Tare îmi doresc să greșesc!

    Ce am înțeles eu din toată chestia asta: Coronavirusul nu e în turneu. Nu e suficient să stăm ascunși sperând că poate se plictisește și pleacă. Nici nu e ca un incendiu, să-l izolăm și să așteptăm să se stingă tot ce mai arde mocnit, undeva, pe dedesubt. Izolarea nu ne imunizează, dimpotrivă, scade rezistența organismului.
     Virusul ăsta nu mai pleacă nicăieri. Vom fi împreună până când moartea ne va despărți. Întrebarea e ”moartea cui?...”. Iar răspunsul e ”nu știu a cui, dar a lui, nu”.

      Are tot timpul din lume. Noi, nu. Răbdarea lui e infinită. A noastră, deja își cam atinge limitele.
     La început, ne-am speriat, normal. Am luat măsuri de protecție. Majoritatea, le și respectăm, cu responsabilitate față de copii noștri, față de părinți, prieteni, în general, față de toți cei care nu au în plan să moară anul acesta. Ba chiar și față de cei care au în plan așa ceva, în eventualitatea că se vor răzgândi. Ne păzim. Unii se mândresc cu strictețea propriilor măsuri de protecție și se uită în jos la ceilalți. Bravo lor!
     Virusul n-are nici o treabă cu toate astea. Nu e nici demoralizat, nici îngrijorat, deloc impresionat și nici măcar plictisit. El are trei lucruri de făcut: să aștepte oricât e nevoie, să infecteze și să ucidă.
     Și așteaptă. Așteaptă ca unul dintre noi să facă cea mai mică greșeală. Nu are mult de așteptat. Zilnic, oamenii greșesc. Zilnic, apar cazuri noi. Nu sunt depistate toate. Cei infectați și nedepistați infectează, la rândul lor, pe alții. Când sunt raportați din cauza simptomelor evidente, deja au ”recrutat”, în medie, alte 30 de persoane. Virusul va fi întotdeauna cu câteva mutări înainte, la jocul ăsta.

     În curând va reîncepe școala. Credeți că elevii vor purta mănuși și mască, cu responsabilitate, de luni până vineri, 7 ore pe zi? Nu, nu vor face asta. Drăguți și asimptomatici cum sunt ei, vor aduce acasă, pe lângă teme și un Covid de sămânță. De la cei cu copii la grădiniță, până la cei cu copiloi în clasa a douășpea, contați, pentru luna iunie, pe un examen de capacitate la COVID. Gândiți-vă: sunteți pregătiți? Ce afecțiuni aveți? Sunteți fumători?

    Se apropie Paștele, prilej de sărbătoare pioasă și de creștinească păruială în spațiul public, pe tema ”adevărat s-a infectat!”. Nu mi-e atât de frică de aglomerațiile pascale pe cât mi-e de frică de ”întoarcerea la normalitate” de după. S-a făcut atât de mult scandal referitor la distribuirea luminii sfinte către populație, încât sunt convins că popii nu se vor mai apropia de nimeni și de nimic, iar lumânările aprinse le vor trimite cu arcul, ca în ”Games of Throne”. Problema e cu ce va fi de la 1 mai încolo. Lumea s-a plictisit. Vrea la soare! La grătare! Gata, a fost moda asta pe online cu izolarea, ne-am filmat în case, ne-am dat sfaturi, am cântat prin balcoane, am numărat morții, am înjurat de morți, mai ales autoritățile...gata, hai, altceva!
     Am dus-o suficient de bine în ultimii 40 de ani, catastrofe serioase n-am mai avut de la Cernobâl încoace, suntem atât de răsfățați, încât nu mai luăm nimic în serios. Totul e entertainment. Deja am văzut că traficul a revenit la normal, oamenii se plimbă fără măști și fără treabă. E frumos afară. Ne-am obișnuit cu covidul. Atât s-a schimbat, dacă auzi de unu` că a mierlit-o, nu mai întrebi de ce. Întrebi ”a avut Corona?„

     Nu putem sta pe veci în carantină sau în izolare. Într-o zi cu soare, vom scoate căpșoarele, vom miji ochișorii și vom vedea virusulețul. Asta, dacă între timp nu suferă vreo mutație, care să-l transforme în ceva mult mai mortal.
     Așa vom trăi și mai ales așa vom muri până va apare vaccinul minune care ne va implanta cipuri și-l va îmbogăți pe Bill Gates. Că și așa, era tare sărac, săracul!
    Până atunci, stăm la coadă, la COVID, ca pe vremea lui Ceașcă, la televizoare color. Numai că, la coada asta, nu se mai bagă nimeni în față, peste rând. Stați liniștiți, se dă câte unul ca să ajungă la toată lumea! Din păcate, ajunge.
     Tare mi-e teamă că, pe lista de așteptare, cei mai mulți dintre noi, avem un număr de ordine.
        Și tare îmi doresc să greșesc!