COȘMAR!!!

  M-am trezit dintr-un coșmar!!!...
A început ca un vis frumos. Se făcea că era o zi plăcută, nici prea rece, nici prea cald, nici prea soare, nici prea umbră. Numai bine. Aer curat, liniște...da, liniște! Multdorita liniște. 
  Ies din capsula criogenică, ud din cap pînă-n picioare, ca un nou născut. După scurgerea lichidului de criogenare în canalul special amenajat (somnul criogenic are loc într-un lichid special, asemănător celui amiotic, din uterul matern) mă întind puțin, ba chiar execut cîteva exerciții de înviorare. După 200 de ani de somn, nu te trezești în cea mai bună formă. Arunc o privire în jurul meu: Terra nu se schimbase foarte mult. Iarba era tot verde, cerul tot albastru, apa tot udă. În zare străluceau, asemenea unui lanț muntos, niște construcții, probabil niște mall-uri gigant, în care găseai absolut orice,inclusiv cîteva orașe.
  Noi, am ales ca locație pentru criogenare, un platou pe culmea unui deal, din rațiuni de securitate, ferit de indundații, cutremure, grătare de week-end și alte cataclisme. Făceam parte dintr-un grup foarte restrîns de oameni care au făcut sacrificii enorme pentru a fi criogenați timp de 200 de ani. Ne vîndusem tot ce se putea vinde, casă, mașină, un plămîn, un rinichi, tricoul cu Iron Maiden, tot! ...cu un singur scop: să trăim într-o lume în care să nu se mai difuzeze la radio melodia cu buletinul! Aia a lui Smiley: Pierdut buletin/Nu maiștiu de unde vin/Nu mai știu cine sunt/Sau de cînd sunt pe Pămînt...O lume pierdutbuletin-free, în care să nu mai auzim nici o notă din această compoziție, să-i zicem, muzicală.
  Au început să se trezească și co-antibuletinarii mei. Ca și mine, așteptau scurgerea lichidului criogenic, își verificau semnele vitale afișate de capsula criogenică, se întindeau puțin, după care, brusc, le săreau ochii din cap și fugeau cu viteză maximă după capsulă, la pipi. Nici nu vă dați seama cum te taie, după 200 de ani de somn!
  Semnele vitale arătau bine la toată lumea, exceptînd doi indivizi, la care toți parametri arătau că sunt morți. Ce-i drept, cam așa arătau și ei. Puteam intui și motivele: prima, o pițipoancă de bani gata, a insistat să fie criogenată cu tot cu haina de nu-ș ce blană, f.f.scumpă. Se pare că înghețul nu funcționează foarte bine cînd ai ditamai mortăciunea blănoasă pe tine. În plus, proasta satului și-a programat capsula criogenică să se deschidă la fiecare sfert de oră, ca să-și posteze selfie-ul obligatoriu, fată! Practic, a murit de selfită acută. N-a prea regretat-o nimeni, la cît era de proastă, toată lumea o suspecta că ar fi fost fan Smiley, sub acoperire, infiltrat printre noi, ca să ne dezbine și să ne elimine.  
  Al doilea mort era un cetățean din Vaslui, care a înlocuit lichidul din capsula criogenică cu spirt medicinal Mona. Pe care l-a băut prin somn. Deși a programat capsula pentru 200 de ani, aparatele de bord indicau că el a rămas fără lichid, adică fără 800 de litri de spirt în două luni! Măcar a murit fericit. Se zice că, în Vaslui, coma alcoolică e asimilată cauzelor naturale, cum s-ar zice a murit de moarte bună. În fine, atunci cînd am semnat contractul de criogenare, ne-am asumat și riscul de deces. Asta e, nu scapi de un hit, așa, ușor. 
 Depășim momentul trezirii și începem să socializăm. Ce-i drept, niciunul dintre noi nu făcuse mare lucru în ultimul timp, dar vorbeam vrute și nevrute, doar-doar om mai amîna puțin momentul. Momentul în care vom da drumul la radio, să vedem dacă am învins sau nu. Savanții au calculat că după 200 de ani vor fi 92% șanse să nu mai existe cîntecelul ăsta. Pentru 100% ar fi trebuit să stăm criogenați vreo 400 de ani, dar scădeau șansele noastre de supraviețuire pe undeva, la 10%. Unii ar fi vrut și așa, numai să fie siguri că nu vor mai auzi niciodată refrenul lui Hlizitul, cum îl numea pe Smiley, ex-vasluianul din echipa noastră.
  Dar Momentul nu te iartă. Te pîndește, se furișează și te atacă. Un radio cu declanșare automată a început să zbiere deasupra noastră. A fost plantat acolo de către psihologii care ne-au antrenat pentru acest salt în timp și care au prevăzut lașitatea noastră. În fine, cu emoție, cu teamă, stăm și ascultăm. O zi întreagă. Dacă într-o zi întreagă, nu auzim ceea ce ne îngrozea, ar fi însemnat că am învins. Am stat și am ascultat o zi. Și încă jumate. Nimic. Două zile! Nimic!!! După trei zile, rupți de foame, desculți, plîngeam de bucurie unii în brațele altora, ca niște supraviețuitori ai unui lagăr de exterminare, miraculos salvați. Bucuria și miracolul ne-au fost înzecite și de faptul că, la un moment dat, vasluianul s-a trezit! El a fost doar mort de beat, nu de altceva. Dar bucuria ne-a fost curmată brusc. Abia trezit, cetățeanul spirtos ne face semn să tăcem, să facem liniște.I-am urmat sfatul. Apoi ne face semn să-i dăm de băut. Nu i-am dat. Și am auzit niște zgomote ciudate venind din poșeta pițipoancei moarte. M-am dus la capsula ei și cu măna tremurîndă, am scos din poșeta Luis Vuitton al 18-lea, un telefon Samsung Metagalaxy S180. Ea, dacă se trezea la sfert de oră, avea ultimele noutăți. Iar pe telefon, un mesaj pentru Grupul AntiHlizitul. Ăștia eram noi.Le arăt și celorlalți. Toată lumea e de acord să dăm play la mesaj. Apare Smiley. Deci pițipoanca era, totuși, fan sub acoperire! Zice Hlizitul: ”Îmi cer scuze dacă v-am stresat cu melodia mea pierdutbuletin. 200 de ani e un timp lung și se pot întîmpla multe. Știți, eu, între timp, mi-am găsit buletinul. Așa că, am scos un nou hit...” N-am mai auzit restul mesajului, deoarece radioul de deasupra noastră, a început să cînte: 
Găsit buletin/Acum știu de unde vin/Și mai știu și cine sunt/Și de cînd sunt pe Pămînt...

  M-am trezit îngrozit! După ce mi-am dat seama că a fost doar un vis, m-am dus în bucătărie să beau o gură de apă, să-mi revin. Am deschis geamul. Era o zi plăcută, nici prea rece, nici prea cald, nici prea soare, nici prea umbră. Numai bine. Aer curat, liniște...da, liniște! Multdorita liniște...

S-a descoperit un Om la Iași!

   Cu mare bucurie, am aflat, ieri, că există și la Iași un Om, specie extrem de rară. Ca să vă faceți o idee despre cît de rară este această specie, vă pot spune că încă nu s-a putut stabili cu certitudine dacă Omul e pe cale de dispariție sau pe cale de apariție !
  Sunt teorii care susțin că Omul se trage din omul obișnuit, Homo Canapellus (omul de canapea), numit și Homo Teletîmpitus (omul-telespectator). Alți specialiști contrazic această teorie, argumentînd cu faptul că omul-de canapea (sau Homo Grătarus, pe timp cald), este de fapt o involuție a maimuței, un pas înpoi. Știa Darwin ceva, dar a pus planșa invers. Prin urmare, nu are cum să apară o specie superioară alteia, dintr-o specie inferioară. Ar însemna să sară o treaptă-două pe scara evoluției. Există și a treia categorie de teoreticieni, care sunt de acord cu ambele teorii. Da, se poate sări peste cîteva etape ale evoluției, pentru a ajunge pe poziția dorită, în lanțul trofic. Nu e ok, dar se poate. Așa a apărut PSD-ul, de pildă. O revoluție confiscată, un plagiat ici, un doctorat colo, hopa ditamai balaurul cu jdemii de capete! Dar parcă numai PSD-ul...
  Indiferent de ce ne spun savanții, Omul există printre oameni și acest lucru nu poate decît să ne bucure și să ne dea o nemeritată speranță. Iar faptul că în urbea mea natală trăiește cel puțin un specimen, nu poate decît să-mi facă zilele un pic mai bune.
  Omul a fost descoperit ieri, de către un amic, bineînțeles, din întîmplare: prietena acestuia și-a scăpat portofelul lîngă mașină în timp ce cobora. A doua zi, amicul meu a găsit în parbriz un nr. de telefon. Același nr. de telefon era proptit și în ștergătoarele mașinii parcate lîngă a lui, portofelul fiind căzut între cele două auto. A sunat, s-a întîlnit cu Omul, un tip la vreo 30 de ani, acesta i-a dat portofelul intact, cu acte, cu bani. Subliniez, cu bani. Nu vreau să spun cîți, dar vă garantez că erau suficient de mulți chiar și pentru cineva cu venituri mărișoare. În plus, amicul meu a insistat să-i acorde Omului o recompensă pentru gestul său, dar acesta nu a acceptat. Om pînă la capăt! Chinuit de recunoștință, amicul meu l-a bătut și l-a torturat (la cap, psihic) pînă cînd Omul n-a mai avut ce face și a acceptat să fie răsplătit. Mai mult așa, ca să fie prietenul meu cu conștiința împăcată.
  Oamenii există. Sunt printre noi. N-aveți cum să-i recunoașteți, nu poartă bărbi, sutane și cruci de aur masiv la gît, nu poartă costume de zeci de mii de euro și nu vă cerșesc voturile, n-au silicoane și operații inestetice, nu cîntă manele și nici nu apar la televizor.
  Pe un Om îl recunoști doar după fapte.

Pelerinaj la Sfînta Stripteuză

    Povestea ce urmează să v-o împărtășesc, e unică în felul ei, dar nu și irepetabilă. M-a impactat săptămîna trecută, dar parcă se așează mai bine în pagină, acum, de 9 martie, cînd, bărbații iubitori, bombonitori și floritori de pe 8 martie, se transformă azi, de 40 de ori, ca-n povești. Mai exact, ca-n ”Povestea Porcului”, na, că mă pomenește Ion Creangă!

   Da` uite că-l pomenesc și eu pe dumnealui: halal urmași ai lăsat bre, nea Ioane, la Broșteni! Ai fost matale popă de poveste, dar dacă ai ști ce se povestește astăzi, despre anumite fețe bisericești de prin umbra bisericuței tale de lemn, ai sări o țîră gardul Edenului și i-ai fugări cu pușca aia, de speriai ciorile la Golia. Sau poate nu. Poate te-ai prinde tovarăș cu prezentul și-ai povesti mai bine decît mine istorii ca asta de față. Parcă și citesc: ”Nu știu alții cum sunt, dar eu, cînd ma gîndesc la Broșteni, la Bistrița cea frumos curgătoare, la malul ei cu barul de striptease, unde lega patronul o țavă cromată de care atîrna două mîțe de crăpau pochii jucîndu-se cu ele...”. Apropo, la Broșteni sunt vreo trei popi.

  Cred că așezările rurale ar trebui clasificate în funcție de numărul de popi, așa cum hotelurile sunt clasificate după numărul de stele, iar pensiunile - în funcție de numărul de margarete. Să vezi ce s-or mai duce snobii în concedii de lux, numai în comune de 5 popi, iar ăia proști de tot, în unicul sat de șapte popi, Dubaievița.
 Numărul de popi indică cel mai bine gradul de dezvoltare al unei localități din mediul rural. Într-o comună săracă nu veți găsi mai mult de un popă. De cele mai multe ori, alcoolic. Enoriașii n-or fi avînd ei bani, dar băutură, la țară, se găsește oriunde și oricînd.
  La Broșteni sunt trei popi. Binișor...ba, eu zic că e chiar bine. Trei popi, înseamnă că roata celor trei N (Nuntă-Naștere-Năsălie) se învîrte unsă! Au de făcut bani, pardon, au de muncă, pochii, la Broșteni.
  Acum zic unii, eu nu știu ce să cred, dar zic unii, cum că popa cel mai tînăr dintre cei trei, luptă uneori și pe teren cu forțele răului, că înfruntă păcatul la el acasă,mai exact la un bar din comună, unde, întîmplarea, face să se exprime prin dans sexotic contemporan, o artistă al cărei nume ne scapă. Localnicii  se referă la dînsa cu expresia ”una de-a lui Zorică”, adică o țigăncușă de prin partea locului.
  Pînă aici, nimic neobișnuit pentru un popă de prin părțile lui Ion Creangă. Parcă, ce, maestrul n-a vîndut tutun? Iaca, în zilele noastre caprele nu mai pasc iarbă amară, ci dau din țîțe la bară, nu mai au rîie pe piele, ci parfumuri de Chanelle. Ce-i frumos și lui D-zeu îi place, nu așa se zice? Da, dar a mai apărut o zicală, care zice să te ferească D-zeu să nu plătești ce ți-a plăcut!...Ș-apoi, ce striptis e ăla dacă nu bagi oleacă mîna în cele două minuscule obiecte vestimentare ale artistei, ca să-i lași niște bănuți? Intră în ritualul locului, e una din regulile de bază ale jocului. Așa că, uneori, seara,  popa al nostru, milostiv cu cei dezbrăcați, degrabă ajutător celor talentați, iubitor al aproapelui (îi place cînd țiganca dansează aproape de barba lui), scoate din cutia milei și îndeasă în chiloții țigăncii, că dar din altar se face rai.
   Numai că, într-o seară, scotocindu-se el prin buzunări după parale, fiind și oleacă aghezmuit bine di tăt, în loc să-i tivească sutienul și chiloții fetei cu lei și euroi, ce să vezi? Că intenționat n-a făcut, asta-i sigur: a umplut-o pe aia de pomelnice! Pomelnicele de la biserică. Le avea la el și i le-a pus Zoricii la slip. Care-i problema?...Probabil, omul a uitat că mai avea prin budigăi și prin cele cotloane ale straielor și altceva decît bani.
  Dar vă dați seama ce a fost la gura țigăncii, cînd s-a dus să-și numere profitul și s-a trezit că avea părțile intime pline de morții mamii lor de enoriași? Uite așa s-a trezit aia a lui Zorică, mai plină de pomelnice decît Sf. Parascheva la sfîrșitul acelei zile. Da` stați oleacă, să nu ne pripim. Dacă ajunge și asta sfîntă, ca Maria Magdalena? La cît a miruit-o și a împărtășit-o părintele, la cîte mătănii bate ea seară de seară (unele dificile tare, de alea, cu capu-n jos, cu șpagat în aer), la cît a pupat poala popii, nu se știe. Pelerini de ăia, în genunchi, să știți că se perindă și pe la ea. Mai ales în zilele de salariu și de alocație. Să-și frece un pic basca de minunile ei.
   Săraca. Ar mai lipsi ca, într-o seară, șeful de post să-i deie bacșiș procese verbale și amenzi! Cred că fata ar lua-o razna cu totul,ar fugi în pădure, i-ar mai rămîne doar amprenta dentară pe bară.
  Totuși, plata neconvențională nu e o idee rea. Mă gîndesc că, oricum mă duc de Paște la Broșteni și mai am cîteva bonuri de masă. Ar trebui să le accepte, pentru că am să i le dau exact atunci cînd dansează pe masă.
Dacă nu, fiind de Paște, poate o scoate patronul, ca pe Sfîntă, vreo trei zile, în curtea crîșmei, ca s-o atingă toți păcătoșii și să-i pună pe piept (sau în alte părți) fiecare ce are prin casă: factura de la Digi, citație de la executor, somație de la întreținere...oare bilete de autobuz compostate primește?
   Pomelnice în chiloți la curve...Doamne, uite unde-au ajuns ascunse căile Tale!

Star Wars fericit!

   În România, e, din nou, mare sărbătoare de import: azi e S.F. zi de Star Wars. Unde mai pui că-i și vineri.

  Pe tot cuprinsul patriei, azi, 18 decembrie 2015, are loc premiera celui de-al 7-lea film al seriei, intitulat ”The Force Awakens”, în traducere liberă, ”Trezirea cu forța„.
  De parcă n-am face asta în fiecare zi. Ca să mergem la serviciu, la școală etc. Din rebelii de acum 26 de ani, am ajuns re-beliții de azi. Ne-au furat toți Vînătorii de șpagompense și ne-au vîndut, ca-n film, tuturor imperiilor galactice și intergalactice. Pe de Jabba.
  Tot ca în film, în universul nostru românesc, există și forțe ostile acestei premiere. Într-o galaxie foarte, foarte, îndepărtată, acest film a fost strict interzis. Da, ați ghicit, în județul Vaslui. Nu pentru c-ar avea ei ceva cu franciza Star Wars, nu. Îi deranjează, însă, titlul acestui episod nou, în județul Vaslui fiind strict interzisă trezirea de orice fel, sub orice formă.
Așadar, azi e mare sărbătoare, marcată în calendarul Science Fiction cu laser roșu, iar aseară a fost, așa cum îi șade bine oricărei sărbători, Ajunul de Star Wars. La copii cuminți a venit Moș Obi-Wan. La copii obraznici a venit Moș Vader. Casele s-au umplut de aroma soldățeilor imperiali, tăvăliți prin miere și nucă, proaspăt scoși din cuptor.
  Roboții de bucătărie au fost costumați în C-3PO, iar mașinile de spălat în R2-D2. Acestora din urmă li s-a atașat și un gadget, foarte popular zilele astea, o minicameră video cu proiector, care te înregistrează cînd introduci rufele în mașină și redă această înregistrare -dacă stingi lumina se vede mai bine- ca hologramă 3D, exact ca în film. Foarte distractive, foarte utile. Așa a aflat o doamnă unde i-a dispărut cățelul, după ce soțul ei, a sărbătorit cam mult și ce s-a gîndit el, ca să-l ierte soția, să-i facă o surpriză, să spele rufe. Culmea ironiei e, că, pe cățel îl chema Ruffi. Cînd s-o trezi...forța fie cu el!
  Că tot veni vorba de beutură, frigiderele s-au umplut și ele, de navete spațiale de bere, ”Șoimul Mileniului” sau de vinuri alese, precum ”Forța Ursului”, ”Vaderească Neagră” sau ”Leiască de Cotnari”. Pentru poftă de mîncare superluminică, cel mai bun combustibil e un ciocănel de ”Lacrima lui Obi-Wan”, ”Ochii lui Luke”, sau celebra vodcă ”Snowmobilutza”.
 Deliciul copiilor l-au făcut bomboanele de tip Han Solo tras în ciocolată. Pe scările blocurilor, prin tindele caselor, au răsunat colinde tradiționale de StarWars: ”Trei Jedi se întîlniră”, ”Steaua Morții sus răsare”, ”Deschide ușa, Anakine, că venii și io la tine”.  Flăcăii mai vrednici au pocnit din lasere, iar cei nevrednici i-au pocnit pe ăia vrednici și le-au luat banii. Colindătorii au fost întîmpinați cu colaci împletiți, numiți ”Cozile Leiei” și sare Yodată.
  La stînele unde ciobanii urmăresc filme și seriale pe tabletă, există obiceiul ca, în seara Ajunului de Star Wars, să-și vopsească bîtele în albastru, simbolizînd forța binelui. A doua zi, dimineața, și le revopsesc în roșu, simbolizînd forța răului, adică a mahmurelii. Totuși, sărbătoarea de anul acesta e un pic cam tristă, negri de supărare-s ciobenii, că nu au voie cu mai mult de trei chewbacca la stînă, să le păzească clonele.
  La fete e alt obicei: cum, zilele astea, prin gospodării, se asomează porcul,se taie o copită de la un picior din față al porcului (porcul trebuie botezat în prealabil Luc, sau Scaivalcher, ori simplu, Jedică) și se pune sub pernă. Copita de porc tăiată simbolizează mîna lui Luke Skywalker, retezată de Darth Vader înainte de a-i spune că e, literalmente, motherf...,adică taică-su. Se zice că astfel, în noaptea de Star Wars, Forța va arăta fetelor nemăritate, chipul ursitului. Acestea, avînd gura mare, se vor lăuda, iar ursiții vor ști astfel de cine să se ferească și în anul care vine, evitînd nenorocirea căsătoriei, adică a conviețuirii cu forța.
  Așa-i Star Warsu pe la noi, românii, un popor SF, cu o țară SF, cu un președinte viu ca un robot, un fost prim ministru acuzat de clonat, și un imn demn de saga lui Gică Lucas: ”Awakening, române!”.
  Nu-mi mai rămîne decît să-mi plec laseru în fața domniilor voastre și să vă urez un cald și sincer
 ”Io nu-s tatc-tu, uăi!”.
  Aveți grijă cum petreceți, nu consumați în Forță, ca să nu vă strîngă casca a doua zi.

Îți vine să crezi că are 97 de ani? Secretul ei.

  Frumoasă țară avem!
Să-i urăm ”La mulți ani!” și să recunoaștem că nu-și arată deloc vîrsta. La cei 97 de ani ai săi, arată cu cel puțin 50-60 de ani mai tînără. Crapă Europa de invidie!
  Secretul ei? două regimuri: unul comunist, altul consumeristo-capitalist,  o replică la regimul Dukan, adică regimul Brucan.
  Datorită acestor două regimuri ținute cu strictețe, timpul a trecut peste ea, fără să lase aproape nici o urmă de dezvoltare, pardon de îmbătrînire. Și totul perfect natural, cu excepția a cîtorva intervenții chirurgicale, de corectare a teritoriului, dar nu în sensul măririi, așa cum au procedat țările din Lumea Bună, ci de micșorare, precum Simona Halep, cea mai importantă operație fiind extirparea Basarabiei. C-așa-i în tenis.
  A urmat o pubertate comunistă care a cam chinuit-o cu o erupție de coșuri industriale, șantiere, blocuri. Ba chiar a suferit și cîteva operații necesare vîrstei (cum ar fi la oameni cea de apendicită sau de amigdale), care i-au lăsat cicatrici, dintre care cele mai vizibile sunt Transfăgărășanul și Transalpina. Dar toate astea au trecut cu vîrsta. Au trecut în conturile și în buzunarele unor demagogi, vreau să zic dermatologi, care,timp de 25 de ani i-au tot curățat tenul, pînă cînd s-au trezit și ei curățați de o anumită doamnă. Stimată DNA, săru*mîna.
  Iat-o așadar, pe Românica noastră, astăzi,de ziua ei, acoperindu-și goliciunea, profilul cum s-ar spune, doar cu un tricolor transparent, că așa e în facebook. Vorba Voltajului, ca la 20 de ani: fără școli, fără spitale, fără infrastructură și fără bani. Jefuită de golani. Cu chipul neted, deloc brăzdat de autostrăzi. Epilată de păduri cu ceara mamii lor de austrieci și de maghiari. Tenul perfect curat, fără coșurile fabricilor de altădată, fără șantiere, fără exploatări miniere, nimic. Doar agricultura i-a mai crescut un pic, se observă niște spice blonde de grîu. Sau or fi tot extensii de import?
   Frumoasă țară avem! Să-i facem o urare parafrazînd un mare Mircea, zis și Vintilă:

Dragă România, îți spun printre șoapte,
Un sincer ”la mulți ani”, c-ai împlinit 97!
Dar, mai ales, vreau să-ți dau de știre
Că tot ce-aveai mai bun, e doar o amintire...

Niște corupți analfabeți, dar și cu facultate
Ți-au lăsat doar blugii ăștia tăiați și rupți la spate
Și poate, doar ne pare nouă,
Dar, parcă ești mai blondă și mai tristă... 
Decît erai-nainte
De-acel decembrie 89...