Am scăpat de al III-lea război mondial!

   

Chiar îmi făceam probleme: retragerea USA din tratatul INF, alianța care se îngroașă între Rusia și China împotriva americanilor și ai tutulor aliaților acestora, Siria, iliberalismul care ia amploare, Jair Bolsonaro, așa-zisul gigaexercițiu de alarmare în caz de seism, exercițiu unic în Europa, de o amploare nemaiântâlnită, faptul că elevilor li se prezintă armament de război în curtea școlii (la Toma, cursurile au fost întrerupte jumătate de zi, de niște bravi soldăței ai armatei române și TAB-urile lor de paradă), toate astea, plus referiri tot mai dese în media, la cel de-al treilea răzbel globular, mi-au așternut pe gene, o umbră de îngrijorare, trebuie să recunosc. Dar mi-a trecut. Am realizat, ieri seară, că nu ne aflăm în nici un pericol. Ce s-a întâmplat.

     Târâiam, spre mașină, niște sacoșe grele, pline de cumpărăciuni, dimpreună cu soția, conform contract: împreună la bine și la greu. În cazul de faţă, eram împreună la bine. Cum mergeam noi, așa, oropsiți ai sorții, în fața noastră se întâmpla un grup de trei donșoare. Cam de-o vârstă cu Toma, 13-14-15 anișori. Oricum, estimările astea , în zilele noastre, sunt degeaba. Nici datarea cu carbon izotop 14 nu mai dă rezultate când e vorba de vârsta duducilor secolului 21. Sub stratul izolator de tencuială de ten - cunosc blocuri a căror izolație e mai subțire -, gene false, colagen, acid hialuronic, intervenții chirurgicale, peruci, implanturi, extensii, se poate ascunde până și un cimpanzeu. Asta, dacă ai noroc. Cimpanzeul are, totuși un anumit grad de inteligență. Practic, te poți aștepta la orice. La orice, mai puțin la ceea ce a urmat.

     Analizând retrospectiv evenimentele, mă gândesc că, totuşi, aplicația RO-ALERT ar putea fi utilă. Chiar dacă nu poate semnala cutremurele înainte de a-ți cade-n cap borcanele cu zacuscă, sunt o mulțime de alte nenorociri de preîntâmpinat, pe lumea asta. Începând cu lucrurile mici, de zi cu zi. Când vrei să cumperi mâncare din supermarket: ”Alertă! Pericol de cancer!”. Când vrei să cumperi băutură, ”Alertă! Pericol...de bere caldă!”. Asta pentru că i-ai dat aplicației acces la locația telefonului. Aaaa, suntem în Moldova, bini. Dacă am fi fost în Ardeal, alerta ar fi sunat așa: ”Niii, mă, ce faci, ești bolund?! Berea nu e băutură!”. Când o tipă trăznet acceptă s-o conduci acasă: ”Alertă! Pericol de Costel!”. Sau când vrei să te căsătorești: ”Alertă! Pericol de ANAF!”. Ori când te întâlnești cu vreunul: ”Alertă! Pericol de om prost!”...și te gândești, ”Mă alertează pe mine? sau pe el?”...
     Până la marile alerte, din care oricum, nu scapi cu viață, ar fi fost de apreciat să primesc și eu, măcar o amărâtă de alertuță, pe telefon, în acea seară. Nu era o chestiune de viață sau de moarte, dar aș fi fost mai puțin ”afectat emoțional”, cum se zice.

     Așadar, fragilul meu echilibru emoțional a fost afectat în clipa în care duduca din mijlocul grupului de trei, s-a oprit, s-a unduit, capul pe spate și-a dat, mînuța cu telefonul și-a înălțat, buzele și-a țuguiat și un selfie și-a pozat. Nimic șocant până aici, nu am fost pe Lună în ultimii 10 ani, am mai văzut scena asta, m-am obișnuit, un pic, cu penibilul situației, dar selfista din imaginile alăturate a dus conceptul de ”penibil de superficial și prost de-a dreptul fără șanse de recuperare”, la un nou nivel. În timp ce omenirea abia își revenea, cu greu, după căzătura în fund pe care a tras-o când a văzut noul selfie, cel al donșoarei de care vă tot zic, în timp ce 7 miliarde de oameni se întrebau ce i-a lovit, autoarea selfiului era la fel de devastată de propria frumusețe, ca și restul lumii. Poate un pic mai mult, e și normal, fiind implicată direct. A stat vreo 2-3 secunde nemișcată, privind telefonul, mută de admirație și extaz. Sau, poate, că, a atins nu-ș ce record. Nu știu, mă gândesc, o fi ca la mașini: după 999999...9 de selfiuri, se resetează contorul și o iei de la zero. O fi atins vreun record modial la numărul de selfiuri și noi nici nu știm că aurul mondial  la prostie penibilă e în România! Cine știe. Dar partea cea mai bună acum vine: după ce s-a admirat îndelung, a avut o autoepifanie, o revelație a ei însăși. Drept pentru care, a început să țopăie, să sară, să-și îmbrățișeze prietenele, în timp ce striga ”Mă simt frumoasă!...sânt frumoasă!...mă simt așa de frumoasă!”. Și alte tâmpenii, din același registru. Prietenele, însă, nu păreau să rezoneze cu dânsa. Deloc. M-am uitat la Stela. Stela s-a uitat la mine. Clar, nu reușeam să procesăm evenimentul. Atunci, am avut și eu, o revelație: privind-o pe preafericita aia cum își escalada prietenele posace, măcăind despre cât de frumoasă se simte, mi-am adus aminte de rachetele alea, de zeci de milioane de dolari, pe care, ne tot amenință tovarășul Putin că le va achiziționa de nu-ș de unde. M-am gândit la miile de miliarde care ar trebui investite pentru a avea un al treilea război mondial, cât de cât decent. Și m-am liniștit. Pe noi, n-o să ne bombardeze nimeni! Ce rost ar mai avea?!