De la masa Istoriei, în buda Prezentului.România, tu cît timp pierzi zilnic la toaletă?!

    Una dintre cele mai sinistre, cinice aş putea spune, scene la care am asistat în viaţa mea a fost cea a dansului "Pinguinul"executat de nişte cetăţeni participanţi la un miting de protest.Protest împotriva reducerii salariilor cu 25% parcă, nu mai reţin exact, mitingurile românilor sunt greu de deosebit.Atît între ele cît şi vizavi de alte înghesuieli populare autohtone, cum ar fi concertele, zilele festive municipale, chiar înmormîntări.Paradoxal, pentru nişte oameni care în restul timpului se urăsc din rărunchi, din ficaţi, care se urăsc suficient de mult încît să se ucidă între ei pentru un loc de parcare ori pentru a testa puterea maşinii sau pentru că se mişcă prea încet pe trecerea de pietoni, atunci cînd o temă oarecare - grevă,Revelion,Paşte sau funeraliile vreunui manelist  - ne adună în piaţă, ne bucurăm.Ne bucurăm, pe de o parte - dar nu ăsta e motivul principal, atenţie!-, că nu muncim şi mai avem şi un motiv foarte serios şi grav pentru a nu munci.Ar trebui să fim furioşi, să nu mai vrem, să spunem clar "pînă aici!", să protestăm.E viitorul nostru în joc, al copiilor noştri, demnitatea noastră (care lipseşte cu desăvîrşire), viaţa noastră!Totul se duce de rîpă şi noi dansăm Pinguinul, bucuroşi că nu muncim dar totuşi facem ceva important.
    Sincer, nu mai ştiu ce să cred.Da, sunt de acord că fiecare popor are conducătorii şi viaţa pe care o merită.Sau moartea pe care o merită.La nivelul subconştientului colectiv, poporul român are, cel puţin, bunul simţ de a tinde spre sinucidere.A fi un popor e prea mult pentru el. România se destramă, România moare, devine "românia", i se atrofiază majuscula deoarece nu o foloseşte.Ne străduim de peste 2000 de ani să dăm iluzia că suntem un popor.Nu suntem.Doar pentru că vorbim aproximativ aceeaşi limbă?Nu suntem un popor, suntem 20 şi ceva de milioane de indivizi. Hai să zicem că, în medie, o familie ar avea cam 4 membri, rezultă că suntem vreo cinci milioane de minipopoare, popoare-bonsai, în război pe viaţă şi pe moarte unii cu alţii pentru un loc de parcare.Aici e buba, de fapt. Nu pentru amărîtul ăla de loc de parcare am scos pistolul cu bile, ci din orgoliu.Din vanitate.Din prostie, ca să le cuprind pe toate.
   Suntem atît de proşti încît ne încordăm ca nu cumva să fim deştepţi din greşeală şi acest lucru ne oboseşte, ne termină.În prostia noastră, nu ne dăm seama, dar vrem o pauză.Vrem ca măcar un scurt timp să fim deştepţi, să fim un popor.Dar confundăm inteligenţa cu miştocăreala.
    Aici intervine principalul motiv al bucuriei ce ne umple pieţele de Pinguini :în acele clipe ne purtăm ca un popor ! Vrem mai mulţi acelaşi lucru,înfăptuim un miracol ascuns,miracolul proştilor care cad de acord pe un subiect.Nu mai contează care era subiectul, de asta nici nu-l rezolvăm vreodată.Ne blocăm în autoadmiraţie şi miştocărie.Alegem întotdeauna calea cea mai uşoară, sub pretextul unei logici a neputinţei: "aşa erau vremurile dragă, dacă nu făceai cum spun ei, te omorau!Toată lumea făcea aşa...nu aveai ce să faci" şi "ce vrei, să mori de foame? ăsta e serviciul dragă, în viaţă mai faci şi ce nu-ţi place", "ne-au luat un sfert din nimicul ce-l puneam pe masă la copil",mai au un pic şi-ţi intră-n casă berceamondialii ăştia ca pe vremea turcilor, te fură, îţi violează familia, îţi vinde copii pedofililor austrieci, te ridici plin de sînge, îţi scoţi tîrnăcopul din cap şi pickhammerul din cur şi-ţi zici să vezi ce Pinguin îi trag mîine!...  Nu cred.
   Şi dacă nu cred eu, ce ? Istoria mi-o trage scurt: "aşa am rezistat noi de-a lungul timpului, ne-am îndoit ca să nu ne rupem!"
    De fapt, ni se rupe de noi înşine! Istoria a venit şi-a plecat, i-am făcut toate mofturile: vrei provincie romană? poftim provincie romană, vrei provincie austriacă ? hai şi aşa, vrei paşalîc turcesc? aferim! vrei Moldova rusule? ia-o, haraşo! vrei NATO, vrei UE, hai, Istorio hai că-s curvă bătrînă de-acum, zi cum vrei şi mă aplec, eu nu mă rup! Istoria ne-a pus la masă cu ea, ne-a servit cu mîncarea noastră şi ne-a pus să plătim cu credite din băncile ei.Iar cînd a venit nota de plată, ne-am trezit chiriaşi în casă la noi.Mai precis în budă, încuiaţi din afară. Din nou!