Oeufs pochés au café

Ouă poșate în cafea. Rețetă proprie. Accidentală.

Ingrediente:

- aproximativ un gălbenuș de ou, rămas de cu o seară înainte, când s-a făcut pâine de casă, și a necesitat brușare (un termen inventat de mine, acum, pe loc), adică ungere pe deasupra, pentru aspect;

- cafea;

- apă;

- o linguriță de zahăr brun.

Timp de preparare: 7 minute. Plus/minus alte minute.

Mod de preparare: 

       Se trezește la 5:55 fără nici un chef. Se uită la ceas. Se înjură convențional. Se merge la baie. Se revine în bucătărie. Se caută papuci de casă. Nu se găsește. Se recurge la șlapi. Dacă e șlapi. Dacă nu e șlapi, e buni și papucii ”de arici”. Parcă ești la mare. Papucii sunt, încă, plini de nisip. Au! și scoici. În tot acest timp, un ochi se ține închis, pentru a face mai ușoară trecerea de la modul ”sleep” la modul ”active”. Se caută ibricul. Se sapă după ibric într-un dulap plin cu oale și tigăi. Se cad oale și tigăi din dulapul destinat depozitării acestor ustensile. Pe gresia din bucătărie. Multe. De diferite mărimi și greutăți. De parcă ar fi turnir la mine în bucătărie și ambii cavaleri teutoni participanți au căzut pe jos. Cu tot cu cai. După ce se asigură că absolut toți vecinii de pe scară au contribuit cu ceva carne la frigiderul nostru, se găsește ibricul. Se pun oalele și tigăile înapoi în dulap. Nu se cunoaște formula care asigură echilibrul perfect al acestora și nici cum naiba au încăput acolo. Din acest motiv, o parte din ele se mai cade odată. După metoda LIFO - Last in, First Out. 

         Se umple ibricul pe jumătate, cu apă de la robinet. Sunt 30 de ani de când avem apă la robinet, aproape non-stop și mie încă îmi mai place invenția asta. Înainte, aveam apă în sticlele de lapte. Nu că n-ar fi existat și pe vremea comunismului apă la robinet, atât rece cât și caldă. A existat. Însă depindea foarte mult de cine strângea robinetul. 

           Se pune o linguriță rasă, de zahăr brun, în apa rece din ibric. Se adaugă 2-3 lingurițe cu vârf, de cafea măcinată. Deși, termenul corect ar fi ”râșnită”. Se spune ”râșniță de cafea”, nu ”măcinătoare de cafea”. La fel cum se spune ”măcinat de griji”, nu ”râșnit de griji”. Se spune așa, cât se mai poate. Până când nu ni se va impune un termen care să fie politically correct, ca să nu ofensăm cafeaua. Ceva de genul ”Cafea cu deficiențe de agregare”. 

            Se amestecă bine și se pune pe foc ibricul.  După ce amestecați bine cafeaua și zahărul în apă, scoateți lingurița din ibric. ATENȚIE AICI! De pe linguriță pot picura stropi de apă îmbibați cu cafea. Aceștia pot păta diverse lucruri. Iată ce aveți de făcut: cu ochiul închis de somn, căutați pe blatul din bucătărie o cană în care să puneți lingurița picurândă. Se va găsi cana în care a mai rămas gălbenuș de ou, din cel folosit aseară, la brușat pâinea de casă. Atenție: NU se va observa gălbenușul! Se va plasa lingurița cu capul în jos (capul linguriței), în cană și se va răsuci o singură dată, la 180 de grade. După ce dă primul clocot, se ia ibricul de pe foc, se scoate lingurița din cană și abia atunci se oservă gălbenușul. Se înjură un pic, tot convențional, în gând. Se ezită maximum o secundă, se decide că nu se mai spune la nimeni și se amestecă cu simț de răspundere cafeaua și oul prins de linguriță. Se mai dă un clocot, nu mult, doar atât cât să dea cafeaua cu tot cu oul poșat în foc și să zoiască grav jumătate de aragaz și un sfert din blatul de lucru. Blat, de altfel curat, pentru că, nu-i așa, am avut grijă, mai devreme, să nu picure lingurița pe el! 

    

            Oeufs pochés au café e gata de servit. Sau de aruncat, pentru că, așa cum era de așteptat, are un gust nașpa. 

            Poftă bună! 

             Pentru alte rețete, vă mai povestesc eu, când mi se vor întâmpla.