Cu această ocazie, mulțumim, Charlie Hebdo, pentru caricatura de anul trecut, când Simona a câștigat celălalt turneu important, Roland-Garros: se pare că i-a purtat noroc! Anul acesta am așteptat din partea voastră o nouă caricatură, dar în zadar. N-ați produs nimic. Nici măcar dezgust, ca anul trecut. Apoi am înțeles: caricatura sunteți voi!
Desigur, ni s-a explicat atunci că nimeni nu a vrut s-o jignească pe Simona. Sau poporul ei de țigani... Dimpotrivă, prin acea lucrare de mare inspirație și execuție, domnul Felix, caricaturistul, a vrut, de fapt, să critice rasismul și xenofobia care bântuie ca o molimă, printre franțuji. Un fel de pestă franceză. Și într-o mare măsură, porcină. Din păcate, noi nu ne-am prins și ne-am supărat ca proștii, neînțelegând nimic. N-ai cu cine, bă, niște țărani, vorba reclamei. Totuși, degeaba, nu ne-am supărat noi. Charlie Hebdo nu a fost singurul organ de presă din Franța care a prezentat românii, generalizând, ca fiind rromi, cerșetori sau hoți. Au mai fost niște televiziuni, niște persoane publice...în fine.
Însă, mai jignitoare decât mesajul în sine, mi se pare atitudinea cu care este transmis acest mesaj. Dacă mesajul poate fi compus la cerere, nu din convingere, dacă în spatele lui stau cifre de audiență sau voturi, atunci e clar că acest mesaj conține un neadevăr și comite o nedreptate. Poate fi combătut, demontat, corectat. Atitudinea însă, e involuntară. Atitudinea e sinceră. Atitudinea acestor francezi față de români în general, orice ar înțelege ei prin acest cuvânt, este una de amuzament ironic, superioritate absolută, nepăsare și dispreț. Asta SIMT ei, față de noi. ”Putem tipări orice”, par ei să spună, ”putem difuza orice”, românii sunt atât de babuinezi, încât nu știu să citească și nici televizoare n-au acolo, la ei, în junglă...
Ce-i drept, discutând obiectiv, mâzgăleala aia nici n-a fost cine știe ce operă de artă. Ok, te-ai legat de Simona Halep, actualmente unicul simbol național, te-ai legat de noi toți, ne-ai făcut cerșetori și hoți de fier vechi. Dar unde-i bancul? Unde-i poanta? Unde-i inteligența? Personal, cred că dacă porcăria aia ar fi avut măcar un dram de umor, un strop de inteligență, românii ar fi trecut mai ușor peste ea, la noi umorul fiind un mare atenuator de circumstanțe. Exemplu: ei ne lasă să facem mișto de dânșii, noi îi lăsăm să ne fure și să-și bată joc de noi. Funcționează. De 30 de ani. C`est la vie, tujur parșâvă.
Până la urmă, cea mai bună răzbunare e succesul. Așa că le mulțumim și le urăm, la cât mai multe caricaturi, reprezentând victoriile Simonei în cele mai mari competiții! Chiar că nu ne supărăm. Simona, cu atât mai puțin.
Și ca să fie clar că nu mai suntem ofticați, cu ocazia Zilei de 14 iulie, vrem să mulțumim Republicii și poporului francez pentru contribuția masivă și esențială, adusă la dezvoltarea omenirii: când spui Franța spui ”Pif et Hercule”, ”Rahan” și ”Vaillant”, spui Louis des Funes, Luc Besson, ”Cei trei Mușchetari” și Jean Michel Jarre. Nu mai spun de Catherine Deneuve, Isabelle Adjani și Sophie Marceau. Dacă le-am pomenit pe ele, trebuie să-i menționăm și pe ei: Alain Delon, Jean-Paul Belmondo, Jean Reno, Jean Gabin, Jean Constantin...(se pronunță ”constantăn”).
Franța, îți mulțumim! Mersi.
Ți-am da și un cadou, dar momentan nu avem. Promitem însă, că imediat ce vom avea un nou Cioran, Ionesco, Brâncuși, Celibidache,... pe oricine va îndrăzni să spere că poate fi geniu în țara lui, vom face tot posibilul să-l alungăm din România, astfel încât să-l poți prelua tu, să-l faci Om și apoi să te mândrești cu el, prezentându-l lumii ca pe unul de-al tău, așa acum am făcut mereu și cum încă facem. Până atunci, însă, va trebui să te mulțumești doar cu profitul uriaș al uzinei Dacia-Renault.
Hai, înc-o dată la mulți ani, bizou-bizou, je te pup și mă duc să-mi fac bagajul, că vine vacanța cu trenul din Franța!
P.S. - și nici nu mi-a plăcut, în școală, limba franceză!
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!