Am spart un borcan cu sfeclă în Lidl. Sfecla pătează rău de tot. Ce nasol, mă gândeam eu, o să rămână Lidl-ul ăsta pătat. Mă simțeam vinovat. Dar când am văzut că ditamai pata iese cu puțină apă și un mop, m-am liniștit. Nu pentru multă vreme, căci am început să mă întreb ce fel de sfeclă e aia, care nu pătează?! Singura sfeclă care nu pătează e samahoanca, dar nu se vinde la borcan în supermarket. Și nici în altă parte. Cam din aceleași motive din care nu găsim în comerț uraniu.
Noroc că era la ofertă. Am mai luat un borcan și m-am scos. Teoretic, două la preț de unu și jumătate. Practic unu, la preț de două fără un sfert. Sau cam așa ceva. Dacă aș fi spart borcanul în interiorul magazinului, nu l-aș mai fi plătit pe al doilea. Asta o știu de la doamna de la casă, o drăguță. O drăguță obosită, cu o privire albă, stinsă. O muncă de să-ți tragi un glonț în cap. Și nimeni n-are nici o problemă dacă ajungi să faci asta, însă trebuie să zâmbești, să mulțumești și să întrebi de aplicație. Apoi trebuie să-ți faci casa, să predai gestiunea și abia atunci ești liber să-ți zbori creierii. Desigur, ți se va reține din drepturile bănești post-mortem, o sumă pentru curățarea mizeriei produse. Nu-ți fă probleme, incidentul va fi repede uitat, așa cum vei fi și tu, dealtfel, cu toată viața ta minunată din pozele de pe Facebook, cu tot.
Însă, pentru că trecusem deja de casele de marcat, a trebuit -cum spun ăștia la știri- să mai scot niște bani din buzunar. De ce l-am spart: am supraîncărcat robzacul la bază și acesta, robzac inteligent (are și mufă de USB prostu`), și-a blocat fermoarele. Dacă-l cocârjezi, nu se mai închide. Băi, am ajuns mai prost decât rucsacul din spinare! Trebuie să-mi spună el cât să cumpăr. Vă dați seama cum vorbesc despre mine rucsacul inteligent și telefonul smart, stunci când îi cuplez prin USB? Telefonul ca telefonul, m-am obișnuit, dar perversul ăsta de cărăuș mă vorbește pe la spate!
Ce mai vreau să spun pe final, e că tinerii din ziua de azi nu sunt toți așa cum se spune. M-au ajutat două fete mai tinere decât fiu-meu. S-au oferit să-mi păzească bagajul cât m-am dus să iau al doilea borcan cu sfeclă fiartă și feliată și întreagă. Mi-a fost rușine de toată întâmplarea, m-am înroșit ca sfecla (haha), dar m-am dus, pentru că luasem și un borcănel cu hrean, care, altfel, și-ar fi pierdut mult din potențial. Totuși, în drum spre standul cu sfecla la ofertă, mi-a crescut un pic tensiunea la gândul că nesimțitul ăla de rucsac care a făcut carieră pe spatele meu, care umblă cu fermoarul descheiat, mi-a suflat două gagici, cu tupeu maxim!
M-a impresionat sincer, cum copilele alea și-au rupt din timpul lor și au avut disponibilitatea să ajute un bătrânel pe care nu-l cunoșteau. Și mi-au explicat -clar și cu răbdare- unde i-am greșit robzacului, cum l-am abuzat, motiv pentru care s-a supărat și nu s-a mai închis. Am avut noroc că nu mi-a făcut plângere la protecția rucsacelor. Copleșit de atâta amabilitate, bun-simț și bună creștere, le-am mulțumit din suflet, bucuros că ăsta e viitorul țării, am pus Iuda în spate și am plecat umilit, dar fericit.
Am mers vreo 100 de metri, după care m-am oprit, am dat jos rucsacul și am verificat dacă portofelul mai este la locul lui. Era.
Niciun comentariu :
Trimiteți un comentariu
Lăsați orice comentarii, voi ce intrați aici!