Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

luni, 25 noiembrie 2013

Diminețile de vară

    E noiembrie tîrziu, e o dimineață rea, ploioasă și rece, inumană ca o manageriță corporatistă. Bașca, mai e și luni ! Săptămîna de lucru, acest monstru zămislit în cine știe ce abisuri infernale, își deschide gura imensă, trăgîndu-ne în pîntecele ei, în care va trebui să supraviețuim pînă vineri, cînd ne eliberează. După ce ne-a mai digerat un pic, prin părțile esențiale. Vreau să îmi închipui că eliberarea se produce prin gaura aia de pe spate, stilul balenă, nu prin alt orificiu! În concluzie, e un moment bun să vorbim despre diminețile de vară și despre vacanțe.
   Îmi place să mă trezesc devreme. Să confisc zilei 2-3 ore de liniște, ore ale dimineții, doar pentru mine. În general cam asta e tot ce ne rămîne din 24 de ore. Cam atît trăim cît-de-cît.
   Dar diminețile de vară au în plus aerul și încă ceva. E atîta viață, energie, prospețime, în atmosfera unei dimineți de vară! Se simte verdele, se simte albastrul, galbenul...pînă și apusul acelei zile îl poți simți într-o dimineață de vară, atît e de limpede! Magia durează pînă la răsăritul soarelui, cît încă decorul e ireal în lumina lunii. Includem aici, ca bonus, clipele incendierii cerului și norilor. Dacă aș putea sublima o dimineață de vară, transformînd-o într-o licoare cu parfum de tei, liliac și salcîm, cu fum de frunze arse, cu gust de cireșe și căpșuni, caldă ca o ploaie de vară și de culoarea mării, aș avea elixirul tinereții veșnice. Pentru că în diminețile de vară, ochii și sufletul îmi sunt de copil, orice vîrstă aș avea.  Poate e și un reflex Pavlovian pe aici, asocierea cu vacanțele de vară.
   Apropo de vacanțe de vară, îmi aduc aminte ce mult însemna pentru mine vacanța la mare. Marea, litoralul. Părinții m-au dus la mare de pe la doi ani. În fiecare an. Nu îmi mai amintesc, poate să fi sărit un an sau doi. Ăla era miezul vacanței, centrul existenței! Nu existau întrebări, îndoieli, totul era cît se poate de clar: asta e Fericirea. Punct. Treptat, a ajuns să-mi placă, nu doar destinația, ci pur și simplu să călătoresc, cu toate pregătirile și așteptările premergătoare. Într-o vară ne-au anunțat că vom merge la munte, la Bușteni, cred. Eram prin clasa a 6-a, soră-mea printr-a 2-a. Cu aproximație de un an. Timp de două săptămîni, înainte de plecare, ne trezeam devreme, scoteam fotoliile pe balcon, unde improvizam un pat, ne băgam sub pătură înghesuiți unul în altul- erau reci acele dimineți de vară, cred că din cauza comunismului sau a lipsei încălzirii globale, nu mi-e clar - și scrutam depărtările. În aerul ăla curat, albastru și limpede, al dimineților de vară, ne încordam foarte tare imaginația, pardon, privirea, și vedeam munții ! Ba chiar și zăpada de pe creste, uneori. Bine că nu vedeam și capre negre, că ar fi fost grav cazul. Dar asta e o altă poveste.
   Într-o astfel de dimineață de vară am pornit în vacanță spre Sfîntul Gheorghe, Delta Dunării. Butucul mașinii proaspăt reparat, funcționa ireproșabil. Poate mai bine că s-a stricat înainte de plecare. Ce ne făceam dacă rămîneam printr-un cîmp pe undeva, prin Dobrogea?
  Traseul: Iași-Vaslui-Bîrlad-Cuca-Galați, trecem cu bacul-Tulcea, vapor-Sf.Gheorghe, o bere rece. Sincer să fiu, nici pe vapor n-am băut apă, că nu-s melc codobelc să mă duc la Dunăre să beau apă tulbure! Nu.
  Lipovenii au alt cîntecel în Deltă, ceva de genul: și te du la Dunăre, și bea pînă vezi tulbure! Harașo!

VERY LOW COST


Fiecare să-și spele avionul în care a zburat, că nu-s pilotu vostru automat!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu