Pe cînd ceilalţi erau cazuri urgente şi disperate, care trebuiau rezolvate cît mai repede, ăia avea păcate de la 100 de lei în sus, vă daţi seama?Aşa că am aşteptat bucuros că nu-s chiar aşa grav rătăcit de turmă.Totuşi, după ce am aşteptat ca vamaiotul să discute 20 de minute cu o dreptcredincioasă despre nişte turişti care vor veni din Spania -discutia şi amănuntele se puteau stabili şi după ce se ocupa de toţi nefericiţii ăia care aşteptau cu orele în căldură- şi după ce a mai trimis un confrate în parcare la sfinţit maşini, în loc să se ocupe şi Batmanul ăla de oameni cu probleme reale, mi-am dat seama că ăsta nu e păstorul turmei ci măgarul ei şi am plecat.M-am săturat să-l vad numărănd bani şi neprivind oamenii care-i dădeau.Cum să mă spovedească pe mine un casier?La fel de bine mă puteam duce la o casă de schimb valutar, să-mi pună poalele în cap casiera, era şi mai plăcut, şi să-mi citească din regulamentul de funcţionare al caselor de schimb.
  După tot ce-am văzut, am ajuns la concluzia că acest centru de profit nu e departe de a deveni un parc de distracţii unde turiştii,pardon pelerinii -din Spania, eventual- să-şi lase banii la o mănăstire de 5 cruci cu activităţi religioase all-inclusive, păcatele mele: Aquapark cu apă sfinţită, mese de white-jack, altare cu manivelă unde să bagi 30 de monede pentru a cîştiga un Christos aurit, învîrtitoare cu scaune în formă de îngeraşi care te ridică şi te coboară.Iar dacă iei pachetul complet, beneficiezi gratuit şi de o sfinţire a maşinii interior-exterior şi un crucifix fosforescent cu aromă de tămîie pentru atîrnat de oglinda retrovizoare.
  Doamne, Iartă-mă!

duminică, 21 august 2011

Un tobogan numit DUMINICĂ

  Ziua de duminică e un tobogan.
Începi de sus,ai aşteptări legate de senzaţiile plăcute pe care le vei avea alunecînd precum Luceafărul, pe-o bucă, te duci la vale, părul - dacă îl ai - îţi flutură în spate, ridici mîinile, faci "Iuhuuuu!", te distrezi, te destinzi.
Totul durează cîteva secunde, ca tot ceea ce e bun.Apoi ajungi la capătul toboganului.Gata.S-a terminat clipa ta de relaxare.A fost.Nu mai e.Aşa repede?Da, aşa repede.Dar mai vroiam...nu e suficient...nu sunt încă pregătit...
  Taci.Nu există suficient.Oricît de frumos şi bine ar fi, trece într-o clipă şi totul se sfîrşeşte într-o zi de luni.
Iar ziua de luni e un monstru care stă cu gura căscată la capătul acestui tobogan.Un monstru care te pîndeşte chiar de cînd te urci în vîrful toboganului, de cînd te pregăteşti să te distrezi, să aluneci.
  Duminică frumoasă vă urez!

sâmbătă, 20 august 2011

Dacă la noi e aşa de bine şi la ei aşa de rău,de ce la noi e aşa de rău şi la ei e aşa de bine?!

  Lung titlu.Mai are rost să scriu textul?Nu ştiu, dar dacă tot veni vorba...
  M-am blocat un pic.Am văzut astăzi dimineaţă o ştire conform căreia românii sunt cei mai nefericiţi angajaţi din Europa, că nu au zile libere şi concedii mai lungi.Eu personal aş adăuga că mult mai trişti sînt cei ce nu au slujbe cu toate că au foarte multe zile libere, dar ştirea se referea strict la minoritatea celor care sunt jăcmăniţi legal prin impozite, contribuabilii la bunăstarea guşaţilor.Ştiţi voi care guşaţi.Şi-o blondă. Apropo, nu cred că acea ştire se referea la toţi românii, nu-i văd eu pe guvernanţi foarte deprimaţi dimineaţa, înainte de a merge la serviciu.Mi-ar place să-l văd pe Boc: "-Lasă-mă femeie, nu mă mai bate la cap, beau şi eu un pahar că-s trist, uite e duminică seara, week-endul a trecut şi mîine mă duc iar la servici şi am şedinţă de guvern unde trebuie să prezint ce realizări am avut săptămîna trecută şi cum să le recuperez săptămîna viitoare, românii aşteaptă să le fie mai bine şi eu nu ştiu cum să fac, nu dorm noaptea de grija nivelului de trai, de grija împrumutului extern, a autostrăzilor...of, băga-mi-aş demisia! Dar ştii ce greu se găseşte un job în ţara asta?!".
  Sunt multe ştiri de genul "la ei chestia asta e mai bună decît la noi".De fapt, pînă şi monstrul din Norvegia,criminalul ăla one-man-blow!,  parcă e mai profesionist, mai frumos, mai inteligent, mai bine pregătit, mai occidental cum ar veni, decît interlopii noştri, nişte ţigănoi borîţi, cu bîte,săbii şi chistoale artizanale.
Dar ştirea asta a fost picătura care a făcut să dea pe-afară următoarea întrebare: ce avem noi mai bun decît ei? Chiar, ce?
  Sistemul de sănătate? nu.Educaţia? sigur nu.Autostrăzi? nu aruncaţi cu legume putrezite în mine! Industrie? nu.Agricultură? deloc.Flotă? s-a vîndut.Fotbal? maimuţăreli.Vinuri? ne-au întrecut detaşat şi moldovenii.Turism? o...frunză.Muzică? manele.Filme? un pic, mai mult excepţii de la regula generală a corupţiei în CNC.Gimnastică? a fost.Sau Nadia, Hagi şi Dracula? au îmbătrînit ca p...ersonaje.
  Şi mai e dispreţul celor care se întorc de la diverse munci din Italia şi Spania de două ori pe ani.Tot felul de muncitori, ştergătoare la cur, hoţi de buzunare, cerşetori, curve, oameni care în canalele de scurgere ale oraşelor europene fac mai mulţi bani decît profesorul român la catedra lui veche, scrijelită de etnobotanişti picaţi la bac cu nume de fotbalişti şi manelişti.Vin cu maşini închiriate, cu accent închiriat, păcat că nu se poate închiria şi bunul-simţ, şi tot ce auzi de la ei e "doar în România e posibil aşa ceva!", în sensul negativ bineînţeles.Asta nu înseamnă că ce spun ei nu e adevărat.Da, lucrurile sunt mult mai bine puse la punct "afară".Chiar şi acest AFARĂ, împarte lumea în care trăim în două, România şi non-România.
Non-România,bun.România, caca.
  Şi revin obsesiv la întrebarea mea, la care vă rog să-mi răspundă cineva, poate cineva care trăieşte afară: ce avem noi mai bun ca ei? Aici m-am blocat.Nu găsesc măcar un singur lucru.Trebuie să fie ceva.
  Ceea ce mă duce logic, la următoarea întrebare: care e cel mai bun site de joburi în străinătate?

luni, 15 august 2011

Prin bube, mucegaiuri si noroi

  Argheziană duminică am petrecut!Dacă marele poet a experimentat estetica urîtului, noi am experimentat urîtul esteticii, de fapt inestetica prostiei şi a nesimţirii.
  Am luat tramvaiul de la Gară spre Tătăraşi.Cînd ne-am aşezat pe scaune, am auzit uşoare pocnituri.Erau microbii bine-crescuţi în jegul gros sub care se aflau adînc îngropate, scaunele.La urcarea în tramvai nu ni s-au dat măşti de gaze, deşi mi s-ar fi părut un gest dacă nu omenesc, măcar creştinesc,era duminică doar. Mai intra aer din cînd în cînd, mai exact în momentele în care această cameră de gazare ambulantă oprea în staţie.
  Hai să ne bucurăm de călătorie.Prin geamurile îngălate priveam la clădirile istorice ale Iaşului care,printr-o grijă deosebită a edililor -grija de a se îmbogăţi domniile lor -  păreau clădiri preistorice în halul în care arătau.Lăsate pradă ţiganilor, au ajuns la categoria grote, ceea ce e normal avînd în vedere că ocupanţii lor abia au descoperit focul şi au inventat roata.De fapt nu au inventat-o, ci au furat-o.De remarcat şi merţurile şi gipanele parcate lîngă aceste vizuini.
  În fine, se termină proba de rezistenţă cu tramvaiul şi ajungem în Tătăraşi, cumpărăm o bere caldă de la frigider şi mergem la Ciric.Românii sunt un popor înfumurat.Mai ales în weekend şi de sărbători.Dacă te uiţi din avion, crezi că zonele verzi de pe lîngă sau din oraşe au luat foc din cauza fumului gros al grătarelor.Conduşi de fumul cu arome de ceafă,cotlet şi mititei , ne-am croit şi noi drumul spre lacul artificial Ciric.Tot mai artificial lacul ăsta, sincer să fiu.
 Ţinîndu-ne de nas şi gură, am mers pe poteca de centură.Iaca, am făcut şi versuri , dacă tot l-am pomenit pe Arghezi în deschidere.Pe poteca de centură a lacului, nu ştiu dacă asta a fost inaugurată de Boc sau nu,era plin de cetăţeni iubitori de natură, gunoaie, grătare şi bere.
  Românii iubesc gunoaiele.E singurul lucru pe care îl produc constant fără să facă rabat de la calitate sau de la termenele de livrare.Curăţenia să dispară! Curăţenia nu are nici o şansă!!!Spunem NU curăţeniei!Dacă mîine, ţara asta ar fi curată, dacă o superfirmă ar reuşi să facă lună domeniul public peste noapte, în momentul în care ar ridica de pe ultima uliţă din ultimul sat al ţării ultimul muc de ţigară, şi s-ar ridica cu el în mînă, victorioasă dar cu dureri de spate, şi ar privi în urmă, ar înnebuni: în urma lor, peste tot pe unde au trecut, gunoaiele vor fi la loc, ba chiar mai multe!!!
  În fine, găsim şi noi un loc pe malul apei -apă e cam exagerat spus- printre gunoaie, maşini cu numere de Italia, tatuaţi şi pescari.Vreo 40 de broaşte ne priveau cu aceeaşi desconsiderare cu care un clan interlop priveşte o patrulă de poliţie.Am încercat să alung o broască cu un băţ.A sărit să muşte băţul, pe cuvîntul meu.
 Pînă la urmă, am aplicat românescul "merge şi aşa" şi ne-am consumat ceaiul de bere cu cîteva discuţii.Totul era să-ţi priveşti interlocutorul în ochi, pentru a evita priveliştea înconjurătoare şi mai ales pentru a evita să vomiţi în natură.Pentru asta sunt tramvaiele.
  În concluzie, locurile de recreaţie ale Iaşului, în special cele din natură, sunt nişte adevărate fîntîni argheziene.

duminică, 7 august 2011

Oamenii de dimineaţă

 Dimineaţa, mă trezesc pe la 6-6.30 şi mă duc direct la geam la bucătărie.Îl deschid larg şi îmi înec în fumul a două ţigări gîndurile negre pentru a le da o nuanţă ceva mai gri, aşa, ca fumul de ţigară.
  Privesc cei doi-trei oameni mărunţi care deja au ieşit din casă şi se îndreaptă grăbiţi spre cine ştie ce destinaţii.Îi privesc cu invidie.De la geamul meu de la etajul 7, problemele lor par la fel de mici ca dînşii.Îi invidiez pentru că îi simt protejaţi de egoismul specific oricărei fiinţe umane normale.Protejaţi de prostia lor.Ei au întotdeauna dreptate.Fac tot felul de prostii şi dau vina pe oricine altcineva sau altceva decît ei.Acum se duc probabil, la muncă.O muncă pe care o vor face prost, pentru că nu sunt motivaţi în nici un fel să o facă bine, Îşi fac cruce cînd le iese în drum vreo biserică, apoi mint, înşeală, fură.Dacă îi întrebi, se pricep la orice.Doar la nivel de discuţie, bineînţeles.Cu acţiunea e mai greu.Fiecare român vrea să fie tratat de compatrioţii lui corect, ca-n Germania, dar el îi tratează româneşte.
  Aşa începe ziua, cu doi trei oameni grăbiţi.Grăbiţi să facă rău celor din jur.Iar zilele de vară care ar trebui să fie frumoase, se umplu de această prostie agresivă a lor, lumina soarelui se infectează şi timpul acelei zile devine o reptilă respingătoare, un şarpe ucigaş care mă muşcă de suflet paralizîndu-mă cu veninul lui.
  Zilele de vară au sîngele rece ca gheaţa şi ochii albaştri, nemiloşi, fără nimic omenesc în ei.Şi invariabil, îşi trimit după mine oamenii de dimineaţă.Apoi oamenii zilei, ai serii, pînă cînd vine noaptea şi ochii albaştri, neomeneşti, se închid.

vineri, 5 august 2011

ZBOARĂ,ZMEULE,ZBOARĂ!

Într-adevăr, zmeul este un personaj negativ.Nu ştiu în poveşti, dar în realitate e cu adevărat malefic.Ptiu!
Zmeul îţi fură comoara, adică banii din portofel.Care valorează, oricum, mai puţin decît portofelul în sine.Cum să dai 25 de RON pe 2 beţe şi-o hîrtie colorată?Care, de cele mai multe ori, e de unică folosinţă, îl înalţi o dată -după o sută de încercări şi sute de km de alergat, mai bine te înscrii la maraton- şi rămîne agăţat în cine ştie ce cabluri de curent, de laşi în beznă vreo două cartiere, mai ceva ca Dorel cel cu tîrnăcopul.Şi atunci să vezi cît te costă!Sau te bagă în divorţ.Degeaba încerci să explici soţiei că sutienul din mîna ta sau perechea de chiloţi de damă cu dantelă de pe capul tău au fost agăţate de zmeul cel nărăvaş de la un balcon al hotelului.Ca să nu mai vorbim de blonda de pe bancheta din spatele maşinii.Tot agăţată cu zmeul.
Toată lumea umblă cu zmeul.
Politicienii agaţă cu zmeul şpăgi şi afaceri cu statul.Liceenii nu înalţă zmee, le rulează şi le fumează.Şi li se rupe.Aţa.Studenţii agaţă cu zmeul studente.Popii n-au voie să umble cu zmee, că e de la concurenţă.Aşa că ei înalţă îngeraşi, care aterizează gingaş prin conturile preafericiţilor, încărcaţi cu ochiul-dracului, banii de la prostălanii de enoriaşi care încă mai pun botul la poala dumnealor.Restul populaţiei agaţă ce poate, altfel nu se explică cum se mai poate trăi în România.  
  Zmeul are chef de luptă în cele mai nepotrivite momente.Făt-Frumosul tău, juniorul adică, îi aude chemarea la luptă, pe frecvenţa lui specială.De fapt Zmeul ştie cînd eşti obosit, cînd n-ai chef, cînd stai tihnit la o bere, cînd abia te mişti, ars de soare.Mai ales cînd nu bate deloc vîntul.Şi atunci, pe frecvenţa privată a copiilor îi trimite Prîsleanului tău o ofertă pe care acesta nu o poate refuza.Iar tu nu îl poţi refuza pe el.



   Asta am păţit şi eu la mare anul ăsta.Am terorizat împrejurimile pensiunii cu această distracţie aeriană.Ştiţi cum trece lumea pe sub băţul ăla la limbo dance? Aşa treceau turiştii pe sub firul meu de la zmeu pe aleea ce ducea la mare.Zmeul se prinsese cu ghearele lui diabolice într-un copac şi nu voia să se mişte de acolo iar firul său devenise o barieră invizibilă.Firul era de plastic, de pescuit.Parcă eram la camera ascunsă.Împiedicări, fuste ridicate, danturi curăţate cu aţă zmeiară, peruci trîntite în colbul drumului şi multe, multe complimente din partea tonetarilor de pe marginile drumului cărora le furasem toţi clienţii, înlocuisem shoppingul cu circul.
O seară, de altfel, reuşită.