O expresie care nu mi-a plăcut

      Suntem în perioada pre-Leru-i-Leristă a anului, conștienți - unii -de iminenta venire a iernii, cu alaiul ei de tradiții și obiceiuri americănești, așa că strângem din dinți furtunul de la damigeană, tragem resemnați aer în piept pînă vine tulburel pe țeavă și mergem înainte. Nimic nu ne mai sperie, nimic nu ne doboară, acum avem chitară liberală. Totuși, de ce plâng chitarele? Pentru că le-au înlocuit tromboanele: anul acesta, spre disperarea lui Hrușcă și a lui Ștefan Bănică Jr., o anumită categorie de colindători au furat startul. Atenție, cum citiți: ”startul”, cu ”r” !

       Paradoxal, deși mai toți colindătorii sunt plecați cu sorcova, se colindă pe rupte. Se urează, se urăște, se pleznește din bici pe lângă boi, nu chiar pe lângă toți, doar pe lângă cei necesari formării unei anumite majorități în turmă. Cine e cu capra e trimis să plimbe ursul, dar ursul, păcălit de vulpoi, nu prea are coadă.
       Din tot acest folclor de campanie, am cules toamna pe târziu, după orele 21, din grădina năpădită de talk-showuri a TVR-ului, o expresie care nu mi-a plăcut. O buruiană otrăvitoare. Nu are nici o importanță cine ne-a servit-o în prime time, sau pe cine ar fi trebuit să otrăvească. Oricum, e răspândită în toată societatea românească, mândră ca ambrozia.

      Iată ce s-a spus, la oră de maximă audiență, pe post național, comparând doi candidați la președinție :
      ”Dacă cutare a furat de la copii, atunci cutărescu va fura de la persoane cu dizabilități”.

       Scuipați și clătiți. Apoi lămuriți-mă și pe mine: de unde e ideea asta, că e mai ok să furi de la copii decât de la persoane cu dizabilități?! Și în general, de ce e mai în regulă să furi de la o anumită categorie de oameni, decât de la alții? Alo, consiliul împotriva discriminării, sau cum te-o mai chema, vezi că în fața fărădelegii suntem toți egali!  Păi cum vine asta, dacă furi de la handicapați te tăiem, dar dacă furi de la copii...băi, e nasol, dar se mai poate discuta. Aaa, dacă furi de la adulți, deja stăm la o cafea. Nu mai zic, dacă furi de la bogați, ești Robin Glugă, te dau ăștia la Știrile Sportive, la PROTV. Putem merge și mai departe pe logica asta: e mai corect să furi de la o persoană juridică decât de la o persoană fizică? E mai justificat furtul de la stat decât cel de la privat? Și tot așa. La urma urmei, nu ni s-a repetat, timp de 50 de ani, că proprietatea de stat e a poporului, adică a tuturor și a nimănui? 

    Pe scurt, de când e ok să FURI, punct? 

     Dintotdeauna, se pare. Cunoașteți următoarele tâmpenii:
       ”- Uite, ăla a furat o găină și-i dă 5 ani, iar lu' ăla care a furat o țară întreagă, îi dă cu suspendare!”, sau
       ”- uite, săracele băbuțe care vând pătrunjel și găini vopsite, pe bordură, lângă piață, ce le mai prigonește poliția, în loc să-i aresteze pe hoții ăia mari!”.

     Judecata e comparativă, contextuală. Nu se ia act de fapta în sine, ci se măsoară gradul ei, pe o scară de ”temperaturi” a infracțiunilor. Furtul, este astfel, legitimat. Dacă nu furi mult și furi de la cine trebuie, e ok. Problema e că acești termeni sunt relativi. Ce înseamnă ”puțin”? Ce înseamnă ”mult”? De la cine avem voie să furăm și de la cine nu? Faptul că ”ăla a furat o țară și scapă” nu înseamnă că trebuie să-l eliberez pe cel ce fură o găină, ba poate să-i mai dau și vreun ou, ca premiu, că nu a furat mai mult! Sau, dacă interlopi  notorii trimit polițiștii să le cumpere țigări, asta nu înseamnă că babele cu pătrunjel de pe trotuar au intrat, automat, în legalitate iar găinile vopsite nu sunt decât o chestiune de nuanță. Nu. Asta înseamnă doar corupție și incompetență. Faptele ilegale trebuie pedepsite. Bineînțeles, în funcție de gravitate, dar pornind de la un minim și ajungând la un maxim, nu invers. Dacă găinarului i-am dat 5 ani, celui cu ”o țară”, îi dau 50 de ani. Pe viață. Și ceva.

       Este, însă, în firea omului să considere legea un fel de gumă de mestecat pe care o poți întinde oricât, cu condiția să nu se rupă. Și tot ca guma, e bună cât e dulce. Cât imi face MIE bine. Rostul legii e ca nimeni să nu fure de la mine, invers e abuz. Insinuarea în normal a ”regulilor tot mai ajustate” începe cu fapte mărunte: o hârtie aruncată pe jos, traversatul pe roșu, fumatul în locuri nepermise etc. Există și un proverb notoriu care ne avertizează despre escaladarea fenomenului infracțional dacă nu e stârpit din fașă: ”Cine fură azi un ou, mâine va fura un bou”. O infracțiune de proporții nu justifică o infracțiune mică. Nu poți spune ”cine nu fură azi un bou, mâine poate fura un ou.” Însă o infracțiune mică poate fi prima treaptă a scării spre beciul cu cadavre.
        Poate că azi ți se pare ok că ai furat un ou, nu-i nimic. Se poate trăi fără un ou. Ba chiar fără amândouă, ar spune unii care altădată își invitau dujmanii să le numere. Poți fura zilnic câte un ou, totul e să nu te lăcomești și să râvnești la un bou. Iar dacă, într-o zi, oul nu te-a mai satisfăcut, dacă te omoară rutina și-ți lipsește adrenalina, asta e. Fură boul. Încă nu e totul pierdut. Dacă plătești bine, dacă ești băiat de înțeles, dacă ești tovarăș cu cine trebuie și dai câteva pomeni la prostime, mai avem pregătit un proverb și pentru situații de genul acesta: ”hoțul neprins e negustor cinstit”. Chiar dacă toată lumea știe că ești hoț. Și chiar dacă ești prins.

         Oricum, dacă astea au ajuns să fie opțiunile noastre de vot, pot să vă prezint un plan de redresare rapidă a situației, în patru puncte. Mai exact, puncte de frontieră: Săcuieni, Borș, Nădlac, Salonta. Drum bun și cale bătută, nu uitați să vă luați umbrele și impermeabile. Mai sunt unii politicieni care, din când în când, la câte o băută, se pișă pe diaspora.