Ajuns în cele din urmă în fața ușii, dădu să scoată cheia. În mod bizar, nimeri cheia de la mașină. Bizar, deoarece domnul L.A. nu are mașină...Următoarele minute dovediră clar că nu există nici cea mai mică compatibilitate între cheia de la mașină și yala de la ușă. De parcă yala ar fi fost palestiniană, iar cheia israeliană. Deranjată de zgomotosul conflict din ”Fâșia Gaza”, doamna Poliana Adizainăriței deschise brusc ușa, permițând soțului ei să-i cadă la picioare, la fel de romantic ca un sac de cartofi azvârlit din camion.
Ca în orice conflict tradițional, calea spre pace începe cu dialogul. Aflată într-o poziție de superioritate, doamna Poliana deschise dialogul într-un mod nonverbal, mânuind cu mare precizie un bătător de covoare, care, nu se știe din ce motive, se afla în mâinile ei, la orele 5,20 dimineața. Urmă un set de lovituri libere, la nivel de campionat mondial.
După 26 de lovituri reușite dintr-un total de 28, domnul Ludvig abandonă meciul, refugiindu-se la vestiar, în baie. După o clipă de liniște, ușa de la baie se crăpă pe mijloc și prin crăpătură apăru toporișca de bătut carnea, urmată de zâmbetul sadic al Polianei:
- Here`s Polly!...
Instictul de supraviețuire și o doză serioasă de adrenalină, îi readuseră aminte domnului Ludvig la ce și cum se folosește limbajul articulat:
- Poliana...iubițel...iartă-mă, dar a trebuit...
- Ce a trebuit porcule, ce a mai trebuit de data asta?! Că numai minciuni știi să zici!
- Nu-i adevărat că mint!
-Porcule! După ce că vii la ora asta, în halul ăsta, băut, bătut...
- Eu am venit doar băut...
- Mai ești și obraznic! Zi adevărul!
- Adevărul? chiar vrei adevărul?...
- Da!
Domnul Ludvig se ridică demn, o privi direct în ochi și răcni:
- You can`t handle the truth!
- No, but i can handle this, replică, în aceeași notă, doamna Poliana și zbang!zbang! încă două bătătoare se abătură peste scăfârlia bietului om. Cât ai băut? Ce ai cumpărat?
- Nimic!...am cumpărat și eu, repede, nimic special, vreo 10 sticle de vodcă, cam 18-20, hai 30 de beri, și în caz că...dacă vrea cineva, să fie acolo, un bidonaș de 10 litri de vin de țară...
- Pentru ce ți-a trebuit atâta băutură nenorocitule? pentru ce??
- A trebuit să ud florile! Am udat florile!
Ori ceva din ce a spus, ori cum a spus, nu știu exact, dar a funcționat. Furtuna de lovituri a încetat.
- Flori? Ce flori?!
- Asta încerc să-ți spun...Astăzi, mi-au schimbat florile în birou. Că alea vechi se ofiliseră.
- Așa. Și?
- Și ca să nu fiu mârlan și scârțan...am chemat câțiva colegi și am dat și eu ceva, la băieți, să ud și eu florile cele noi, ca să mă țină! Că așa se face când ai un lucru nou.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!