Fără titlu, fără subiect, doar câteva comentarii

                                         Cel care nu are nimic de spus, vorbește cel mai mult

      Aș scrie ceva, dar nu știu ce. E luni dimineață, adică mulțimea vidă. Nu mă atrage nici un subiect. Sunt complet insensibil. Ca să nu zic nesîmțît. Sunt atât de lipsit de sentimente, atât de robotizat, încât, pe lângă mine, Terminator e un biet Fuego pe lângă Marylin Manson.

 

Youtube: Marylin Manson-Beautiful People (VEVO);

  Fuego-Paul Surugiu, Ce bine a fost

     Asta îmi aduce aminte de o secvență dintr-un film de Woody Allen, cu Woody Allen, nu mai rețin titlul, nici dialogul din acea secvență, dar ideea era cam așa: el intră în domiciliul conjugal, soția îl întâmpină în hol, el o întreabă ce mai e nou și începe să se schimbe în hainele de casă. Ea turuie despre ce mai e nou: război nu știu unde 125 morți și 92 de răniți, un autocar cu 35 de copii răsturnat în Franța 18 morți și 26 răniți cu tot cu pietoni, atac terorist în Belfast 50 de morți 80 de răniți, un avion prăbușit în California toți morți, s-a închis patiseria de pe colț...moment în care, el, îngrozit, se întoarce spre ea, cu ochii mari: ”- Dar mergea atât de bine! De ce s-a închis?!”.

    Asta înseamnă să ai o viață foarte bună. Când nu-ți pasă de nimeni și de nimic, în afară de mici patiserii sau de alte alintături care compun zona de confort în care ai naufragiat la un moment dat și pe care ai luat-o drept un paradis tropical. Aviz necăjiților planetei, care încă mai cred că vor fi salvați de cetățenii civilizați și empatici din Europa sau din Statele Unite. Dragă necăjitule, dacă toată copilăria ți-ai dorit o bicicletă și n-ai avut-o, dacă ai visat să ai traista plină de mâncare și un job de teren, unde să cunoști zilnic oameni noi și să nu te plictisești niciodată, ești salvat! Te așteptăm! Dar nu prea mult, că ni se răcește mâncarea.

    N-am o viață extraordinară, dar constat că e suficient de bună (”bună” în sensul de ”liniară”), încât să mă demotiveze.  Altfel, experiențele de tot felul și mai bune și mai rele, m-ar împinge mai des spre masa de scris, ca să zic așa. Bine, aici ajută mult și faptul că sunt leneș. Să scrii, să compui, să pictezi, să te manifești artistic (indiferent de valoarea actului artistic), presupune să părăsești zona de confort. De aceea, atunci când ți-e binișor, nu prea îți vine să depui un efort ne-necesar și nici să-ți asumi riscuri. Arta se naște din suferință. Nu pune nimeni mâna pe liră (instrumentul muzical, nu poza cu regina), sau pe  balalaikă și își deschide baierele sufletului fiindcă tocmai a câștigat la bursă. Cocaină și Ferrari, nu opere nemuritoari!

     Acum, lăsați-mă și cu zona asta de confort. Cât poți să stai acolo? Dacă nu ești o plantă. Chiar și plantă să fii, tot ai probleme. Cu umiditatea, cu mineralele din sol, cu lumina, aerul și câte și mai câte. Și plantele plâng, uneori. Au și ele zile bune, zile proaste, împliniri, nefericiri. Iar atunci când sunt nefericite, creează. Ce credeți că sunt parfumurile cu care ne încântă unele flori? Sau aspectul? Sunt creațiile unor ființe nefericite. De-a lungul și de-a latul evoluției, o parte dintre plante s-au prins că, dacă arată fain și miros bine, oamenii le iau în grija lor, le hrănesc și le protejează. Cele mai deștepte flori s-au dus și mai departe, au înțeles că trebuie să înflorească pe 8 martie, 14 februarie, sau 15 septembrie!

     Fac o paranteză, uite la ghiocel: o căcărează de floare că nici floare nu-i poți zice, e practic un fir de iarbă care stă cu capul plecat pentru că are sindromul impostorului. Nu există vaze atât de mici, îl pui pe el în păhărelul de țuică și te sacrifici tu - bei țuica cu vaza! Dar ghiocelul e cea mai deșteaptă floare impostoare. S-a trezit cu 5 minute mai devreme decât celelalte flori. Astfel, a eliminat orice concurență și cu complicitatea fățișă a câtorva poeți, a ocupat funcția de vestitor al nenorocirilor din prima săptămână a primăverii. Bravo lui, e o poveste de succes incredibilă, dar credibilă. Eu, o cred. Am închis paranteza.

     Ce nu cred, e tâmpenia aia, că omul a fost creat de pisici pentru a inventa Facebookul.

     Instinctiv, fugim de singurătate, avem nevoie de comunicare, de validare. Nu sunt vreun Harari, dar istoria omenirii demonstrează că, din cele mai vechi timpuri și până în zilele noastre, omul a trântit ușa zonei de confort, în țipetele femeii și răgetele copchiilor și s-a tot dus, până a descoperit alte triburi, apoi alte ținuturi, alte continente și mai nou, alte planete. Cu siguranță, nu se va opri niciodată. Vocea ADN-ului, n-ai ce-i face. "E vocea ta, vocea ADN-ului! Popor îndobitocit, mințit și manipulat, noapte bună, te-am pupat!"...

     Cei care nu pot călători fizic (nu contează motivele), evadează din zona de confort prin gânduri, imaginație, acte artistice, cum poate fiecare. Nimeni nu trăiește doar prin sine. Până și pustnicii trăiesc prin Dumnezeul lor sau prin Gaia, zeița Pământului și a naturii. Cu toții avem nevoie să vorbim cu cineva. Să ne dăm cu părerea. Pentru că, fără părerea noastră sinceră (!?), obiectivă (wtf?!) și avizată (mai ales!) lumea s-ar opri, săraca... Măcar pentru o clipă. 

     Așa au apărut, pe internet, locuri dedicate datului cu părerea, locuri în care părerea se numește ”review". 

      Ca să terminăm într-o notă optimistă, veselă, destinsă, iată câteva review-uri reale, luate cu copy-paste, recunosc, să mă scuze dna Șercan, da' n-am vrut să pierd din autenticitate. Se referă la niște șămpănii cu prețuri între 360 euro - 1160 euro (nu vin spumant, chiar șampanie-champagne) și sunt culese de pe un prestigios site de comerț on-line:

 - Am cumparat pentru serbarea fiului meu. Profesorii au fost impresionati. Recomand cu incredere!

- Beau in fiecare zi acest produs si ma simt ca si cand nu as mai trai, dar e foarte bun, recomand, 5 stele;

- Foarte bun, am luat niste sticle ca am avut muncitori, au avut o parare foarte buna! RECOMAND;

- Am baut aceasta sampanie si am simtit cum devin mai bogwt,a doua zi a venit la mine un afacerist si mi-a propus sa facem o afacere,astazi sunt milionar,multumesc;

- Vreau doar sa spun ca primele doua comentarii sunt de la doi saraci care nu vor avea bani niciodata pentru aceasta sampanie . Cred ca inca ragaie de la Angeli .

      Folclorul comentariilor e unic. Ar fi păcat să pierdem și această moștenire culturală a poporului nostru extrem de creativ. Am lăsat la final comentariul meu preferat referitor la o șampanie adevărată, de aproximativ 360 euro:

Este foarte scump. Nu puteti lasa din pret pana la 120 de lei ?