Ghidul micului barbar năvălitor: Roma

     Până nu demult, mă număram și eu, printre cei câțiva români vii care n-au pus vreodată piciorul pe pământ italian. Atât de mulți români au fost în Italia, dintr-un motiv sau altul, încât, pentru noi, cei 5-6 rămași la vatră, acest lucru s-a transformat dintr-o opțiune, într-o obligație. Așa că, de teamă ca guvernul să nu pună impozit pentru cine n-a mers în Italia, am căutat o ofertă bună, de ianuarie, am găsit, mi-am luat familia și am dat o spargere de oraș (city-break) la Roma.

      Planetele s-au aliniat perfect: în aceeași perioadă s-a nimerit să fie și ziua mea, iar în ziua imediat următoare întoarcerii noastre, a fost 24 ianuarie, Ziua Unirii, o zi foarte importantă pentru români, nu atât ca seminificație istorică, ci îndeobște, ca zi liberă, cu haleală moca de la stăpânire. După care, a urmat, firesc, wekendul, ca să ne putem odihni și noi, un pic, după concediul de odihnă! Toate bune.

     Roma are două aeroporturi, unul secundar, Ciampino și unul principal,  Fiumicino, sau cum i se mai spune prin partea locului,  aeroportul Leonardo da Vinci.
     Ciampino, destinat în special curselor low cost, a fost  botezat oficial G.B.Pastine, după numele unui veteran al războiului italo-turc, însărcinat cu comanda unui parc aerostatic, ale cărui baloane cu aer cald spionau pozițiile inamice. Dacă pozițiile din seara respectivă nu erau grozave, baloanele se întorceau, oarecum dezumflate.
     Am zburat cu Wizzul din Iași, biletele le-am găsit cu aproximativ 40 EUR/pers., dus-întors, cu două săptămâni înainte. Am aterizat pe la ora 7 și ceva dimineața, în aplauzele stupide ale pasagerilor. Tot nu înțeleg ce înseamnă aceste aplauze: un amestec de bucurie, surpriză și mirare că nu ne-am prăbușit?! Respect și admirație pentru voința și răbdarea piloților, care, înainte de a se urca la bordul aeronavei, au absolvit școli înalte, unde au învățat, printre altele, și cum să aterizeze un avion? În fine, am avut imensul privilegiu să coborâm teferi și nevătămați pe acest Ciampino - Pastine. Fiind un aeroport pentru oameni săraci care zboară cu companii low-cost, ne-au dat niște pastine cu rostile să ajungem în oraș. E o glumă stupidă, dar muream dacă n-o făceam.

      Ca să ajungi de la Ciampino în stația Termini din Roma ai mai multe variante. Dar de ce neapărat la Termini? Pentru că, stația Termini este, cum s-ar zice, Gara Mare a Romei, principalul nod de legătură între aeroport și orice alt punct al orașului etern. Ca să nu tot repet ”Roma”.

      Varianta cea mai rapidă și mai ieftină pentru grupul nostru de trei, a fost să luăm un autobuz al companiei Atral, care ne-a dus până la o haltă amărâtă, de cale ferată, numită, simplu, Anagnina. De acolo am luat un tren care, în 10 minute ne-a lăsat pe unul dintre peroanele gării Termini. Toată distracția, autobuz plus tren costă undeva pe la 3,60 EUR. E un singur bilet, îl cumperi de la un ghișeu din aeroport, mai exact din terminalul destinat sosirilor-logic, de la o domnișoară care vorbește non-stop la telefonul personal și tot râde ca proasta. Nu se supără dacă o întrerupeți, dar dacă nu o întrerupeți, riscați să vă faceți concediul în aeroport.

       Altă variantă, un pic mai scumpă și mult mai lentă, dar fără transfer de la un mijloc de transport la altul, sunt niște autobuze ale companiei Terravision care merg direct la Termini, pentru 6 EUR/bilet. Biletul îl cumperi de la șofer, sau în autobuz, trece cineva pe la mese și strânge darul. Fără strigare. Faci cam dublu timp, față de varianta cu  Trenitalia din cauza numeroaselor stații. Recomand ca, înainte de a vă așeza comod pe scaunele din autobuz, să întrebați șoferul unde merge. Și cât costă.

       Ultima variantă e și comodă și rapidă, dar mai scumpă. Depinde de cât de mare e grupul cu care călătoriți. Dacă sunteți patru care au nevoie de bilet întreg și mai aveți și ceva bagaj, e foarte indicat să vă orientați spre un taxi. Taxiurile dinspre și înspre aeroport (indiferent care) au tarif fix. Pentru Ciampino - 30 EUR, pentru Fiumicino - 50 EUR. Nu uitați, însă, să-i aduceți aminte taximetristului, de preferință înainte de a vă urca în mașină, că pe portieră are imprimate aceste tarife, nu altele, gen ”35 euro că e cam departe”, sau ”55 euro că aveți cam mult bagaj” sau mai știu eu ce alte șmecherii...Nu vreau să generalizez, dar, de multe ori, prin felul lor de a fi, italienii te vor face să te simți ca acasă. Din păcate.

      Gara Termini: mare, murdară, neîntreținută. Am vrut să-mi iau din această greu încercată gară (cine știe câte năvăliri barbare au trecut peste ea, iar eu o judec...), o mâncare rapidă, un sendviș, ceva. Însă femeia dacă de lângă mine și cu puiul de dac Toma, n-au vrut să audă de mâncare romană de tonetă, așa că m-am trezit aruncat în arenă la McDonalds, devorat de propriul meu stomac, turbat de foame. Căci nu există fiară mai crudă și mai letală decât cea care te mistuie din interior. Ai mei și-au luat niște burgeri. Pe mine m-a pus tracul și am comandat o omletă cu bacon și o cafea americană. Doar eram în Roma, nu? M-am mirat un pic când, înainte de masă, mi-au adus o pastilă care să-mi facă poftă de mâncare (deși nu era nevoie, a funcționat imediat!) și o înghițitură de apă călduță într-o ceșcuță nespălată, în care fusese cafea. Mirarea mi s-a transformat în furie, iar furia în disperare când am înțeles că de fapt, pastila era omleta iar apa cafenie era chiar cafeaua americană! Pe final, când mă prăbușeam răpus de trădări, dar mai ales de foame, nota de plată, ca un adevărat Brutus, mi-a dat lovitura de grație!
 Așa că am spus ”grazzie” și am plecat la Vatican.

- va mai urma ceva -