Cel mai mic mic din lume, imposibil de observat cu ochiul liber. Cu pâine și muștar. |
Pentru a-i motiva și mai grav pe acești vânători de recorduri, ne-am gândit să-i informăm despre faptul că, recent, Guinness Book a intrat în Cartea Recordurilor, ca publicația cu cele mai multe superlative inutile din lume.
Nici anul acesta, ziua națională n-a scăpat de acest David Goliat, micul-gigant. Auzind noi, că se pregătește, undeva, pe la Oradea, cel mare mic din lume, ne-a pornit, așa, din suflet, din ficat, din tot colesterolul, un sentiment patriotic, fierbinte ca ziua de 1 Decembrie. Acest sentiment ne-a dat imboldul de a pregăti, la rândul nostru, un cadou reprezentativ pentru țara în care ne-am născut. Un cadou care însumează, zicem noi, ultimii 30 de ani de realizări: cel mai mic mic din lume. E atât de mic, încât nu-l poți vedea fără microscop. Micu' lu' Nicu. Pe scurt, NIMICU.
Veți zice că e foarte puțin. Ca mic, da. Dar ca potențial subiect pentru Cartea Recordurilor, e mai important decât o sută de autostrăzi sau spitale. De astea are toată lumea, ce mare șmecherie. Nouă, însă, ne place să fim în cărți-Guinness Book, Facebook- și nu avem nevoie de toate prostiile astea pe care încearcă Occidentul să ni le bage pe gât, ci doar de pâine și mici. Circul vine de la sine. Scuzați dacă ne-a sărit un pic, muștarul, pe marginea farfuriei. E pentru/din cauza ni-micului din farfurie. Închei, ca orice bun român, cu urarea tradițională de 1 Decembrie: La mulți ani, ProTV!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!