Dialoguri cu Pișcot

      Eram la plimbare, prin parc. Cu Pișcot, un motan care poate vorbi. E o ciudățenie care, neexplicată la timpul ei, a devenit normalitate.
      O vreme, m-am simțit și eu obligat să învăț să miaun, dar făceam așa de urât, încât Pișcot m-a implorat să termin, că nu e nici o problemă, nu se simte jignit câtuși de puțin în orgoliul lui felin. Băiat fin...mai puțin. Exprimarea lui n-a fost chiar  tocmai elegantă, ci mai degrabă ceva de genul ”Ho, nebunule, tu vrei să mă sterilizezi moca, sau ce-i? Ho! gata!”, cam așa ceva. Am lăsat-o așa. Bănuiala mea e că nici el nu știe să comunice cu alte mâțe prin mieunat.

       M-am așezat pe o bancă. Pișcot mi s-a urcat în brațe și a început să toarcă.
- Pișcot, deschide ochii.
- De ce?
- Pentru că e ora 10 dimineța.
- Și dacă-i deschid, nu e tot ora 10?
- Dacă dormi acum, ce-ai să faci mai târziu?
- Mai târziu, când?
- Nu știu...peste câteva ore.
- Vrei să spui că dacă dorm acum, peste câteva ore n-o să-mi mai fie somn?
- Mda...
- Și de ce ar trebui să stau treaz acum și să dorm peste câteva ore? Știi că pot să le fac pe amândouă, nu? Dacă mă odihnesc un pic între.
- Tu te odihnești între somnuri?
- Dacă te culci obosit, n-ai făcut nimic, nu te refaci. Hai, pa, grrrrrr...
- Știu, dar e păcat. Uite, acum suntem în parc, admiră și tu natura.
- Eu n-o admir. Eu o folosesc.
- Nesimțitule! Să astupi aia cu pământ.
- Normal că o astup cu pământ. Data viitoare să iei și tu un săculeț de nisip, poate n-avem pământ.
- Data viitoare să te abții.
- Dacă voiam să fac din viața mea o lungă abstinență, mă însuram.
- Bună asta. Pune-o pe facebook.
- N-am facebook.
- Și cum de mai poți să trăiești, să respiri?...
- Mă enervează facebookul, nu pot să-l suport. Prea multe pisici!
- Cum așa?!...credeam că tocmai asta te atrage.
- Ești prost. Închipuie-ți un facebook făcut de pisici, care ar posta miliarde de poze cu oameni antipatici, în diverse ipostaze. Cum ți-ar place, de exemplu, să vezi poze cu Victor Ciorbea abia trezit din somn, ciufulit, buhăit și cu 7000 de like-uri și comentarii ”ce dulcel e!”, ”vaaaai ce drăguț”, inimioare, emoticoane, baloane, bășini, petarde!...Ăăă?
     N-apuc să-i răspund, că de sub bancă apare un șoricel. E slăbuț, gri deschis și cu lăbuțe roz. Adulmecă speriat și fuge rapid într-un boschet din fața noastră. Mă uit lung la Pișcot. Mă simte:
- Ce-i?
- Știi tu...
- Pe bune?! Ai din astea în sistem? Băbăiatule, suntem în secolul 21, stăm să facem ”țup” pe Marte...Avem whiskas, avem tot felul de bunătăți, ce-i cu tine, mă pui să mănânc roadkill? Da ce-i aici, Bizarre Foods?
- Da, dar tu tot pisică ești. Cum se zice, ce naște din pisică, șoareci mănâncă, nu?
- De parcă tu ai vâna ce mănânci. Sau ai mânca ce vânezi. Crud.
- Eu nu, dar sunt oameni care vânează.
- E un sport. La fel e și la pisici. Pisicile se întrec și se joacă cu tot ce mișcă. Ai văzut vreo pisică să manânce laser? Sau fascicole de lanternă?
- Sunt triburi în Africa care chiar vânează pentru hrană. Eschimoșii...
- Da, deșteptule, știu, la fel sunt și pisici sălbatice care belesc iepurași prin munți, dar hai să nu generalizăm...
- Bine că ești tu deștept! Da` atunci când ai mâncat vrabia aia cu tot cu pene, cum a fost?
- Cum să-ți explic...avem și noi cruditățile noastre. Cum ar fi la voi sushi. Sau biftec tartar. Sau prosciuto.
- Nici sushi-ul, nici biftecul și nici prosciuto nu se zbat între viață și moarte când muști din ele!
- Așa, și ? E normal să avem meniuri diferite. Mă condamni pentru că, vorba cântecului, am ucis o vrabie? Măcar noi nu fumăm, nu bem alcool, nu ne drogăm! Ia zi, care-i mai prost, mai animal și mai necivilizat?
   Mi-a zis-o. Îl mângâi pe cap, știu că-i place.
- Hai, fă nani, scuze că te-am întrerupt.
- Lasă, că mi-a sărit somnul. Și nu știu cum să-ți spun, dar mă uit la copacul ăsta din fața noastră de când am venit aici.
     Și o zbughește din brațele mele printre crengi. Câteva vrăbiuțe își iau zborul, speriate.