Două găuri stau de vorbă

     
     La producția de găuri negre stăm foarte bine anul acesta. Dacă nu cumva le-au modificat antigenetic și pe astea. Cică recent, s-a descoperit o gaură neagra cu o masă de 30 de miliarde de ori cât masa soarelui. Cam cât masa lui Putin, aia de l-a primit el pe Macron. Apoi, am citit asta: 

Zgomotul de fond emis de vortexul găurilor negre gigantice a fost auzit în premieră, graţie unei tehnici inedite de detectare a undelor gravitaţionale.

sursa: Unsplash

    Și mi-am zis că e foarte interesant. Să încerci să înțelegi ce discută găurile negre. Cine știe, or fi având și ele, problemele lor. De ce să presupunem că, dacă ești o gaură neagră masivă, care poate absorbi 30 de miliarde de sori de dimensiunile soarelui nostru, nu ai nici o problemă? Vorba cântecului: Cine are gaură neagră mare/Mare supărare are. Uite, chiar acum mă gândesc la o reală problemă care ar trebui să îngrijoreze aceste gigantice concentrări de antimaterie: resursele. Fiind prea mari pentru un infinit atât de mic, la un moment dat, nu vor mai avea ce înghiți. Așa au dispărut megalodonii. Totul a fost bine până când megalodomnul și-a întrebat megalodoamna: ”Dragă, dar noi ce mai mâncăm azi?”. Megalodonii au fost rechinii ăia uriași. Care nu erau rechini, de fapt și nu mai stau să caut acum ce erau, dacă vă interesează, știți ce aveți de făcut.

    Pentru cei care se crispează ușor, da, e ok să zici gaură neagră, nu-i nici un bai. Încă.

    La polul opus, în aceeași logică, cu cât sunt mai mici, cu atât prosperă și se înmulțesc mai mult. Nu se mai numesc prădători, ci dăunători. Gândacii de bucătărie, de exemplu. Sau, și mai bun exemplu, că-i de actualitate, virușii. Ăstora le zice ”inamicul invizibil”. Sincer, până au apărut rețelele de socializare, am crezut că inamicul invizibil e prostia. M-am înșelat, scuze. Prostia e un aliat extrem de vizibil și de puternic.

    Apropo de găurile negre și de prostie, tocmai s-a terminat Bacul. 

    M-am plictisit. În fiecare an, aceeași poveste: nici nu se afișează bine rezultatele și apar diverse persoane din presă sau din online, cernite ca Fefeleaga, din ochi lăcrimând și statistici recitând, cu un tragism demn de doamna Leopoldina Bălănuță, să ne informeze că a venit, din nou, pe plaiurile noastre, sfârșitul lumii. Așa, și? La noi vin și revin diverse celebrități. Regele Charles, de exemplu, vine la Viscri, de câte ori are o clipă liberă. Ce mare știre e asta? Mai ales că rezultatele sunt cam aceleași de câțiva ani încoace. La bac, nu la regele Charles.

     Profesorii dau vina pe elevi, elevii pe profesori și toată lumea pe Sistem. De parcă sistemul de învățământ e un fenomen astronomic care nu poate fi controlat, nu poate fi modelat, poate fi doar observat. El nu se arată decât o dată pe an, de bacalaureat. Dacă e cer senin. În timpul anului școlar nu se văd măsurile care se iau, nu se văd meteoricele manuale alternative, nu se vede cum elevii stau mai mult acasă decât la școală, nu se poate observa cu ochiul liber că s-au abolit tezele și notele mai mici de 9,00! Sistemul de învățământ apare pe cerul spațiului public în luna iunie și dispare în iulie. Ce face în tot restul anului, pe unde călătorește, ce i se întâmplă, nu avem de unde să știm, e la fel de misterios ca o gaură neagră. În care, de 33 de ani ne tot dispar resursele. 

    Însă, degeaba dăm noi vina pe sistem, că nu-i el de vină. Fie că vorbim despre sistemul de învățământ, de sănătate sau de justiție, observăm peste tot același dezastru. Nu știu dacă Sistemul nostru de sisteme e fundamental greșit, dar lipsește cu desăvârșire. Pînă n-o să ne prindem că prima dată se face fundația, nu sufrageria sau podul, n-o să avem o casă în care să se poată trăi. Degeaba bagi bani în materiale scumpe, în design, în spoieli care să aducă like-uri (a se citi ”voturi”), dacă nu faci lucrurile așa cum trebuie, temeinic și cu răbdare. Sistemele alea nordice, pe care le admiră toată lumea (noi, mai puțin, că nu ni se potrivește, ne-a băgat cineva în cap că suntem originali) nu s-au făcut peste noapte. Chiar dacă acolo, spre cercul polar, nopțile sunt mai lungi și mai albe.

     Mă întorc cu gândul la știrea despre care vă spuneam la început și mă întreb, oare sistemele noastre naționale vorbesc între ele, ca găurile negre? Oare ce-și spun? Știu, în 33 de ani, politicul a devenit un fel de zgomot de fond pentru cetățeni, nu-l mai bagă nimeni în seamă. E normal. Dar, totuși. Cred că râd una de cealaltă, ca proastele. Când ies la o țigară, în spate, la Guvern. 

  - Auzi, tu, Învățământo, cum se zice corect, ”analfabeți funcțional” sau ”analfabet funcționali”?

  - La ce? 

    Mă întreb ce vor face oamenii de știință când vor descifra zgomotul de fond făcut de marile găuri negre ale spațiului cosmic (spațiu din care facem și noi parte, oricât s-ar împotrivi Austria). Oare ce adevăruri vor ieși la lumină și cum ne vor afecta viața? Nu știu eu de astea, dar știu că, pe termen lung, chiar dacă antimateria va consuma întreaga materie din univers, avem toate șansele să ieșim învingători. Pentru că, așa cum ziceam mai devreme, prostia omenească e mai mare și mai tare decât orice. Iar la capitolul ăsta, noi avem unul dintre cele mai performante sisteme din lume!