Destine celebre: Peștișorul de aur

     

     Prin anii `70 -`80, Peștișorul de aur rupea. Era cel mai bogat înotător din ocean. Brandul său, ”iWish”, deținea tot ce se poate deține, avea afaceri în toate domeniile: trust media iWish2Know, lanț hotelier iWish2Stay, food-chain iWish2Eat, casă de modă iWish2Wear. Era peste tot, la știri, pe coperțile revistelor, în ziare, pe tricouri, pe magneții de frigider. Orice sirenă care se respecta, avea, pe umăr, lângă nelipsitul tatuaj cu marinar și un tatuaj cu el.

        A deținut singur un recif privat, Wishland, unde se dădeau niște party-uri de nepovestit. Acolo erau invitați oameni obișnuiți care, 3 dorințe mai târziu, deveneau superstaruri. Înafară de Ozzy Osbourne. Ozzy nu se apropia de apă, așa că nu s-au întâlnit. Și chiar dacă s-ar fi întâlnit, Peștișorul n-ar fi înțeles nimic din bolmojeala Prințului Întunericului.

        Aproape toate celebritățile anilor 70 și 80 l-au avut ca producător pe el, Peștișorul de aur. Dar ce credeați? De unde atâtea genii în numai câțiva ani și de atunci nimic, nimic, nimic?! Doar coveruri, remake-uri...Au fost și câteva talente native, dar  dacă nu-ți îndeplinea cineva o dorință însemna că nu datorezi nimic nimănui. Iar dacă nu datorai nimic nimănui, nu puteai fi controlat. Cam așa e și acum.

        Rămas orfan, a fost dat la acvariu. A fugit de acolo și a fost adoptat de un cuplu de sturioni. Pînă la adolescență a crezut că înaintașii lui au fost icre negre. De mic a simțit că trebuie să-i ajute pe cei din jur, indiferent de culoarea solzilor. S-a implicat activ în toate mișcările anti-orice din acea perioadă. El a inventat sloganul ”Caviar lives matter”. 

           Când s-a îndrăgostit de o doradă, și-a descoperit puterea de a îndeplini dorințe. Greșeala lui a fost că și-a folosit superputerea pentru a o cuceri. I-a îndeplinit, efectiv, toate dorințele, inclusiv visul ei cel mai mare, o casă de modă: El Dorada. Într-o zi, fără nici o explicație, fata l-a părăsit. Asta i-a zdrobit inima. Ca și cum n-ar fi fost de ajuns (vorba aia, o sardină nu vine niciodată singură), înotând el, așa, abătut, îndurerat, și-a dorit atunci, cu lacrimi în ochi, ca ea să se întoarcă. Dorința nu i s-a împlinit.

       Atunci a înțeles ce crud fusese universul: singura ființă căreia nu va putea niciodată să-i îndeplinească vreo dorință, era el însuși!

         Pentru curățire spirituală, s-a retras în Japonia, a cunoscut un maestru de arte marțiale și s-a antrenat cu el. Un regizor celebru, auzind că Peștișorul s-a antrenat cu un maestru autentic, pe un munte adevărat, chiar în Japonia, a dorit să-l distribuie într-un film cu arte marțiale. Peștișorul, cu părere de rău, a trebuit să refuze, deorece el se antrenase la table, nu la karate, ce stereotip de rahat, că dacă moșu e maestru shotokan, nu mai știe nimic altceva decât bătaie.

         

      După `90, însă, treptat, celebritatea Peștișorului de aur a început să scadă. Odată cu el, se stingea o întreagă epocă. Epoca Marilor Dorințe. Oamenii ”mari” aveau dorințe mari. Oamenii visau fără limite, dincolo de ei și de destinul lor trecător. La fel erau și dorințele lor. Chiar și dorințele oamenilor de rând -Peștișorul lucra cel mai adesea cu necunoscuți- erau de o calitate net superioară celor de azi. Oamenii știau că nu există fericire de unul singur. Se mai gândeau și la alții. Dorințele lor erau generoase, umanitare, chiar dacă, unele, erau stupide. Cum ar fi, de exemplu, fântâna de ciocolată. Nu fake-urile din zilele noastre, ci una adevărată, din care ciocolata proaspătă  curge non-stop, nu se termină niciodată. 

      După căderea comunismului, însă, sute de milioane de oameni care nu îndrăzniseră să spere sau să dorească, au dărâmat Zidul și au năvălit în era consumerismului, călcându-se în picioare, exact ca la Black Friday. Oamenii aceștia voiau blugi, cafea, răzătoare Worner, televizoare color, adidași torșăn, mașini Cielo și Espero..voiau totul și nimic în același timp.

      Apoi a apărut Peștișorul Browser. Și oamenii au început să-și dorească online. Și a apărut atunci un om, Steve Jobs pre numele său și a coborât într-un garaj unde l-a vizitat un înger wozniak. Și îngerul a strigat. Că s-a enervat. Și a plecat. Și atunci, Steve Jobs a venit în fața oamenilor, și s-a urcat pe o scenă. A văzut că oamenii au aplaudat și a fost bine. Și avea o tabletă în mână. Și o singură poruncă: ”Buy Apple!”. Și a dat oamenilor Mărul 2.0. Și a văzut că este bine. Și a făcut mărul mobil și l-a dat oamenilor. Și a văzut că este și mai bine. Și a făcut iOS și touchscreen. Și a murit. Dar a venit alt om, Mark Zuchernuștiucum care a dat oamenilor Facebookul. Și a văzut că este Like. Și oamenii au shareuit cele văzute și s-a făcut un deșert de social media. Iar Peștișorul de aur a văzut toată porcăria asta și a înțeles că nu e deloc bine. Prostia și răutatea au învins. Dorințele au devenit ori prea tâmpite, ori prea periculoase pentru a fi îndeplinite. Așa că a dispărut în adâncuri. Nimeni nu a mai știut nimic despre el. Până azi.

      De fapt, nu exact azi, vorba vine, însemnând până de curând. Recent. Ce s-a întâmplat, de fapt? 

      

      Neștiind ce să mai facă cu viața lui, Peștișorul de Aur s-a înscris la Vocea României, la audiții. A fost respins din prima, pentru că peștii nu cântă. Peștii sunt muți. Nu știu ce a fost în capul lui! Dar nu asta e important. Important e că l-a întâlnit pe Smiley, omul. Omul, nu emoticonul. Omul, nu vedeta. Omul, nimic altceva. S-a nimerit într-o zi, singur cu el, în backstage. Fiind un fan al artistului, Peștișorul de Aur s-a oferit să-i îndeplinească trei dorințe. Smiley, omul, l-a refuzat. Peștișorul a rămas și mai mut. Nu i se întâmplase așa ceva niciodată. Cei doi Smiley (vedeta și omul), i-au explicat foarte simplu motivul refuzului: când iubești și ești iubit, nu-ți mai trebuie nimic. Peștișorul a înțeles în acea clipă de ce l-a părăsit dorada. Nu de 1001 dorințe avea ea nevoie, ci doar de un singur lucru: dragostea lui. Inima a început să-i bată nebumește, i-a mulțumit lui Smiley, care între timp mai compusese un hit, a căutat și a găsit pe Insta profilul fostei iubite, i-a scris un mesaj pornit direct din suflet și aproape imediat a primit un răspuns de la dânsa. 

       E măritată de mai mulți ani cu un pește Koi. ”Oh, crap!” a suspinat el. 

      Noroc că tocmai atunci trecea p-acolo Tudor Chirilă, l-a văzut trist și l-a luat cu el în Vama Veche. Au băut și au fumat iarbă până s-au făcut căcat. Apoi au luat un taxi și s-au întors la București, s-au dus la vila doradei cu pricina și au urinat pe gard. A ieșit Koi-ul vânăt de nervi, să-i bată, dar ei i-au strigat ” Unu-doi, băi Koi, du-te la Băicoi! trei-patru, perfect fără tine!” Au vrut să se ducă și la vila lui Smiley, dar bineînțeles că Tudor nu s-a putut abține de la gluma aia proastă, ”băi, la ăla nu mergem, că are Pistol”. S-au dus în Centrul Vechi, s-au întîlnit cu mai mulți și Peștișorul făcea glume cu chelnerii, ”băăăi, da ce facem, noi aicea stăm pe uscat?” Natanticu a borât în acvariu, Peștișorul s-a ofuscat maxim și i-a umflat ochiul stâng dar nu s-a cunoscut pentru că Natanticu oricum are ochii holbați... O seară reușită, cum s-ar spune.

     De atunci au rămas prieteni, Peștișorul a scris un scenariu inspirat din viața lui, anul viitor va ieși și filmul, cu Bartoș în rolul titular, sub titlul ”Dorințele sunt pentru looseri iar dragostea e pentru fraieri”. Titlu alternativ: The House of Știucci. S-a mai vehiculat și Capra cu trei dorințe, dar nu.

        Stați să vă spun cea mai mișto chestie, miercurea trecută s-au întâlnit întâmplător, în mall, Peștișorul de aur cu dorada vieții lui și ea i-a mărturisit că-i pare rău că n-a rămas cu el, că acum se zgârie când îl vede pe la televizor și pe la podcasturi de-i vine să-și dea cu tesla-n Koi.