Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

vineri, 2 mai 2014

După 15 ani


   1 Mai 1999 a picat într-o sîmbătă. Oarecum nasol pentru iubitorii de zile libere. Cînd se mai întîmplă asta, ar trebui ca Guvernul să declare ziua de sîmbătă zi de luni și viceversa. Astfel, automat, ziua de marți ar deveni duminică, iar cetățeanul micofil (halitor de mici) ar beneficia de 4 zile libere, consacrînd 1 Mai drept ceea ce ar trebui să fie mereu, și anume, o ”minivacanță”. Trăiască.
  Fiind sîmbătă, unu maiul din 99 urma firesc după cheful de vineri. În perioada nouăzecistă vinerea era bairam. Ca să fiu chronicle-correct, de vineri ÎNCEPEA bairamul. Nu știu, dar mă gîndesc că ar fi bine ca, noi, cei care am practicat acea perioadă, să ne mai verificăm din cînd în cînd religia, că nu se știe.
 Fiind după bairam, eu aveam cîteva șuvițe de păr roz, normal. La propriu. După cum se poate observa, purtam bocanci, deși afară erau vreo 25 de grade. Asta din două-trei motive:
 - în camera de cămin a viitoarei mele soții - de acolo veneam - nu se găseau prea multe sortimente de încălțăminte bărbătească, altfel...;
- primăvara venise pe neașteptate, cînd începusem eu s-o curtez pe doamna, era încă iarnă afară;
- sigur eram după un chef de vineri, dar nu sunt sigur că era vorba despre vinerea de 30 aprilie 1999.
  Am trecut pe la Hala Centrală, am băut un iaurt. Ne-am cumpărat ”Cațavencu” și încă o revistă, nu mai țin minte care.Telectuali, cum s-ar zice. Destinația de sărbătoare a fost terasa Vînătorul din Copou. Acolo, masă mare, mulți prieteni. Nu știu ce ne-a venit așa, deodată, nici nu scăzuse spuma în primul rînd de halbe, că ne-am repezit pe Copou la vale, pînă în Piața Unirii, unde ochisem un fotograf. Am comis ”la minut” poza din imaginea de mai sus, evident cea din stînga. Ne-am întors la terasă cît ai spune ”Asta-i viață, ăsta-i trai, să trăiască 1 Mai?”.
O dragă prietenă ne-a povestit ulterior, că ne-a văzut din tramvai alergînd pe bulevard în sensul invers de mers al tramvaiului. În contextul în care noi o invitasem la terasa cu pricina. Fata s-a simțit un pic ciudat văzîndu-și ”gazdele” fugind de acasă în timp ce ea se îndrepta spre întîlnirea stabilită. Atîta lucru nu a împiedicat-o, totuși, să meargă mai departe, după cum stabilisem. Asta era prietenie pe atunci!
  Dragii noștri convivi ne-au onorat cu cîte un autograf pe verso-ul pozei și asta a fost. Am băut o bere, am mîncat un mic, am ascultat o muzichie și au trecut 15 ani.
  Ce s-a mai întîmplat în acești 15 ani? Tot 1 mai. Dar, ca să folosesc și eu gluma aia răsuflată: Unu mai frumos. Unu mai deștept. Unu mai ceva. Unu care completează și colorează poza noastră veche în felul următor:

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu