Nu întrebați.Răspundem noi din cînd în cînd.

Singurătate absolută, ce m-aș face fără tine? Cum m-aș descurca fără zîmbetul tău sculptat în ochii uitați, de un albastru ultramarin. Culoarea acestei dimineți. Culoare protectoare, culoare împotriva spaimelor matinale născute din păcate de moarte. Spaimele matinale se nasc din violul zilei asupra nopții și cresc pînă ajung temniceri care îmi interzic să mă plimb liber prin viață. Printr-o viață care să nu fie o închisoare în care deținuții sunt totodată și torționari și călăi și bocitoare la înmormîntările celor pe care-i ucid.
   Ce m-aș face fără sinceritatea ta nesfîrșită, la orizontul căreia apune speranța? Întrebări retorice, bineînțeles.
  Singurătate absolută, fără tine aș fi cu adevărat singur! Căci nu știu singurătate mai dăunătoare, mai plictisitoare și mai deprimantă decît cea petrecută în compania proștilor și a vanitoșilor.