Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

miercuri, 27 noiembrie 2013

Capu` la cutie!

   În filmul SE7EN, din 1995, Brad Pitt și Morgan Freeman anchetează o serie de crime, fiecare crimă avînd la bază unul dintre cele șapte păcate capitale: lăcomia, zgârcenia, lenea, mânia, mândria, pofta și invidia. În scena finală, criminalul, interpretat impecabil de Kevin Spacey, îl provoacă pe detectivul Mills (Brad Pitt), pînă cînd acesta apasă pe trăgaci. Astfel, planul diabolic al criminalului în serie se finalizează cu succes: el, nebunul, moare de păcatul invidiei, iar detectivul e ultima victimă, a mîniei. Ceea ce era de demonstrat: nu există om fără un păcat de moarte.
  Dar cum reușește asta răutăciosul, invidiosul mic? Simplu, călcîiul lui Ahile al lui Mills ( ce mișto sună!): tînăra soție a detectivului. Îi taie capul, îl pune într-o cutie și-l face pe Morgan Freeman să deschidă cutia. Doamnelor și domnilor, scena finală, SE7EN: 


Cam ceva asemănător mi s-a întîmplat și mie, ieri. Am apăsat pe trăgaci. O dată, nehotărît. Apoi am descărcat tot încărcătorul, cu sete!
Urîtă zi! Dar utilă, oarecum. Și de neevitat.

   Am scris un text urît : http://cinicu-72.blogspot.com/2013/11/doctorita-fara-felatie-gura-sloboda-la.html
Destul de bunișor, dar urît ca o tumoare malignă, dezvoltată în 16 ani de lucru cu publicul.
 Ieri n-am mai rezistat și m-am operat, am extirpat-o pe blog. Cu o hemoragie de expresii triviale, de nestăvilit!
  Nu mă simt bine cu toate porcăriile alea pe tapetul meu, dar mă simt mai mult exorcizat decît îndemonizat.
Expresiile alea abjecte și cuvintele alea fotbalistice parcă au prins viață de la sine, nu am ce le face!
  Nu vreau ca răul să învingă, dar uneori, arbitrii trișează și atunci te trezești că răul a învins deja, ba chiar a părăsit ringul, și-a încasat banii, a ajuns acasă, a făcut un duș, a desfăcut o bere rece și acum se uită amuzat la televizor, la tine, cum te bați singur în ring. Atunci, nu mai poți respecta nici tu regulile. Și cedezi.
  Care a fost cutia mea? Și al cui cap era înăuntru? Care e păcatul meu de moarte? Sau păcatele...vorba bătrînilor, „vai, maică, pacatele mele”...și mai bea o țuică.
  Frica de moarte. Frica de viață. Ura față de moarte. Capul din The Boxul meu? O înmormîntare, tocmai venisem de la o înmormîntare, de unde aduceam în suflet lacrimile unei mame care își îngroapă copilul.
 În fața unei astfel de suferințe pînă și o rugăciune e profanatoare, d-apăi niște istericale de pseudo-Dna-Dr!
 Prea bicisnic, prea josnic, prea ca la oraș! Atunci au explodat toate din mine.
  Frustrări, insatisfacții, stress...sigur că le am pe toate. Cine nu le are? Chiar, vă rog, cine nu le are să se oprească aici, să mă șteargă de pe facebook, de pe email, din telefon și să-și vadă de manelele lui! Pentru că cine nu are îndoieli asupra propriei persoane, e un prost autentic. Iar proștii ascultă manele, asta e lemă, nici nu necesită demonstrație.
  Ce zi urîtă! Din momentul în care am postat veninul de ieri, nu m-am mai simțit bine. La un moment dat, negăsind loc de parcare în fața băncii, m-am dus cu mașina vizavi, în parcare la Golia. N-am găsit nici acolo, nici măcar s-o parchez pe o parte. Pînă să mă uit după vreun loc, sau după vreo altă mașină care să plece providențial, cedîndu-mi un locșor curat de oprit și de parcat, mă trezesc că un cetățean de pe trotuarul de vizavi, vigilent ca orice om fără treabă, intrasigent ca orice pierde-vară-toamnă-iarnă-primăvară, se ia curajos și injurios de mine că de ce am parcat acolo. Hotărît să nu mă cobor la nivelul lui, traversez cu gîndul să-l fac să realizeze că nu așa se esprimă tovarășii pă tlotuarl. Trlotlouar. Nu, troulttoar. Mă rog, pe stradă! Văzînd că vin spre el, i-a mai pierit oleacă civismul și s-a resemnat oarecum s-o ia în bască. S-a întors pe o parte, pregătit să-mi aplice tehnica ”Ya Shi Fuji!” . Chiar avea bască, de aia, cu țumburuc. L-am întrebat cum de își permite să-mi vorbească așa fără să mă cunoască. El, mai diareic, mai moale un pic, m-a întrebat ce vîrstă am. Voia s-o bage pe aia, să nu dau într-un om în vîrstă. Băi, la un moment dat nu știam ce să fac!
Să-l pocnesc, nu. Să-l scuip, nu. Să-l înjur, m-aș fi coborît la nivelul lui. Ce naiba să fac, să-l pup?!
  M-am învîrtit oleacă în jurul lui, înfoiat ca un cocoș mexican de lupte ilegale, pînă am plecat. Asta e, n-ai ce face. Fă-i plîngere pentru bunele moravuri și demonstrează că te-a înjurat. Fă reconstituirea cu un polițist. Nu vei rezolva nimic, dar vei avea șansa să înjuri după pofta inimii, dar legal, un caschetar. Chiar, merită o Camera Ascunsă chestia asta!
   Mîine e o nouă zi. Să învingă binele!
Cu toate că răul ăsta e ca un drog. Prima dată ți-e rău, dar apoi mai vrei. Ptiu, drace! Doar n-o să ajung ca știrile de la ora 5! Sau ca Edward Norton în Fight Club, tot cu Brad Pitt, alt film maxim!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu