Lucruri pe care nu le înțeleg (II)

     

     1. Nu înțeleg rostul talk-show-urilor.  

      Se adună câțiva incompetenți  într-un studio virtual, sub reflectoare, ca muștele sub felinar și bâzâie vreo două ore numai tâmpenii. Investiție minimă, distracție maximă.

     ”- Vă mulțumesc că ați venit”. 

      Așa e, teoretic, stimatul invitat nu e obligat să apară în presă. Ăla e timpul lui propriu și personal, de care poate dispune cum vrea domnia-sa. Practic, însă, timpul petrecut în direct nu e niciodată un act filantropic, o donație, un cadou. Cum ar spune Dick Domnul Râmă (varianta de pe AliExpres a lui Flick Dl. Rimă): Sunt interese de ambele părți ale acestei mese.  

     ”- Vă mulțumesc că m-ați invitat”.  (invitatul, de multe ori, este ”Opțiunea 4”, în agenda producătorului emisiunii. Primele 3 opțiuni n-au putut să vină. Și el știe asta).

      Așa e politicos, să răspunzi la un ”mulțumesc” cu un contra-mulțumesc. Oameni educați. Nu contează că după 5 minute încep să-și toarne găleți de căcat în cap unii altora, important e că au mulțumit frumos pentru invitație și au salutat telespectatorii. Când nu-și dau capuri în gură, acești domni și duoamne ne explică chestii grele, pe care nu le știam și nici nu le bănuiam, cum ar fi ce e gaura de la covrig și de ce nu e bine să-i bagi ursului degetul în fund. Analiști economici, politici, sportivi, experți în arte de tot felul, ingineri agricoli, analiști de media, de turism, de nișă, de masă, de casă, nutriționiști, psihologi, nici nu mai contează pregătirea, oameni care stau 9-10 ore pe zi numai prin televiziuni și posturi de radio, de te întrebi când mai au timp să citească și altceva decât burtiere și breakingnews-uri. Breasla păreriștilor. Înțeleg de ce există, pricep motivele care-i mână-n luptă pe păreriști. Din punctul lor de vedere, bineînțeles!

      Ce nu înțeleg,  e rostul acestei ocupații umane. Nu-l înțeleg, dar îl bănuiesc. Nici banii, nici lobby-ul politic, nu constituie fundația talk-show-ului, deși, la prima vedere, așa pare. Nu, eu cred că motivul e mai profund, cel puțin la noi, la români, pentru că tocșouri sunt peste tot în lume, la toate televiziunile. Românului, însă, îi place taclaua, bârfa. Fiind și specialist în orice domeniu, îi place să șadă la discuții interminabile. Pentru că, acolo unde se termină vorbitul, începe făcutul. Și e mult mai ușor să vorbești decât să faci.

      Oferta de păreriști acoperă aproape toate gusturile, se pliază pe majoritatea curentelor de opinie, oricât ar fi acestea de diverse sau de sărite de pe fix. Spun ”aproape toate gusturile”, pentru că rămân pe dinafară cei care nu-și iau opiniile de la supermarketul media, ci preferă un punct de vedere propriu, home made, artizanal și cât mai obiectiv. Atenție, ”formatorii de opinie” se adresează doar celor care au deja o opinie formată, solidificată, bătută în cuie cu ciocanul, eventual cu secera și ciocanul (vreo 40% dintre ei, dacă nu mai mulți). ”Formatorii de opinie” sunt, de fapt, confirmatori de opinie. Oamenii validează doar ceea ce vor să audă. De ce să nu-i servim la înălțimea sau la josimea așteptărilor domniilor lor? (ce mulți de ”-lor”!)

2. Nu înțeleg rostul celor care încă mai încearcă să explice lumea la modul serios, pe baze științifice.

       Până aici am înțeles. Păreriștii o fac cu gura, pentru bani, cum vrea clientul, adică patronul de media (orice asemănare cu fapte și personaje reale, de pe centură, sunt destul de evidente), iar consumatorii, la rândul lor, au nevoie de ceva sau de cineva la care să caște gura. Poporul trebuie distrat de la gât în jos, în timp ce Creierul Neamului trebuie menajat, odihna veșnică, dă-o lui, Doamne! Oamenilor nu le place să gândească, să aibă inițiativă, să fie independenți. Stilul ăsta de viață presupune un efort continuu, presupune să iei decizii și să-ți asumi toate consecințele deciziilor luate. Nu mai rămâne timp de taifas, de bârfă, de taclale. Și în cazul ăsta, pentru ce mai trăim?! Fără Capra Vecinului, viața e pustiu!

       Nu-i nimic, e ok, așa e lumea la bază, ăsta-i mainstreamul, așa a fost dintotdeauna. S-a mai schimbat un pic, dar nu prea mult. Din păcate, în rău. Ce s-a câștigat pe de o parte, s-a pierdut dublu, pe cealaltă parte. Ce s-a schimbat fundamental, după 1989, însă, a fost dispariția sistemelor social-economice și politico-ideologice așa cum au fost ele definite și concepute. Au dispărut atunci comunismul, dictatura, dar și capitalismul și democrația. Azi, mulți înjură capitalismul, alții spun că democrația e de vină. Se înșeală. Ce trăim noi, azi, nu e nici capitalism și nici democrație. Nici unul dintre principiile care definesc și pe care se bazează aceste noțiuni, nu mai funcționează. Au funcționat, în diverse părți ale lumii, permițând dezvoltarea societății și mai ales, progresul tehnologic, până în 1989. Capitalismul se bazează pe proprietatea privată, piața liberă și libertatea de acțiune. Ca să nu facem urât, ni se mai arată din când în când niște machete ale acestor piloni, dar în realitate, aceștia nu există. Noua Ordine Mondială a început din 1990 atât pentru țările din fostul bloc comunist, cât și pentru restul lumii. Atunci a avut loc o dublă revoluție, una mică, anticomunistă și diversionistă, cu rolul de a abate atenția de la adevărata revoluție, cea de la nivel mondial, fără denumire, fără revoluționari, fără sloganuri și fără lideri carismatici, lideri a căror imagine s-o înlocuiască pe cea a lui Che Guevara, pe tricourile rebelilor conformiști. Au dărâmat un zid pentru a putea construi o întreagă închisoare. 

        Ca în Game of Thrones, planeta are, încă, lideri puternici, fiecare cu tronul lui: Tronul Petrolului, Tronul Medicamentelor, Tronul Presei, dar jocurile s-au terminat. Lumea toată, inclusiv acești lideri mondiali, e condusă azi de cineva sau de ceva, cu o putere fără precedent în toată istoria omenirii, care stă pe Tronul de Biți, făcut nu din săbii topite ci din cifre de zero și unu și care, pe post de dragoni, stăpânește browserele de internet.

      În condițiile astea, ce mai analizăm? Despre ce vorbim? Ce rost mai au specialiștii? Toate deciziile legate de economie, societate, politică, cultură, tendințe, ba chiar și de starea vremii, toate deciziile macro, dar cu impact micro, local, sunt luate de către cei câțiva (probabil nu sunt persoane publice) care au avut la momentul oportun (oare când a fost asta?...) viziunea internetului, a tehnologiilor actuale, care, până și nouă, încă ne par aduse din viitor și au înțeles  potențialul uriaș al centralizării acestor puteri absolute.  

         Dragi analiști. Dragi cercetători britanici. Ca să vă curm suferința, vă dezvălui răspunsul universal valabil, răspunsul la orice întrebare v-ar mai chinui de azi înainte și nu v-ar lăsa să dormiți la teatru sau la operă: creșterea profitului, indiferent de consecințe. Tot ce se întâmplă pe lumea asta, din acest motiv se întâmplă. Toată munculița atâtor genii, de-a lungul atâtor secole, studii, știință, nopți nedormite, Nobeluri acordate, universități înființate, destine individuale sau sociale schimbate, totul ANULAT!  Îți dai seama, domnule profesor, domule geniu, ce ridicol arăți, ca un popândău în costum nou, cu graficele alea în spatele tău? Orice analiză e ridicolă și inutilă, din moment ce poate fi oricând, anulată, printr-o simplă apăsare de buton. Legea Profitului abrogă Legea Naturii, Legea Economiei, Legea Justiției și toate celelalte legi. Legea Profitului reglementează însăși Legea Vieții. Dacă, în mod direct sau indirect, Viața aduce atingere profitului, se vor lua orice măsuri necesare pentru protejarea profitului. În numele profitului, crima va fi justificată și permisă. Cum? foarte simplu: se va trage cu creta o linie, pe jos și se va spune: cei din partea aia sunt răi, noi suntem buni. Ei sunt dușmanii, vor să ne omoare pentru că i-am atacat! Sau pentru că au altă religie, culoare a pielii, sau pur și simplu pentru că s-au infectat cu virusul fabricat de noi! Știu, nimic nou, de-a lungul istoriei, au mai murit niște armate de fraieri pentru ca unul mai șmecher să facă avere.  Însă, zilele astea, parcă, totuși, profitul ăsta nenorocit, calculat în vieți omenești, a atins maximul absolut. Ăsta e, iarăși, un lucru pe care nu am cum și nu vreau să-l înțeleg!