Trăiască România Mare! Mare cât China.

  

Jackie Chan, contrafăcându-se încântat că poartă o ie românească Made in China

     Am fost supărat, furios, un pic frustrat. Dar mi-a trecut. Acum chiar nu înțeleg ce mi-a venit. De la vremea asta schimbătoare cred că mi se trage, altfel nu-mi explic.

      Dar ce s-a întâmplat: cea mai recentă comandă online pe care am făcut-o, anume de pe un site chinezesc, a venit, atenție, fix în cinci zile! Probabil, producătorul are depozit în Europa. Dar, orișicât.
     Verific emailul, să nu greșesc: ”your order was shipped on 14 march 2019. Your order arrived in destination country on 19 march 2019”.  Expediat pe 14 martie. Ajuns în țară pe 19 martie. Frate, ce se întâmplă? A venit China mai aproape?! A ațipit un sfert de oră vreun diriginte de șantier de-au ajuns muncitorii chinezi cu vreo autostradă până la Cahul? Că pe ăia nu-i mai oprești din construit.
     Din păcate,  ”ajuns în țara de destinație” nu înseamnă ”ajuns la destinație”. Din București în Iași, courtesy of Poșta Română, un colet face două săptămâni!!!

      Nu știu ce se întâmplă. Nu pot decât să presupun. Dar am impresia că, din momentul în care coletul atinge pământul românesc, timpul se oprește în loc.
      Ba chiar pot spune că o ia, ușurel, înapoi. Îmi închipui cum marfa e încărcată în căruțe trase de boi. Și uite-așa îmi explic eu, de ce ajunge un colet să facă două săptămâni de la București la Iași. Boii trebuie să facă pauze, să se odihnească. Să mănânce, să bea apă. Uneori, să voteze.
      Mă uit la Game of Thrones cum corespondează între ele, personajele acestui celebru serial, cu ajutorul corbilor. Dragilor, păi la câte ciori întunecă cerul orașului nostru mai ales seara și dimineața, am putea livra și primi crowmailuri cu viteze superioare vestitului 5G!
     
      Când am întrebat-o pe doamna de la oficiul poștal de care aparțin, cum e posibil ca un colet să circule de 3 ori mai încet pe teritoriul României decât înafara ei, mi-a oferit o explicație din care n-am înțeles altceva decât faptul că, dânsei, i se pare normal să se întâmple așa, că e obișnuită cu sistemul și ceea ce e mai grav, că nici nu-i trece prin cap că s-ar putea îmbunătăți ceva. Poate are și dânsa dreptate, într-un fel.

       Pornind de la acest fapt mărunt - mă refer la faptul că un grup de oameni obișnuiți, perfect normali, cum avem și noi, dealtfel, pe la noi prin țară, au descoperit, cumva, misterul prin care, un colet, poate ajunge la destinatar în doar cinci zile, iar nouă ni se pare perfect normal ca același colet, pe o distanță chiar mai scurtă, să facă 15 zile - ajung la o nedumerire cu un caracter mai larg.
       Ajung, astfel, să mă întreb de ce, totuși, mersul prost al lucrurilor (iată un titlu de publicație în sfârșit, utilă, gen ”Mersul Trenurilor”, dar cu date reale, din toate domeniile: ”Mersul Prost al Lucrurilor 2019” ), gravele accidente administrative și defectele societății, în ansamblul ei, sunt general acceptate, ca lucruri normale, inevitabile, ”date de la Dumnezeu”. Și tot eu îmi răspund, firește.

       Nu e din cauză că suntem niște putori incompetente, incapabile, niște practicanți habotnici ai ineficienței generalizate în toate domeniile, niște egoiști și niște egocentriști mărunți, de doi bani, care se complac fără nici cea mai mică rușine să fie constant în coada oricărui clasament de bine și în fruntea oricărui clasament de rău. Nici vorbă să fie din cauza asta.

      Adevărul absolut și incontestabil e că, pe teritoriul țării noastre, un colet face de X ori mai mult timp până la destinatar - în cazul în care, totuși, ajunge - decât oriunde altundeva în lume, pentru că țara noastră are, pe interior, o suprafață mult, mult mai mare decât la exterior. Practic, pe interior, România e mai mare decât China! Cum e posibil? Nu știu, e un miracol. Și nu e singurul miracol cu care ne-am obișnuit să trăim. E plină de miracole țara noastră...

     Un miracol e și faptul că, încă mai există!