Păsărica blondă

Acțiunea se întîmpla într-o zi de duminică, la baza de agrement Ciric, noul Ciric cum s-ar spune.
New Ciric: the next level of barbecue!
Tocmai ne pregăteam să plecăm, după o după amiază stricată de un accident stupid la minigolf: Toma a descoperit pe calea cea mai grea că nu e bine să stai prea aproape de cineva care tocmai își ia avînt să lovească cu o crosă destul de grea și de dură. Din fericire, nu i-a rămas nici un semn.
Apropo de lovituri la cap, ia priviți ce spectacol dădea în parcare înaripata din filmuleț. Ca o veritabilă blondă: de la oglindă, la geam și înapoi.

Uite la ea, cum, după primul cap, se uită jenată în jur, scrutează parcarea să observe dacă n-a văzut-o cineva.
O altă variantă ar fi ca acea mașină să fi aparținut celor șapte pitici. Un fel de mașină de firmă. Iar această zburătoare, fiind de servici duminică seara, voia să intre pe geam ca în desenul lui Disney, să facă curățenie prin mașină în caz că minerii ăia șapte vor mai lua de pe centură vreo Albă-ca-Zăpada pentru a o exploata ca pe Roșia Montană, prin toate peșterile și puțurile din dotare.Hai-HO, Hai-HO! Gigi, pleacă din Ghencea! Și nu sînt departe de realitate cu această referire becalică, bănuiesc că și prezentatoarele de la sport își mai încuie cheile în mașină și dau cu capul în geam. Nu rîdeți, știu ele ce știu. Așa și-au început cariera. Într-o mașină, în altă mașină, seara, prin parcări. Dînd cu capul ritmic în geamuri și-n parbrize. Așa au înțeles ele, că nu se deschide portiera decît după ce ridică picioarele în sus și dă de cîteva ori cu căpșorul ei frumos în geamul portierei. Dacă e valabil din interior spre exterior, de ce n-ar fi valabil și invers, aaa???...
Posibil că își uitase cheile în mașină. Dar...întrebare: cum și-a luat permisul?!
Sau își satisfăcea dorința ancestrală a pițipoancei și anume aceea de a apărea pe sticlă?...
CIP-CIRIC ! CIP-CIRIC! CIP-CIRIC!...

Sunt pro-Roșia Montană !

Cînd viața devine tot mai dură,

Cînd toți mă bat și toți mă-njură,

Și cînd politicienii doar mint și fură,

Cînd mor copii sfîșiați de mușcătură, 

Sau prin spitale de la o zgîrietură,

Ori, pur și simplu nu au ce să pună-n gură...

Cînd toată presa e o făcătură,

În care toate curvele de pe centură

Sunt azi vedete de anvergură,

Cînd dragostea s-a transformat în ură

De s-a becalizat Biserica fără măsură

Iar băncile străine ne execută la noi în bătătură,

Cînd ne hrănim din hipermarket cu otravă pură

Iar boii nemunciți, cu limuzinele fac arătură

Cînd se fac averi dintr-o bordură

Cînd FMI-ul ne stăpînește c-o factură,

Semnată marinărește, cu dezinvoltură,

Cînd plîngem sincer după dictatură

Și morții Revoluției au fost de umplutură

Căci azi au, tot cei ce-nainte avură

Sunt pro-Roșia Montană și nu vorbesc la băutură !

Vă dau tot aurul pe-o linguriță de cianură !

Noi în anii 2000

  Noi în anii 2000 hrănim cîinii cu copii.
Da.Asta e realitatea. Asta e lumea în care am ajuns nu să trăim, ci să murim.
O lume a indiferenței, a lăcomiei, a orgoliului fără limite. O lume fără oameni. Nu trăim într-o societate de consum. Trăim într-o haită de autoconsum. Goana după bani, lipsa de educație, de cultură, izolarea între pereții gadgeturilor electronice, corporatismul, globalizarea, consumerismul, toată această dezumanizare, sigur că naște monștrii. Ucide.
  În sfîrșit, s-a văzut clar unde am ajuns. Ne mănîncă cîinii. Asta am realizat. Asta e civilizația noastră. Cei mai tari au totul, cei mai slabi și lipsiți de apărare mor în stradă.
  Poate veți spune că asta e natura umană, că nu s-a schimbat nimic de fapt. Că a fost un incident izolat cel cu Ionuț sfîrtecat de cîini. De ce să ne batem capul? Nu ni s-a întîmplat nouă. Sigur, cineva e vinovat și trebuie să plătească, nu putem lăsa lucrurile așa. Nu putem pur și simplu să-l adunăm pe Ionuț de pe jos, bucată cu bucată, ”uite acolo, degețelul ăla...și mai încolo ce e aia? așa, creierașii ăia...și osciorul ăla de la mînuță...așa, am strîns tot? Bun, hai să spălăm și sîngelețul ăsta, dacă ne grăbim, poate ajungem la timp să prindem meciul!”.Sau emisiunea lui Măruță. Sau Acces Direct. Sau știri despre Gigi Becali, sau lacrimile electorale ale animalelor în costume de zeci de mii de euro cărora le-a luat doar trei minute să se documenteze despre incident înainte de a borî la microfon: ”Așea...l-au mîncat maidanezii, mînca-ți-aș...a murit? cum îl cheamă? Ionuț.Bun, bine că n-are un nume dă ăla, dă italian sau spaniol, dă căpșiunar, greu dă pronunțat”.
  Nu se poate. Cineva trebuie să plătească.
Și ne apucăm de treabă. Asta ce înseamnă. Că apărem la TV. Dacă nu apari la TV, nu exiști.Dacă nu exiști, nu poți să faci treabă. Și acolo, la TV, în fața lui Homo Televizorus, începem să răcnim.Să plîngem.Să acuzăm.Să ne dezvinovățim. Să cerem referendumuri, eutanasieri, grațieri, castrări, adăposturi, toate printre  sute de reclame colorate, care ne promit ferm, aproape că se jură pe viața copiilor noștri, că soluția unei vieți fericite și rezolvarea tuturor problemelor constă în a cumpăra o tigaie! Și nici nu e scump. În rate.
  Nu vă mai agitați. Puteți să eutanasiați tot ce mișcă.Puteți să amendați, să demiteți, să pedepsiți, să dați bani familiei îndurerate, puteți să faceți orice. Două lucruri nu puteți face: să îl aduceți pe Ionuț înapoi și să schimbați ceea ce suntem, de fapt. Ceea ce am devenit.
   Măcar pentru o zi ar fi trebuit ca lumea să se oprească în loc. Să se uite în oglindă. Să se îngrozească de ceea ce a ajuns. Fără televizor, doar cerul albastru. Fără reclame. Fără să mai cumpărăm și să vindem, doar să dăruim, măcar un zîmbet. Fără să ne mai gîndim doar la noi înșine. Pur și simplu să ieșim în tăcere, în stradă, să ne privim unii pe alții și să ne amintim că nu suntem hrană pentru cîini. Nici sclavi unii pentru alții.
 Căutați vinovați? TOȚI SUNTEM VINOVAȚI !!! Și vom plăti. Vom plăti prețul suprem. Deja am început.   Căutați o soluție? Da, eutanasierea e singura soluție.
   Eutanasierea monștrilor din noi, a nepăsării, a lăcomiei, a orgoliului, a invidiei, a prostiei, monștrii care așteaptă, flămînzi, următoarea victimă.

 
 

Cinci minute

   Te grăbești? Mai ai doar cinci minute și apoi trebuie să faci altceva decît ceea ce ți-ai dori? Dar mai ai cinci minute.
Cinci minute ca să trăiești. Ca să ridici propriul tău zid împotriva ororilor lumii ce-ți mutilează sufletul. Ca să te gîndești la fericirea celorlalți. Să disperi și să speri. Să păcătuiești și să obții iertarea. Să ierți la rîndul tău. Să-ți fie dor și să ți-l stingi. Să te pierzi și să te regăsești. Eventual, să faci o cafea bună. Sau să spui ceva cuiva care are nevoie de asta. Sau să te lași de fumat. Sau să te apuci de sport. Să trăiești răsăritul. Să realizezi că începe cea mai frumoasă toamnă din viața ta.  Să crezi.
  Uneori viața se schimbă radical într-o singură clipă. Și nu mai apuci să faci nimic din ceea ce ai fi putut face în cinci minute.
  Unde te grăbești? Spre ce? Habar n-ai. Dar oriunde te vei duce și orice ți se va întîmpla, cele cinci minute vor fi cu tine.

Cine n-are un bătrîn, să-și cumpere o blondă

    Vine omul de la muncă. Sau de la serviciu dacă are serviciu. Obosit. Umilit. Neplătit. Amendat. Înjurat. Excrocat. Păcălit. Mai pe românește, românizat. Înfometat, se gîndește, firesc, la o bere rece. Mai cumpără două-trei prostioare la promoție și ajunge acasă. Scoate jugul de pe grumaz, pantofii din picioare, berea din frigider, intră în sufragerie și rămîne trăznit: nevastă-sa se învîrtea prin casă, ținînd în mînă un goblen reprezentînd emblema echipei Steaua, complet dezbrăcată!
  Așa ceva nu te așteptă acasă în fiecare zi, trebuie să recunoașteți: un goblen cu Steaua, cusut complet!
  Revenindu-și din șoc, începu să observe și alte detalii:
- Da ce-i cu tine, așa dezbrăcată, s-a stricat aerul condiționat sau ce?...
   Și, în timp ce acele trei puncte de suspans din finalul întrebării de mai sus, născute din othellianul ”sau ce?” se îndepărtau în zare ca oile patronului echipei Steaua, eroului nostru începu să-i miroasă ceva necurat, o bănuială cumplită, ca o brînză stricată în burduful sufletului. Totul se leagă: el a venit acasă mai repede ca de obicei, așa e. Iar dînsa n-a mai avut timp să...pur și simplu a prins-o asupra faptului! Agonie și extaz. În ordine inversă: din extazul goblenului terminat, omul nostru se prăbuși în agonia celui mai negru gînd:
- Mă, tu ai ars friptura! Ai ars friptura și încerci să-mi distragi atenția cu bronzul ăsta de ”Purcica”!
- Nu dragă, tocmai ce au fost pe la noi cumnata, vecina și cumătra și am jucat striptis pe dezbrăcate.
- Strip-poker se zice. Poker pe dezbrăcate, traduse soțul care, de cînd o luase, rupea cîteva cuvinte pe blondoneză.
-Da, corect. Chestia e că după ce au plecat ele am uitat să mă mai îmbrac și am început să strîng. Și am observat că strîng mult mai bine dezbrăcată.
- Interesant, sorbi el o gură de bere, și cum îți explici asta, care ar fi motivul?
- Dragule, sincer, nu-mi explic. Dar uită-te și tu ce repede strîng: în juma de oră am strîns peste două mii de ”LIKE„-uri!