Când le pui cap la cap și te miri ce-ți iese

Găini fericite, crescute la sol

   M-am gândit. Nu mult, dar superficial. M-am gândit   că vara asta nu, dar la anul, rup piața cu un produs   tradițional, reinterpretat: CHOSSETTE pour   SANDALLE. De la CHOSSAND. Adică șosete fără   degete și fără călcâi, cu inserții de silicon pe talpă,   anti-derapaj. Să nu-ți alunece laba piciorului în sanda. E simplu, comod, practic, nu-i nici o filozofie.   Cum zice și o vorbă din foarte bătrâni: Philosophum non facit laba! Trăim vremuri gheboase.

Apropo de proverbe grecești: grecii ne-au cerut Delta. Cică e o literă a alfabetului lor, că o Φ, c-o păți. Π buni?! Mi se pare Ωprostie. Cum ar fi să revendicăm și noi, insula Thassos? Că doar e pământ românesc! Însă noi, care ne-am mai fript cu zorba, souflaki și-n iaurt grecesc: s-o revendici pe meta!

Dar să lăsăm dulcele grai elen, căci are și limba română, ciudățeniile ei. De ce, ursul, la singular, se numește ”urs”, iar la plural se zice ”urși”, cu ”ș”? De ce nu se zice ”ursi”? Uite, de exemplu, pârșii sunt consecvenți. Pârșu-i pârș, soția de pârș e pârșa, iar soacra e târșa, adică o pârșă de care ți-e frică. De asta merg pârșii ușor, să nu-i audă nimeni, pârș-pârș.

Tot pîș-pîș, un român a plecat acum 20 de ani în Los Angeles, clandestin, cu numai 5 dolari în buzunar. N-o să vă vină să credeți unde e astăzi și cu ce se ocupă! E tot în Reșița, tot șomer, că unde naiba să ajungi cu 5 dolari, voi ați înnebunit?!

- Ia să vedem, deci,...mă iubește. Nu mă iubește. Mă iubește. Nu mă iubește. Mă iubește. Nu mă iubește... mă iube...nu, nu mă iubește. Ba nu, era la rând că mă iubește...sau că nu...oooof! M-am încurcat. De la început: deci mă iubește. Așa, acum nu mă iubește. Ba da, mă iubește. Nu, deloc, nu mă iubește, că n-are de ce. Cum adică n-are de ce?! Ba mă iubește, că-s bună, că nu...că am...mă iubește pentru...mă rog, așa e jocul ăsta stupid cu ruptul petalelor, treaba lui de ce mă iubește! Na, că am mai terminat un buchet și am pierdut din nou șirul și numai din cauza lui! Că nu se hotărăște odată! Așa-mi face mereu! Îl urăsc! Și mai are tupeul să mă sune să-mi zică că am întârziat! Să vezi ce nuntă am să-i dau eu acum...

Nu există nunți cu final fericit. Ori se despart, ori mor amândoi. 

Asta-i mai veche, am mai povestit-o, dar verba volant și ar fi păcat ca această frântură de viață să nu manent, așa că scripta următoarele: când te căsătorești, juri să fii alături de soț / soție la bine și la rău. Până când sforăitul vă va despărți. O să fiți surprinși, dar există și situații ”la bine”. Ni s-a întâmplat nouă, mie și soției mele, într-o sâmbătă. Ne-am cumpărat două beri scumpe, dar reci. Doar două, ca să le testăm. Sau patru. Parcă patru au fost: două să le bem pe loc și două să le lăsăm pentru mai târziu. Nu contează, rotund, să zicem vreo zece. Am ajuns acasă toropiți de căldură, am desfăcut berile reci și le-am golit stil Milcov, dintr-o sorbire. ”Excelentă!...”, a concluzionat nevastă-mea. Și-a tras o clipă sufletul și a continuat: ”...mâine ne cumpărăm și noi!”.

Ați văzut filmul ”Taximetriști”? L-am văzut. Foarte bun. Cică a fost adaptat după o piesă de teatru. Oameni simpli, probleme complicate. M-a inspirat să-mi doresc să scriu și eu o piesulice, mai mică, mai ușoară, așa, de încălzire. Tot cu oameni simpli, rătăcind prin întortochelile vieții. Piesa mea se va numi ”Parcagii”. Cu băieți de ăștia, de-ți bagă mașina unde nu e loc. 

 Deocamdată lucrez la personaje, mai vedem ce conflicte voi pune în scenă. Probabil va fi vorba despre o parcare mică, dar cu tradiție, care se împotrivește să fie înghițită de un proiect imobiliar. În final, e salvată de o parcare mai mare și mai modernă, concurența ei de moarte, o parcare cu susținere politică și care face parte dintr-un binecunoscut lanț de parcări de centru. 

Personajul central, nașul, Boss-ul, va fi Gabriel Garcia Parquez (nume întreg: Gabriel Mercedes Lamborghinio Solenza Espero-Matiz Garcia Parquez). Pentru prieteni: Gabi. Specializat în parcur. Adică parcatul cu spatele. 

Urmează Toma Parcagiu, un veteran specializat în locuri de parcare rezervate persoanelor cu enabilități. Opusul persoanelor cu dizabilități. Oameni supracapabili. Cu ”N” abilități, unde N este un număr prim întreg pozitiv. De ce prim? Pt că, dacă vin doi sau mai mulți deodată, ăla de lovește primul cu cașcavalul, primește locul de parcare.

 Avem, apoi, un emigrant climatic, din nord: Olof Irinel Parkinsson . Parkin-sson înseamnă fiul celui care parchează. Mâna dreaptă a boss-ului. 

Personajul negativ va fi Antonio Barerras (bariera umană), un fel de Iuda al acestei povești.Trebuie să mă gândesc și la ceva personaje feminine. Am treabă.