De la sifoane la iPhoane

      

 

sursa foto ziarul LIBERTATEA 18.11.2014

    Am reușit să călătoresc în timp! Deocamdată, doar în viitor. Pe viitor, sper să reușesc să călătoresc și în trecut. Adică să mă duc în viitor pînă la momentul în care descopăr cum să fac să călătoresc în trecut. 

     Ce să zic, e fain să călătorești în timp, dar nu e ca în filme. Nu. E mult mai greu. E greu pentru că îți trebuie multă răbdare. Să zicem că vrei să călătorești în viitor o oră. Ok, nu poți să apeși pe un buton și pac! te trezești acolo. Trebuie să îți iei niște măsuri de siguranță, în primul rând. Dacă peste o oră plouă? Dacă îți va fi foame? Dacă nu va fi internet? Trebuie să te pregătești un pic. După ce te-ai pregătit, aștepți. O oră. De asta îți trebuie răbdare. Practic, ca să călătorești în viitor o oră, îți ia vreo două ore. Ei bine, iată, mie mi-a luat doar 34 de ani, ca să călătoresc în viitor 20 de ani! Acum sunt aici și am câteva întrebări, ca să vedem dacă ”s-a meritat”:

    Se mai face șpriț cu sifon? Ați mai dat peste vreo sticlă cu bere în care a fost ulei? Nici nu știți ce-ați pierdut.

     Apropo de șpriț și bere, se mai stă la terasă, la taclale, câte 12-16 ore? Mai ”stinge” cineva, cu bere? Nici măcar cei care au pus ”sting” în fasting? 

      La ce întrebare, chelnerul răspundea ”nu servim înainte de ora 10,00”? Pont: nu era vorba de micul-dejun.

    Măi familiilor, care sunteți voi frumoase, mai mergeți duminica, la o înghețată sau la o prăjitură, în oraș? Un suc de la dozator? O fotografie horror la minut, cu animale împăiate, mâncate de molii și roase de timp? O gogoașă rufoasă, uleioasă, un pic crudă la interior, dar crud de fierbinte?...

     Poate că e adevărat că jumătate din wc-urile din România (taolete, cum se mai spune) sunt în fundul curții, dar ați uitat că, pe vremea când americanii făceau pe ei de frica extratereștrilor răpitori, noi, când prindeam un OZN liber,  făceam pipi în el! Sincer să fiu, ne era și nouă un pic frică, să nu avem o întâlnire de gradul III cu paznicul de la Orășelul Copiilor.

      Mai are cineva adidași turcești, supercolorați, cu șireturi fistichii, incandescente? Dacă nu i-ați purtat, îi mai aveți. Că nu erau de purtat. Dar blugi Levis din bazar? Bluze sport cu imprimeuri cauciucate sau geci cerate cu compartiment pentru glugă, cu fermoar? Se mai poartă leocoplastul roz-purcel lipit pe talpa cizmuliței, cu rol antiderapant?

     Știe cineva ce înseamnă ”matricolă cu elastic”? Dar ”cărți la pachet”? Sau numerele de înmatriculare care începeau cu ”1-B-XXX” și cu ”12-B-XXX”? Pentru care motiv, fetele plimbate în mașini cu numere ”12-B”,  erau poreclite ”Arabela”?

    Mai există semințe la cornet? Mai dă cineva bipuri, ca să fie sunat înapoi? Sau, mai bine, mai știe cineva numerele de telefon, pe de rost? Măcar ale familiei.

   Se mai pune ”săpunul străin”, cu ambalajul desfăcut, între lenjeriile de pat apretate? Levențica în dulapul cu haine de iarnă? Mai bateți persanele? Ligheanul alb-albastru, adevărată arenă de luptă cu aluatul de cozonac, ce mai face? Tot cu smalțul sărit?

    Dacă nu sunt indiscret, v-ați mai aplicat ventuze? Parcă văd cum se flambau și se lipeau de piele, încă arzând. Era ceva, un pic șamanic, acolo. 

    Mai cumpără cineva timbre? Le mai colecționează? Unde-s clasoarele, unde-s pistoalele, unde-s colițele și plicurile de 5 lei, cu timbre neștampilate, emise de Poșta Română?

    Se mai uită cineva la Teleenciclopedia?

   Mai este cineva îndrăgostit? De ce întreb, pentru că fără dragoste în prezent, nu avem nici un viitor. Și încă nu putem călători în trecut.