Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

duminică, 20 mai 2012

Fair Play original

  Cred că termenul din titlu e asociat, ironic, cel mai des cu fotbalul. Ironic, pentru că fotbalul e sportul cu cel mai puțin fair-play.Atît pe teren, dar mai ales față de cei ce încă mai cred că golăneala asta pe bani extrem de mulți mai are ceva de a face cu sportul.
  Nu despre fotbal e vorba aici.Ci despre baschet.Nu profesionist, nimic spectaculos.Baschet la nivel de juniori. Copii, care după ore, în loc să frecventeze ”școala vieții” prin cartier, sfidînd aversiunea Statului Român pentru sport și sănătate, joacă baschet în cadru organizat, iaca, un clubuleț acolo.
  Dacă le-aș pomeni de fair-play juniorilor, ar crede că e o firmă din mall sau o funcție sofisticată pentru smart-phone.

  Adiță e unul dintre cei mai buni din grupa lui fiu-meu. Totodată e și unul dintre cei mai mici ca statură și pirpirii copii din respectiva grupă. Și mai e și ochelarist. Normal, la antrenamente își scoate ochelarii. E în clasa a 3-a, trece pe-a 4-a. Are un frate mai mare care la toamnă va fi în clasa a 8-a. Și o mamă simpatică, am cunoscut-o la baschet, o ardeleancă. Și cam atît. Tatăl lor lipsește. Nu e mort, e cît se poate de viu. Tot ce am reușit să aflu e că a plecat prima oară cînd era fratele lui Adiță mic, nu știu cît de mic, a revenit o dată și a plecat din nou.
  Și a mai fost un episod, acum vreo lună parcă. Trebuia să vină la un meci de baschet al lui Adiță. Deși era un meci obișnuit, săptămînal, între copii din grupă, Adiță s-a pregătit special pentru acel meci. Nu știu dacă și-a propus să cîștige, dar cred că și-a propus să se străduiască să fie cît mai bun. Chiar și hainele și le-a pregătit cu grijă cu o seară înainte. Oare a dormit bine? Oare ce a visat? A zîmbit în somn?
  Nu știu, însă a doua zi după meci nu mai zîmbea deloc. Viața nu prea a dat dovadă de fair-play la acel meci. Am înțeles că  fratele lui i-a spus mamei că nu vrea ca tatăl lor să mai vină vreodată pe la ei. Cînd ești copil folosești des cuvinte ca ”totdeauna”, ”niciodată” etc.
  Zilele trecute eram în vestiar cu fiu-meu, antrenamentul se terminase și băieții se schimbau. Făcuseră un exercițiu pe perechi, unul era atacantul, celălalt era apărătorul. Apărătorul trebuia să oprească atacantul. Adiță făcuse pereche cu Fabian. La un moment dat, în ușa vestiarului își face apariția statura ”masivă” a lui Adiță care îl striga pe Fabian. Atît de impunător era Adiță, încît abia după cîteva minute l-a auzit Fabian și s-a desprins din mijlocul băieților să vadă ce are de spus colegul. Foarte serios, Adiță i-a întins mîna. Fabian i-a strîns mîna grăbit, atenția sa rămăsese în mare parte în mijlocul grupului de băieți. Ba chiar s-a întors spre aceștia, a făcut un pas dar brusc și-a dat seama că nu se leagă ceva. În ultima secundă l-a prins pe Adiță care pleca. L-a întrebat pentru ce i-a întins mîna. Adiță i-a răspuns ceva, n-am auzit nici eu deși eram chiar lîngă ei. Fabian l-a întrebat din nou. Cu răbdare, Adiță i-a răspuns mai pe larg și mai sonor:
- Te-am felicitat pentru că te-ai străduit să fii cît mai bun.
  Legea gravitației a fost abolită o fracțiune de secundă pentru Fabian. Apoi totul a reintrat în normal. Fabian a plecat cu tatăl său, fiu-meu cu mine...

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu