Floricele pe câmpii, nu călcați pe ruși, copii!

     Cel mai frumos anotimp e primăvara. Adie un vânticel plăcut, totul miroase a proaspăt. Îmi place să privesc cerul, norii, întoarcerea păsărilor călătoare, brăzdând cerul, dezosate și fără piele, în congelatoarele NATO, de pe transportoarele C-130 Hercules. Mă uit cum ies ghioceii din pământ, și-i salut voios: - Привет ! Totul e verde-crud. Pe alocuri, mai la nord, verdele dispare. Rămâne doar crudul.

    În fiecare an, când se apropie luna martie, mă simt obligat să fiu creativ și să plămădesc niște mărțișoare. Pentru uz personal, să fie clar! Mărțișoare de alea, de casă, sănătoase, naturale, nu de alea de supermarket, cu chimicale. Că nu mai găsești să cumperi de la țărani, i-au falimentat chinezii. Totul se cumpără de la chinezi. Coșarul are fața lui Jackie Chan, gărgărițele și buburuzele sunt toate pe TikTok, iar ghiocelul e interpretat de Bruce Lee, în kimono alb. Înainte vreme, se spunea că până în 9 martie trebuie să-ți alegi baba, ca să știi cum îți va merge tot anul. Acum, mai nou, trebuie să-ți alegi ceva de pe Ali Baba, ca să știi ce aștepți tot anul.

      Chiar și așa, îmi place că păstrăm tradițiile. Cred că pornirea asta, de a-mi face propriile mărțișoare, la venirea primăverii, e moștenită genetic, pe linie paternă. La fel, când vine toamna, tatăl meu simte pornirea de a-și face propriul vin. Diferența e, că, el chiar face. Omul gospodar își face toamna vin și primăvara, 40 de pahare. Fiul omului gospodar, le bea. De fapt, își ajută tatăl, pentru că nu-i ușor să sărbătorești 40 de sfinți într-o singură zi! Practic, e o obligație, nu o invitație, nici o infiltrație. Și după cum era de așteptat, atunci când ceva ce ar fi trebuit să fie o activitate plăcută, recreativă, cu multe și nebănuite satisfacții, se transformă în obligație, ghiciți ce se întâmplă. Sau, mai exact, ce nu se întâmplă. La făcutul mărțișoarelor mă refer, desigur. Nu se mai fac.

     Păcat. Uneori am idei drăguțe. Anul trecut, de exemplu, mă chitisem să modelez din pastă polimerică (un fel de luto-plastilină), o gamă de coviduți simpatici, corciți cu mărțișoarele clasice, consacrate: trifoiul cu patru foi, coșarul, bufnița, ghiocelul, de astea. Să îmbin noul cu vechiul, cum ar veni. Am cumpărat câteva chestii absolut necesare procesului de creație, inclusiv plastilină de asta șmecheră. Am început cu chestiile absolut necesare procesului de creație. După ce s-au gătat, s-a terminat și procesul de creație. 

       Nu, că nu m-am lăsat. M-am dus peste plastilina aia nevinovată și-am ocupat-o. Am ținut-o ocupată vreo oră, până n-a mai putut și mi-a mulțumit. ”- Spasiba”. I-am răspuns prompt: „- Pentru Putin” (glumă demnă de programul ”Unda Veselă”).  N-a ieșit nimic, niște forme diforme, numai prostii. M-am mozolit pe mâini, pe haine, pe păr, pe mobilă, până când, încolțit de atâta mizerie, demoralizat de calitatea și aspectul mărțișoarelor care ieșeau de pe bandă, rebut după rebut, orgoliul meu a cedat. Am recunoscut înfrângerea și am depus armele la gunoi. Plastilina mamii voastre cu mărțișoarele și primăverile naibii care m-a pus...că pe youtube se făceau morțișoarele astea de lutoplastie, așa de simplu, atât de ușor... parcă mai ușor cacartofii prăjiți! M-ai păcălit, Youtube-fără costuri!

    Acum, ce să zic, simt din nou, chemarea primăverii, a mărțișoarelor, a creativității, plastilina, lutul, vopselele, șnururile albe și roșii, baloanele colorate, firul ierbii verde-crud, toate-mi bat iarăși la geam, eu mă fac că nu le-aud. În sufletul meu de artist, știu că nu pot să rezist. Deschid larg obloanele, privesc roată împrejur, strig de sparg baloanele: Iar voi?!...ia să mă pupați în c...! 

     Asta este, n-ai ce-i face, hai, mai bine-o dați la pace! Ăsta-i mersul datinilor, săptămâna patimilor:

      1 martie mărțișoare, pe 8, la fete, doamne, domnișoare, la toate câte o floare, dacă ești băiet-băiet poate fi și un buchet, unul fain, că nu te doare, nu așa mic, ia-l, băi, mai mare! De ce? Că mâine e iar sărbătoare, n-o fă pe-a sfântul 41, hai, că știi tu bine care!