Ce mă enervează (partea II)

    

      Mă revoltă parcatul pe locuri rezervate persoanelor cu dizabilități! Prostia și nesimțirea nu sunt dizabilități.

 

      În egală măsură mă revoltă parcatul pe locurile rezervate mașinilor electrice. Pe locuri rezervate, punct. Nu mă interesează pentru cine sau pentru ce sunt rezervate acele locuri. 

        Dacă macacii ar fi capabili să conducă mașini, iar noi, ca oameni ce suntem (unii), le-am rezerva locuri speciale de parcare, ca să-i protejăm și să-i încurajăm, m-ar enerva să văd o specie de maimuță inferioară macacului, cocalarul, de exemplu, satisfăcându-și nevoile de parcare, fără nici o jenă, pe locul speciei protejate. I-aș pune pe mașină un macac flămând, mahmur și superexcitat. Dacă tot vrea să vadă cum e să fii persoană cu dizabilități...macac pe mașina lui! 

        Distinși stimați, dacă noi, ca societate, ne-am adunat și am vorbit să facem niște locuri de parcare speciale, din niște motive superîntemeiate, care se înțeleg de la sine și am stabilit că nu avem ce căuta să parcăm acolo și am fost de acord cu toții că așa e bine și corect, de ce mama dracului, vine câte unu și face ceva pe noi toți (se pișă), după care, scapă nepedepsit! Nici nu fuge, merge încet, zâmbind la cameră. 

        Oare suntem un fel de MISA? Ne plac ploile calde, aurii, de vară? Nu știu eu d-astea, însă tare ne mai place să privim în direcția opusă, sub pretextul că acolo, stropișorii zglobii relevă un curcubeu.   

        Din aceeași categorie de enervări face parte bemveul de gherțoi care, dacă nu e parcat în apele teritoriale ale țării, încurcă circulația rutieră, pietonală, blochează alte mașini, sau chiar linia de tramvai. 

        

        Da` de ce mă enervez io așa? Ce-au făcut bieții oameni, la urma urmei? Au furat? Au dat în cap? Au parcat și ei unde au putut. Dacă nu s-au făcut mai multe locuri de parcare, ce, e vina lor? Doar n-o să vină fix atunci vreun handicapat să aibă nevoie să parcheze! Să fim serioși.

        Mă enervez așa de tare pentru că, personal, consider aceste dreptunghiuri vopsite în albastru sau verde sau macachiu, nu contează culoarea, un mare pas înainte al umanității pe calea civilizării, spre o viață mai bună. Sună oribil, știu, dar nu are rost s-o învârt ca să sune cool, importantă e ideea.

        Boss, să dai în cap e simplu. Și calul lovește și boul împunge, nu e mare lucru să fii violent și să-l faci pământ de flori pe adversar. Dar să te trezești într-o zi, să te gândești un pic, să iei o găleată de vopsea, să te duci lângă nu magazinoi mare și să dai cu badanaua pe jos pentru niște oameni cu probleme, pe care nici nu-i cunoști, boss, asta e evoluție. Ești, cum zice nepotu-miu, next level.

        E mare lucru, poate cel mai mare lucru, ca un individ să se gândească și la semenii săi. Despre asta e civilizația, nu despre jucăriile cu touch. Gadgeturile sunt simple unelte. Uneltele îți fac viața mai ușoară. ”Mai ușoară” nu înseamnă neapărat mai bună. Uneltele ajută într-un singur fel: reduc efortul. O mulțime de animale descoperă, folosesc și perfecționează unelte. Uneltele nu sunt o măsură a gradului de civilizație. 

        Spun asta, deoarece progresul tehnologic este confundat cu evoluția și invers. Avem aifoane și inteligenți artificiale, ca urmare, suntem foarte evoluați. Suntem o p...!

        Dar să ne întoarcem la subiect, că nu scăpați așa ușor: de ce nu țipă legea când o calci?

       Haideți să admitem că bătrânelul de la pază nu prea are cum să se impună în fața unei cefe late și tatuate. Deși, de asta e plătit. El nu trebuie să se bată. Datoria lui e să cheme patrula. Aici intervine, însă, largul concurs al unor milițeni care nu dau amenzi decât de la Logan în jos. Să nu fie probleme. Să fie siguri că nu dau de vreun aparținător de clan, care să-i bată cu propriul pulan, de să-i lase lați și dizabilitați, iar apoi să le ia și locurile de parcare. Sau și mai rău, să nimerească vreun politruc abuzator de foncție, care, pe linie de partid, să-i ”promoveze” angajați la supermarket. Cum ar veni, paznicii ăia de temut*, să le fie șefi. ”Paza, vreau anulare la casa 2!”. 

      Pornind de la chestia asta măruntă, ajungem la o concluzie de-a dreptul stuchefiantă: celor care ar trebui să asigure aplicarea legii, le e frică. Pur și simplu frică. La noi în țară, Legea se teme de infractori, nu invers!  

       Mă veți întreba de câte ori am fost viteaz, eu, personal, să reclam o astfel de parcare ilegală. Sau altceva ilegal. Dacă tot critic în stânga și-n dreapta, să mă uit întâi la mine și apoi să cer de la alții. Corect. Vă răspund în cele ce urmează.

        Mi-am găsit mașina lovită în parcare. Lovită e puțin spus. Partea din față distrusă. De vreo două ori, mașina mi-a fost spartă. Odată s-a întâmplat în plină zi, pe Bulevardul Independenței, în buricul târgului, un loc foarte circulat. Era joi. Sâmbătă, aveam programat un eveniment la care trebuia să merg cu nevastă-mea. Cununia civilă, parcă. A noastră. Mi-au furat actele și două tăvi cu prăjituri pe care tocmai le ridicasem de la cofetărie, pentru fericitul eveniment. Ia și te-nsoară dacă mai poți. Povestea s-a terminat prost. Mi-am găsit actele vineri... Stați liniștiți, nu miliția le-a găsit. Un om oarecare, a găsit portofelul cu actele pe jos și le-a predat la un chioșc de bilete. Angajatul respectiv a pus buletinul meu în gemuleț și fiind un chioșc cu un vad foarte bun, cineva cunoscut l-a văzut și m-a anunțat. 

    De fiecare dată, când am apelat la sprijinul sau protecția legii, nu s-a rezolvat absolut nimic. Plângerile și reclamațiile mele au rămas fără răspuns. Cel puțin așa cred eu. Poate că a existat un răspuns, dar n-am fost vrednic să-l văd! Așa pățesc necredincioșii. Se roagă și nu sunt în stare să recunoască miracolul prin care li se răspunde. Pentru că, exact asta e un caz rezolvat de bravii apărători ai legii: un miracol! 

    Acum, după ce-am argumentat un pic, cred că răspunsul la întrebarea de mai sus este evident: nu apelez la brațul lung al legii, pentru că, cel mai probabil, tot ce voi obține, va fi degetul lung al legii. Și nu, nu am chef să mă implic activ, cetățenește, în lupta împotriva neterminaților care ne trag înapoi, spre Evul Mediu, spre Neanderthal, sau spre maneleolitic. Nu sunt Batman să lupt cu criminalitatea. Plătesc taxe pentru asta. Nu e vorba de frică, comoditate sau egoism. E pur și simplu, silă.

- va urma -

_____________________________________

de temut* : nu sunt ironic. Nu știu vouă, dar mie, mi-e teamă. Când mă uit la bieții oameni, în uniformele lor ponosite, mi-e teamă să nu moară în fața mea, de la vreun sughiț, sau de la vreun strănut, ceva.