Serios!

Voi, cei care intraţi aici, aflaţi că toate postările de pe acest blog,fără excepţie, sunt pamflete,pure ficţiuni,produsul imaginaţiei autorului,sau interpretări parodice ale realităţii în viziunea strict personală a acestuia.

luni, 1 decembrie 2014

I love you, Romania! Hello, Budapest!

Ce e România?
”Țara mea de glorii, țara mea de dor?” Pentru nea Mișu așa o fi.
 Ca idee personală, România e fix ceea ce vrem noi să fie. E ceea ce facem noi, clipă de clipă. Dacă ne concentrăm doar pe ceea ce e rău, doar pe politică și politicieni, pe pseudo-jurnaliști, pe corupți, pe maneliști și interlopi, asta e România. Pierdem clipe frumoase în favoarea celor otrăvite.
 Aduceți-vă aminte că ați trăit și altfel,cînd momentele faine contau mai mult decît cele așa-zis ”românești de rele”. România poate fi și atunci cînd stai cu părinții la masă și tata scoate un pahar de vin, cînd te întîlnești cu prietenii, cînd îți cumperi un Xbox, cînd primești likeuri pe facebook de la cine nu te aștepți, cînd mergi în străinătate în concediu (da, asta e  tot România, pleci doar ca să te întorci, iar poveștile din călătorie nu le spui celor de acasă?...) și așa mai departe.
   Nu am cerut să mă nasc în România. Nu am absolut nici un merit/nici o vină să fiu român. Dar, asta e! Și dacă tot s-a întîmplat această fatalitate, tot ce-mi rămâne de făcut e să scot ce e mai bun din această realitate. În țară străină ești străin toată viața, oricît de bun ai fi. Haideți, nu săriți acum cu alde Iohannis sau Arafat pe mine, ce vreți, sunt și excepții, am întîlnit și străini fericiți. Că doar n-om ajunge cu toții președinți sau miniștrii în țările în care, să zicem, vom emigra, da?...
  La urma urmei, nu cred că vreunul dintre cei care înjură România și pe români cît e ziua de lungă, nu se enervează atunci cînd, solistul vreunei trupe străine sosite la București, răcnește în deschiderea concertului ”Helău, Budapest!”.
 Am trăit multe clipe foarte faine în țara asta, recunosc. Și încă mi se mai întîmplă. Pe acestea am să mă străduiesc să mă concentrez mai mult de azi înainte. Și am să încep cu un moment făinuț de drăguț, de la mare, de anul trecut, în articolul următor, intitulat, extrem de inspirat sau nu, ”Parfum de Anonimul”.
  Hai, România!

Niciun comentariu :

Trimiteți un comentariu